Chiar dacă toată ziua a fost ceaţă cu foarte puţine excepţii în care doar s-a mai subţiat dar nu s-a ridicat complet... chiar dacă a mai şi plouat... chiar dacă vântul a bătut fără încetare, uneori în rafale care aproape te dădeau jos... undeva, noaptea, lucrurile s-au liniştit iar duminică dimineaţa, după mai bine de 24 de ore de vijelie continuă, a fost complet senin. Pe la 6:30 am ieşit din sacul de dormit pentru că oricum, de atâta stat, mă durea şi spatele şi eram curios să văd ce se întâmplă afară. Am încercat să calc atent printre cei culcaţi pe jos, nu peste ei :-) şi când am văzut ce minunat e afară am trezit-o pe Moniq şi-am ieşit să ne bucurăm de răsărit. Peticele de apă dintre pietre erau îngheţate bine ceea ce arată că noaptea a fost destul de rece. Era lumină dar soarele nu se ridicase dincolo de creastă aşa că am prins primele raze peste Negoiu şi toată creasta care-l leagă de Lespezi. A meritat să aşteptăm o zi şi două nopţi pentru această dimineaţă... aproape incredibil dar niciun fir de nor cât vedeai cu ochii... toate văile clare, fără nicio urmă de ceaţă... vârfurile care au început să se înroşească în lumina dimineţii, puţin câte puţin, într-un joc de fin de nuanţe sângerii... totul într-o linişte absolută, un spectacol demn de munţii Făgăraş care a durat ceva mai puţin de o jumătate de oră, căci soarele a prins puteri tot mai mari şi lumina a crescut repede în intensitate anunţând o zi minunată...

Vârful Negoiu

Vf. Lespezi-Călţun

Răsărit cu Negoiu

Aşa că n-am mai stat pe gânduri. Pe la 7:30 am scos toate bagajele afară, ocazie cu care s-au deşteptat toţi colegii de refugiu (şi-au început să iasă la lumina şi căldura soarelui), am întins repede cortul ca să se usuce, am făcut un ceai şi în mai puţin de o oră am pornit către Portiţa Negoiului (pe poteca marcată cu bandă roşie, practic traseul de creastă) făcând poze din mers şi minunându-ne de frumuseţea pe care muntele are mărinimia să ne-o împărtăşească. Vedem şi o capră care ne privea dintre stânci, probabil bucuroasă şi ea de vremea bună. La nivelul portiţei şi dincolo de ea pereţii de piatră ai masivului sunt parcă şi mai impresionanţi. Ceva mai jos se desprinde poteca marcată cu cruce roşie ce merge spre Strunga Ciobanului care ocoleşte destul de mult dar este interesantă pentru o plimbare mai lungă în jurul Negoiului; altă dată însă. Continuăm să mergem pe potecă şi cu ochii la Negoiu nici nu observăm varianta prin Strunga Doamnei (drumul lui Rădulescu, marcat iniţial cu bandă albastră, W.Kargel, 1988). Oricum, pe-aici intenţionam să ne întoarcem.

Capre negre

Înainte de o scurtă traversare prevăzută cu lanţuri (utile pentru vreme proastă când piatra este udă) rămânem puţin să privim la câteva căpriţe care se uitau la noi de pe o mică brână înierbată pierdută printre stânci la înălţime. Mare bucurie să le poţi vedea libere, în elementul lor, nederanjate de nimeni. Erau cel puţin doi adulţi şi doi pui măricei cu chef de joacă. Chiar dacă le cunoaştem abilităţile, întotdeauna ne minunăm cum îşi croiesc drum pe pante inaccesibile (nouă) prin salturi îndrăzneţe. Imediat ajungem la intrarea în hornul amenajat cu lanţuri numit şi "hornul turiştilor" care se termină sus, în Strunga Dracului. O căţărare scurtă şi frumoasă ne scoate în strungă, fără să uităm să mai privim şi în urmă către partea de est a Făgăraşului ale cărui creste se văd din ce în ce mai bine până către Moldoveanu.

