Dimineaţa următoare din nou senin. Mă prezint la datorie, afară, să privesc cum lumina coboară încet-încet pe pereţii de piatră şi gheaţă. Stau câteva ceasuri în liniştea dimineţii pur şi simplu privind... Dar vine timpul să-mi iau rămas bun şi pe la 8:30 sunt gata de drum; chiar dacă am doar de coborât, este totuşi mult de mers. Cu părere de rău plec pe aceeaşi vreme superbă de dimineaţa aruncând tot timpul câte-o privire înapoi. Curând începe să se înnoureze, parcă mai repede ca ieri. Ajung în MBC dar nu mă mai opresc. La vale parcă e mai uşor de mers dar nu mai are acelaşi farmec ca la urcare când aştepţi cu nerăbdare să ţi se deschidă treptat peisajul în faţa ochilor. Traversez aceleaşi limbi de zăpadă ale fostelor avalanşe. Apa şuieră pe dedesupt, prin crăpături ascunse. După Deurali intru în ceaţă.... la propriu... Începe chiar să plouă mărunt aşa că e mai mult noroi decât acum câteva zile. În Doban fac o pauză de ceai. Plouă cam tare dar nu mă atrage să rămân aici peste noapte. Aştept să se mai domoleasca ploaia şi cobor până în Bamboo Lodge, unde mă opresc. De fapt, dacă tragi tare şi sacrifici dimineaţa din ABC şi pleci foarte devreme poţi ajunge până-n Chhomrong. Dar este destul şi până aici. Toată seara este ceaţă. Nu mai plouă dar nici nu se vede ceva. O vreme numai bună de-ntors acasă...

_{Annapurna sud}

Noaptea au mai fost câteva rafale de ploaie, aşa, să nu uiţi că se apropie sezonul ploilor. Până-n Chhomrong fac doar 4 ore de mers lejer. Îmi clătesc ochii cu verdele plin de viaţă al pădurii... nimic altceva deosebit de semnalat... Urcuşul final spre Chhomrong este destul de susţinut; hotărăsc să rămân în porţiunea cea mai de sus a satului, ochisem la venire nişte terase cu vedere faină spre toată valea. Mă cazez devreme şi fac şi-un duş călduţ, puţin răsfăţ după atâtea zile... Restul timpului mi-l petrec stând pe terasă... o odihnă plăcută şi binevenită. Între timp termin şi cartea (Into the Wild) şi meditez la sfârşitul tragic al lui Chris (în dorinţa lui de a-şi găsi împlinirea cât mai departe de civilizaţie). Aştept cu nerăbdare să se spargă norii de peste Annapurna sud şi Hiunchuli dar nici vorbă de aşa ceva. Din când şi când câte un petec de cer albastru îmi dă speranţă dar mai mult de-atât nu se întâmplă. Ma gândesc ce trist ar fi să prinzi toate zilele aşa, cu cer înorat, fără să vezi mai nimic din măreţia munţilor... Chiar şi-aşa merită o astfel de plimbare, nu atât că faci mişcare şi respiri aer curat dar vezi şi alţi oameni, alte locuri, alte obiceiuri... Seara vine şi trece liniştită dar urmează o noapte furtunoasă. A plouat atât de tare încât am crezut că tot satul o să ajungă în valea râului... La urma urmei terasele pe care sunt aşezate casele nu sunt bătute-n cuie şi nici betonate, e doar pământ... Dimineaţa însă, surpriză... toate sunt la locul lor ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic... Doar gânduri de noapte...

Din Chhomrong cobor până-n Taglung. De-aici continuă poteca pe care am urcat (din Jhinu) dar există şi-o ramificaţie către Tadapani - Ghorepani (în cazul în care Poon Hill este următoarea ta destinaţie sau Tatopani şi valea lui Kali Gandaki). Din aceasta potecă se desprinde apoi o alta către Gandruk unde îmi propun să ajung ca să nu mă întorc chiar pe acelaşi drum. Din Taglung, pe o porţiune lungă din drum, miroase puternic a gaz, nu reuşesc să aflu de unde... "Fauna" locală e bine reprezentată de nişte viermi foarte săltăreţi cum n-am mai văzut (şi nici nu-mi doresc) care însă nu sar mai sus de bocanci :-) La un moment dat se desprinde spre stânga o potecă ce coboară spre valea lui Khumnu Khola, un afluent al lui Modi Khola. Pentru a ajunge în Gandruk trebuie traversată. Cobor şi mă răcoresc cu o Coca Cola în Khumnu (Kimrong) aflat chiar pe malul pârâului, la 1.780 m. Aici e soare, cald şi frumos dar în spate, către munte, cerul e acoperit complet. Câţiva ţărani se opintesc cu nişte pluguri de lemn să are câteva parcele de teren amenajat în terase pe panta dealului, singura posibilitate de-a avea puţin teren plat. O munca grea dar necesară. Nu înţeleg însă de ce mai toate uneltele pe care le folosesc (lăsând la o parte că majoritatea sunt din lemn) au cozi scurte ceea ce îi obligă să stea foarte aplecaţi, poziţie nu prea fiziologică la munca câmpului... Pornesc la drum căci ot ce-am coborât pe această vale trebuie urcat la loc. Nu e chiar atât de tragic, prin pădure e o umbră plăcută. Din când în când, în amonte, pe valea lui Modi Khola, întrezăresc câte ceva din Machhapuchhare, Annapurna III, Gangapurna; pe un cer senin trebuie să fie un peisaj superb...

