Valea Bucşoiului îşi are obârşia sub vârful Bucşoiul Mare, în zona de confluenţă cu Creasta Bucşoiului Mic (creasta estică a Bucşoiului / creasta Balaurului). Are o orientare preponderent estică şi coboară prin zone stâncoase abrupte, pe alocuri cu aspect de canion sau prin locuri mai domoale acoperite cu pajişti şi jnepeni până în Poiana Bucşoiului, intersectează poteca turistică Pichetu Roşu - Mălăieşti iar în final se pierde în zona de pădure a Văii Glăjăriei. Partea alpină a văii este cea cuprinsă între Poiana Bucşoiului şi zona de obârşie, porţiunea finală a văii fiind o râpă împădurită.
Valea este descrisă ca având gradul de dificultate 1B. Ascensiunea văii durează, vara, 3-5 ore din Poiana Bucşoiului până la Omu (E.Cristea). Urcuşul, direct pe fir, este întrerupt de câteva săritori care fie se abordează direct fie se ocolesc. Pe zăpadă stabilă ascensiunea văii este mai facilă dacă săritorile sunt acoperite. Totuşi, porţiunea superioară a văii este destul de înclinată, aşa că dificultatea traseului se menţine şi necesită echipament adecvat, colţari şi piolet, eventual o coardă / cordelină pentru asigurare (funcţie de starea zăpezii).
Mai 2012. Marian vine cu ideea... prin Vali aflăm şi noi (eu cu Moniq) şi întrucât prognoza meteo este optimistă dimineaţă devreme ne întâlnim la tren şi pe la 8 suntem în Buşteni.
Buşteniul şi Bucegii ne întâmpină în plin soare.
Florile sunt în întârziere aici faţă de Bucureşti; deşi e soare aici e totuşi munte.
Pe drumul spre Gura Diham admirăm pereţii masivului Coştila încălzindu-se la soarele de mai. Zona refugiului Coştila e uşor de identificat după pata mare de zăpadă care frecvent rămâne vizibilă până către sfârşitul primăverii.
Deasupra complexului de la Gura Diham domneşte Morarul cu Creasta Ascuţită şi Mânuşa Morarului
(separată de restul masivului prin valea Comorilor Morarului).
Luna încă veghează deasupra Caraimanului (stânga) şi Coştilei (dreapta).
Firele de zăpadă de pe văi dezvăluie mai uşor anatomia masivului cu valea Coştilei (stânga) şi valea Mălinului (dreapta).
Dacă ele au încă zăpadă aproape sigur vom avea şi noi pe valea Bucşoiului.
Începem cu un urcuş agale prin pădure pe poteca spre Poiana Izvoarelor.
Deşi e devreme e destul de cald, noroc că prin pădure e relativ răcoare.
În cca. 1 oră ajungem în poiana însorită de sub cabană.
Nu se vede mişcare la cabană, ori e prea devreme ori nu sunt clienţi.
Cabana Poiana Izvoarelor, frumos colorată dar cu servicii nu prea grozave.
Până la Pichetu Roşu sunt câteva luminişuri de unde muntele se lasă dezvăluit privirii aşa că putem admira porţiunea finală a văii Bucşoiului şi punctul terminus al urcuşului nostru, şaua cea mai adâncită din stânga vârfului Bucşoiul Mare.
Poteca între Poiana Izvoarelor şi Pichetu Roşu are şi câteva puncte de belvedere către Acele Morarului; e încă devreme, soarele nu e chiar atât de sus aşa că vizibilitatea e bună; dinspre zona Bucşoiului de obicei Morarul e contre-jour.
Printre brazi... confluenţa între Creasta Balaurului / Bucşoiului Mic (stânga) şi Bucşoiul Mare (dreapta), locul unde vom termina urcuşul pe valea Bucşoiului. Porţiunea superioară a văii se ramifică (probabil la nivelul Brâului de Sus), firul principal al văii şi Vâlcelul de sub Vârf; noi vom urca pe firul principal unde zăpada pare continuă.
Pichetu Roşu şi puţinul care se mai vede din Bucşoiul Mare.
De la Pichetu Roşu continuăm pe poteca ce duce spre Mălăieşti (pentru moment o porţiune comună cu poteca Deubel ce urcă pe Bucşoiul Mare de la Prepeleag).
Drept în faţă, valea Bucşoiului, frumos conturată de zăpadă.