Strunga Dracului

Pe vârful Negoiu

Liniştea dimineţii n-a fost întreruptă decât de câteva fluierături de marmote de undeva mai din vale; nu ştiam că sunt şi pe aici; acum doi ani ne dădeau deşteptarea la lacul Buda iar în valea Fundu Caprei le-am văzut destul de jos, aproape de "lumea civilizată". Din strungă până pe vârf mai e doar o aruncătură de băţ aşa că pe la 9:30 suntem sus. Aşa cum era de aşteptat după atâta vânt, vizibilitatea este bună... ţara Ardealului străbătută de Olt în partea de nord... lacul Vidraru, oarecum în contra-lumină, către sud... Şerbota (şi Custura Sărăţii), Scara, Gârbova către vest... Lăiţelul, Lăiţa, Paltinul, abrupturile Bâlei, Capra, Vânătoarea lui Buteanu, Arpaşu Mic (de unde continuă spre sud culmea Buda - Râiosu - Muşeteica - Piscu Negru), Podragu, Viştea Mare - Moldoveanu în partea cealaltă... să tot stai şi să priveşti. Fire de nori, tot mai îndrăzneţe, apar când şi când sporind farmecul locurilor. Stăm aproape o oră şi parcă nu ne vine să plecăm dar în cele din urmă ne rupem de vraja muntelui şi începem să coborâm. Era şi timpul pentru că încep să apară şi alţi drumeţi de la Călţun.

Vedere spre vest de pe Negoiu

Vârful Negoiu

Spre strunga Doamnei, ocolind vârful Dracului

Din strungă continuăm să coborâm pe poteca marcată cu bandă galbenă care ocoleşte Vârful dintre Strungi (Vârful Dracului). Curând trecem în partea cealaltă, către căldarea Berbecilor, nu înainte de a mai arunca o privire către Şerbota şi custura Sărăţii. În direcţia opusă privirea e atrasă de custura care urcă spre Călţun - Lespezi. Coborâm puţin şi-n curând se desprinde spre dreapta, chiar înainte de ultima porţiune de urcat către strungă, un marcaj cu bandă albastră către căldarea Berbecilor şi Podeanu. Pentru cei care nu se încumetă pe creasta matematică spre Lespezi - Călţun din strunga Doamnei (minimul necesar fiind o coardă pentru asigurare), această variantă ocoleşte zona abruptă; de pe culmea Podeanu se poate urca apoi fără probleme până sus, pe Lespezi (de unde se poate coborî la Piscul Negru pe piciorul Lespezi).

Lacul Călţun şi vârful Lăiţel

Urcăm în continuare până în Strunga Doamnei de unde ajungem imediat în partea cealaltă, în poteca pe care am venit dimineaţă (variantă net mai bună pe vreme proastă decât prin strunga Dracului). Negoiu se ascunde tot mai mult printre nori aşa că ne bucurăm ca am ajuns devreme pe vârf. Căpriţele nu se mai văd, poate-şi fac siesta sau poate se fugăresc pe vreo altă brână. În portiţa Negoiului mai zăbovim puţin pentru că e greu totuşi să te rupi de atâta frumuseţe. Jos la lac, linişte şi pace, cam toată lumea a plecat, fiecare pe drumul lui. Strângem şi noi cortul, ne facem bagajele (inclusiv punguţele noastre cu gunoi şi câte ceva în plus lăsat de alţii) şi după ce mai privim atent în jur, pornim la vale mulţumiţi că muntele a fost darnic cu noi astăzi... trişti că nu putem rămâne mai mult... invidioşi pe cei care mai hălăduiau pe creastă. Dar muntele nu pleacă nicăieri aşa că o să-l mai găsim, la fel de măreţ, şi data viitoare.

Valea Călţun

Mai multe imagini: photos.app.goo.gl/3mAk19xvAtgp9Qd57

august 2008