Pe la 10:45 ne luăm inima-n dinţi şi pornim.

Zăpada e înmuiată de soare la suprafaţă şi panta nu e mare aici aşa că urcăm lejer.

Vali e primul care-şi pune colţarii sub pretextul că-i alunecă puţin bocancii.

Căldura înmagazinată de pereţii de piatră alungă încet-încet zăpada dând naştere la rimaie chiar de 1-2 metri.

Parcă nici nu mai urcăm pe zăpadă... avalanşele au cărat atâta material încât stratul de zăpadă o să reziste astfel bine-merci mult timp la adăpost de razele soarelui.

Vali, evident, caută zonele mai înzăpezite să beneficieze de colţari dar aici nu prea are succes.

Un loc cât de cât drept, bun pentru popas. Ne punem şi noi colţarii.

Urma de avalanşă pare să vină în principal din stânga, dinspre Creasta Balaurului,
de-a lungul unui vâlcel bine conturat care ar trebui să fie Vâlcelul Portiţelor.

Contre-jour, probabil Vâlcelul Portiţelor; lumina era prea puternică să pot verifica imaginea pe display-ul aparatului
aşa că n-am sesizat că ar fi fost util să ţin puţin umbră cu mâna...

Continuăm să urcăm agale; zăpada parcă s-a mai întărit puţin la suprafaţă şi, oricum,
curând panta va creşte aşa că e mai sigur cu colţarii.

Pe alocuri trebuie să ocolim spărturile din zăpadă; din fericire "mini-crevasele" nu se întind pe toată lăţimea văii.

Ne mai tragem şi sufletul... timp avem destul aşa că la îndemnul lui Marian urcăm încet...

În spate, departe, peste munţi şi văi :-) Piatra Mare.

Pereţii văii se aproprie treptat...

Pe nesimţite şi panta se accentuează.

Nu mergem în direcţii diferite, doar că facem scurte zig-zaguri care mai atenuează panta.

După o scurtă porţiune cu aspect de canion valea se lărgeşte din nou şi ne apropiem de următorul punct de reper...

Vali, având aerisire bună la picioare :-) urcă voiniceşte.

Moniq profită de urmele din faţă pentru un efort cât mai mic.

Marian hotarăşte că e timpul să improvizeze nişte anti-snow-uri... din pungi... care totuşi se vor dovedi eficiente.
Jos în vale se mai ghiceşte poteca turistică.

Vali admiră o zonă prăbuşită pe care-o ocolim pe părţi diferite... oare cum o fi dedesupt ?

În aval e un derdeluş straşnic...

Urmează din nou o porţiune în care valea se mai îngustează.

Turnul cu Jnepeni unde valea Bucşoiului este intersectată de Brâul Mare al Morarului.

Turnul cu Jnepeni

Sus, feţele abrupte ale Bucşoiului în lumina soarelui.

Ocolim o altă crăpătură serioasă în zăpadă...

Turnul cu Jnepeni

Vali ne conduce cu siguranţă în sus :-)

Panta devine tot mai serioasă pe măsură ce câştigăm în înălţime.

Din nou pereţii văii se apropie tot mai mult.

În zona de canion pe care o străbatem sunt nişte săritori care acum nu ne pun probleme...

Când te uiţi la vale peisajul nu e chiar îmbietor...

Dilema băieţilor... stânga sau dreapta...

Se hotărăsc pentru dreapta şi trecem cu grijă peste o punte de zăpadă.

Singurul loc unde norocul n-a ţinut cu noi... apa a topit zăpada cu siguranţă nu prea groasă pe o porţiune foarte înclinată...
aşa că intrăm cu galoşii la apă... la propriu :-)

Din fericire mai sus zăpada este încă într-un strat consistent... însă pe o pantă bine înclinată.

Brrr...

Măcar aproape de ieşire să apar şi eu în prim-plan :-)

Tot eu...

Cine nu pierde timpul la poze e deja sus...

Ultimul hop...

După cca 2:40 ore ultimii paşi pe zăpadă...