După mai puţin de 30 minute prin umbra plăcută a pădurii ieşim în zona luminată a poienii Bucşoiului.
Valea Bucşoiului primeşte mai mulţi afluenţi pe ambele părţi, mai bine conturaţi pe faţa sudică, dinspre creasta Balaurului (vâlcelul Portiţelor, vâlcelul Grohotişului, vâlcelul Furcilor) şi Vâlcelul de sub Vârf (cu obârşia aproape de vârful Bucşoiul Mare) şi valea Bucşoaia din partea cealaltă.
O zi perfectă pentru o astfel de plimbare... chiar prea soare...
E aproape 10:30 şi e deja foarte cald, sperăm ca măcar pe la nivelul picioarelor zăpada să "degaje" puţină răcoare.
Piciorul de zăpadă începe aproape chiar din poteca turistică pe care aici o părăsim.
O scurtă pauză în care ne ajustăm încălţămintea iar eu îmi schimb bocancii, ocazie cu care rucsacul se mai uşurează puţin.
Pe la 10:45 ne luăm inima-n dinţi şi pornim.
Zăpada e înmuiată de soare la suprafaţă şi panta nu e mare aici aşa că urcăm lejer.
Vali e primul care-şi pune colţarii sub pretextul că-i alunecă puţin bocancii.
Căldura înmagazinată de pereţii de piatră alungă încet-încet zăpada dând naştere la rimaie chiar de 1-2 metri.
Parcă nici nu mai urcăm pe zăpadă... avalanşele au cărat atâta material încât stratul de zăpadă o să reziste astfel bine-merci mult timp la adăpost de razele soarelui.
Vali, evident, caută zonele mai înzăpezite să beneficieze de colţari dar aici nu prea are succes.
Un loc cât de cât drept, bun pentru popas. Ne punem şi noi colţarii.
Urma de avalanşă pare să vină în principal din stânga, dinspre Creasta Balaurului,
de-a lungul unui vâlcel bine conturat care ar trebui să fie Vâlcelul Portiţelor.
Contre-jour, probabil Vâlcelul Portiţelor; lumina era prea puternică să pot verifica imaginea pe display-ul aparatului
aşa că n-am sesizat că ar fi fost util să ţin puţin umbră cu mâna...
Continuăm să urcăm agale; zăpada parcă s-a mai întărit puţin la suprafaţă şi, oricum,
curând panta va creşte aşa că e mai sigur cu colţarii.
Pe alocuri trebuie să ocolim spărturile din zăpadă; din fericire "mini-crevasele" nu se întind pe toată lăţimea văii.
Ne mai tragem şi sufletul... timp avem destul aşa că la îndemnul lui Marian urcăm încet...
În spate, departe, peste munţi şi văi :-) Piatra Mare.
Pereţii văii se aproprie treptat...
Pe nesimţite şi panta se accentuează.
Nu mergem în direcţii diferite, doar că facem scurte zig-zaguri care mai atenuează panta.
După o scurtă porţiune cu aspect de canion valea se lărgeşte din nou şi ne apropiem de următorul punct de reper...
Vali, având aerisire bună la picioare :-) urcă voiniceşte.
Moniq profită de urmele din faţă pentru un efort cât mai mic.
Marian hotarăşte că e timpul să improvizeze nişte anti-snow-uri... din pungi... care totuşi se vor dovedi eficiente.
Jos în vale se mai ghiceşte poteca turistică.
Vali admiră o zonă prăbuşită pe care-o ocolim pe părţi diferite... oare cum o fi dedesupt ?
În aval e un derdeluş straşnic...
Urmează din nou o porţiune în care valea se mai îngustează.
Turnul cu Jnepeni unde valea Bucşoiului este intersectată de Brâul Mare al Morarului.
Turnul cu Jnepeni
Sus, feţele abrupte ale Bucşoiului în lumina soarelui.
Ocolim o altă crăpătură serioasă în zăpadă...
Turnul cu Jnepeni
Vali ne conduce cu siguranţă în sus :-)
Panta devine tot mai serioasă pe măsură ce câştigăm în înălţime.
Din nou pereţii văii se apropie tot mai mult.
În zona de canion pe care o străbatem sunt nişte săritori care acum nu ne pun probleme...
Când te uiţi la vale peisajul nu e chiar îmbietor...
Dilema băieţilor... stânga sau dreapta...
Se hotărăsc pentru dreapta şi trecem cu grijă peste o punte de zăpadă.