_{Gandharba Chuli, reflectat într-un mic lac din ABC}

Pe culmea dealului, câteva case la 2.220 m, Uri. Satul propriu-zis este însă ceva mai departe, la 1.970 m, trebuie puţin coborât. Câţiva bivoli se răcoresc alene în nişte bălţi noroioase în care însă par ca se simt bine. Caravane de măgăruşi înaintează cu provizii către Chhomrong în clinchete de clopoţei şi colorează peisajul. Drumul este descoperit, copacii mai rari şi soarele arde serios, nu se joacă. Tufe mari de ferigi străjuiesc poteca de o parte şi alta. În cele din urmă, Gandruk... Ca prin toate satele e mai uşor să te rătăceşti aici decât pe poteci de munte căci nu ai puncte de reper pe aleile înguste dintre case. E al doilea sat Gurung ca mărime şi centrul ACAP. Există electricitate (produsă de o mică centrală proprie), apă calda, telefon... micile avantaje ale civilizaţiei... o şcoală mare, mai multe "hoteluri" mici. Mă opresc la "Hotel Milan", unul din cele recomandate în ghid. Sună foarte modern dar e de fapt o casă veche cu camere mici, o terasă faină, multe flori, linişte... Afară de satul propriu-zis nu prea sunt multe de văzut căci munţii sunt tot acoperiţi de nori şi de-acum încolo, pierzând altitudine, sunt şanse tot mai mici să mai apară vre-un vârf. După atâtea zile de orez mă cinstesc cu nişte macaroane cu brânză, un adevărat festin. Mă plimb apoi prin sat, în sus şi-n jos. Gospodăriile au curţi mari, grădini de legume, animale, în special bivoli, crescuţi pentru lapte şi carne. Sunt şi două muzee mici cu obiecte tradiţionale. Gurung este grupul etnic dominant în această zonă, pe pantele sudice ale Annapurnei. Drumurile de acces către păşunile înalte inclusiv cel către ABC îşi datorează existenţa acestor oameni pentru care păstoritul este o sursă importantă de venit. Mulţi bărbaţi sunt înrolaţi în armata nepaleză sau în regimentele gurkha britanice sau indiene. Au trăsături mongoloide; probabil strămoşii lor au venit aici de dincolo de Himalaya...

_{Copii în Gandruk}

Dimineaţa, înnorat. Aştept ceva timp să văd ce se mai întâmplă dar în cele din urmă trebuie să plec cu gândul că de-acum încolo o să mai vad aceşti munţi doar în poze. Cobor mai bine de 3 ore pe valea lui Modi Khola, aproape fără nicio pauză. Sunt mulţi care urcă pe-aici şi îi compătimesc sincer văzându-i cum transpiră abundent în plin soare. Cred că varianta pe care am urcat-o eu, prin Dhampus, e mai interesantă pentru ca eşti mai la adăpost de soare pe porţiunile de urcuş. Pe măsură ce pierd din înălţime este din ce în ce mai cald. E soare şi zăpuşeală iar drumul parcă nu se mai termina, dar aşa se întâmplă de obicei la întoarcere... Ajung în Birethanti, o cunoştinţă mai veche de-acum câteva luni din prima mea excursie către Jomsom, traversez râul şi beau ceva rece cu poftă. Încă un sfert de oră şi ies în şosea, la Naya Pul. Am norocul să prind "din zbor" un autobuz care ajunge în Pokhara într-o oră şi jumătate. O caldură înnăbuşitoare, nesănătoasă. Găsesc o cameră decentă, cu ventilator în tavan, care se dovedeşte foarte util, făcând aerul mai respirabil. Mă trântesc în pat şi privesc tavanul rememorând zilele trecute... parcă a fost un vis, un vis frumos fără îndoială... A doua zi dimineaţa devreme mă prezint la autobuz... înapoi în Kathmandu, la datorie... şi-n curând acasă. Mi-e dor şi de munţii noştri... dar aici a fost o experienţă deosebită. Cu siguranţă mi-ar face plăcere să revin. Cine ştie când ?

mai 2000