Singurul loc unde norocul n-a ţinut cu noi... apa a topit zăpada cu siguranţă nu prea groasă pe o porţiune foarte înclinată...
aşa că intrăm cu galoşii la apă... la propriu :-)
Din fericire mai sus zăpada este încă într-un strat consistent... însă pe o pantă bine înclinată.
Brrr...
Măcar aproape de ieşire să apar şi eu în prim-plan :-)
Tot eu...
Cine nu pierde timpul la poze e deja sus...
Ultimul hop...
După cca 2:40 ore ultimii paşi pe zăpadă...
Odată ajunşi sus, aprox. în zona unde din Bucşoiul Mare se desprinde creasta estică avem mai multe variante: în sus către Bucşoiul Mare şi-n continuare pe poteca Deubel până la Prepeleag şi-napoi la Pichetu Roşu... sau pe traseul de creastă către vârful Omu... sau pe valea Morarului care se întinde la picioarele noastre... sau direct în jos, pe creasta Balaurului, varianta probabil cea mai scurtă din moment ce suntem aici. Optăm pentru ultima variantă, rămânând cât mai mult la înălţime.
Staţia meteo Omu
Odihnă bine-meritată :-)
Căzuţi la datorie... ce poate fi mai plăcut după un efort intens şi-o masă "copioasă" decât puţin somn la soare...
Suntem în punctul aproape final al Crestei Balaurului (pe care vom coborî... când se vor trezi colegii din somn :-))
Eu îmi mai fac de lucru, în picioarele goale, cu ceva imagini ale obârşiei văii Bucşoiului.
Între timp s-au mai adunat nori dar vântul pare să sufle în favoarea noastră
aşa că aversele posibile prognozate nu-şi fac apariţia... cel puţin nu la noi.
Dacă toată lumea doarme ar fi bine să ma culc şi eu :-)
În prim-plan, Creasta Morarului, porţiunea în amonte de ace.
După o pauză de mai bine de 1 oră (ce viaţă :-)) ne mobilizăm şi pornim la vale.
Balaurul nostru se pare că a cam năpârlit... nu ştim cu ajutorul cui dar feţele de iarbă sunt destul de pârlite.
Zonele arse de iarbă arată chiar sinistru; problema e că pământul, şi-aşa puţin pe pantele astea abrupte,
e uşor de spălat de precipitaţii.
O privire în spate, spre Bucşoiul Mare; cred că ce vedem aici în porţiunea superioară e Vâlcelul de sub Vârf,
nu firul văii urcate de noi...
În zare munţii Neamţului şi Azuga.
Valea Morarului, porţiunea superioară.
Jneapăn ars... din fericire focul n-a ajuns prea jos unde sunt pâlcuri mari de jnepeni.
Creasta Balaurului e la fel de impresionantă şi la urcare şi la coborâre...
Valea Morarului încă tentantă pentru pasionaţii de ski în afara pârtiilor.
La nivelul norilor.
De-acolo venim ?
Din fericire am trecut de zona afectată de foc... aici jnepenii te îmbie cu mirosul lor...
Ca de obicei pe creastă, când pe stânga când pe dreapta.
Solzii de piatră ai balaurului...
În stânga se mai poate ghici staţia meteo Omu... în dreapta, Bucşoiul Mare.
Sunt premize pentru o recoltă bună anul ăsta ?
Azuga la picioarele noastre...
Acele Morarului văzute dinspre creasta Balaurului; bine conturate de zăpadă, valea Adâncă şi brâna Acelor.
Ultimii solzi din spinarea balaurului.
Câţiva paşi şi-am ajuns la capul Balaurului.
Peretele nordic al Morarului.
Gemene
Brânduşe de mai
Coborând spre Ţimbal ne bucurăm de soarele după-amiezii.
La Ţimbal o ultimă pauză...
Oare norii prevestesc schimbarea meteo anunţată pentru a doua zi ?
Zadele de la Ţimbal parţial înverzite.
În fine, poiana Morarului, ultimul loc cu soare pe drumul de întoarcere...
Mai multe imagini:
Mai 2012 photos.app.goo.gl/sPePRSXjpaVsHf6f6
Mai 2015 goo.gl/photos/TLk9kyP2PgkPpMo57
Septembrie 2019 photos.app.goo.gl/eqGgmEEmo3xHuSMM9
Mai 2022 photos.app.goo.gl/wuJUiN7rpHFXdKAT9
mai 2012
Un serviciu oferit de CComment