Dimineaţa, din nou, senin :-) Lacul nu e prea mare dar câteva poze pentru amintiri nu strică. Cf. hărţii ne aflăm în căldarea Gropiţa. N-am vrea să apară vreo turmă de jos din vale aşa că ne grăbim puţin să mâncăm ca să n-avem oaspeţi patrupezi la masă. După ritualul matinal obişnuit ne pregătim de plecare.

Urcăm înapoi în poteca marcată. Acum este clar că ea ocoleşte vârful Godeanu pe faţa nordică. În continuare vom merge spre est, pe creasta munţilor Godeanu. Drumul este drept, cu suişuri şi coborâşuri, evident, n-avem un plan foarte clar până unde să mergem... depinde până unde reuşim să ajungem...

Depăşim piciorul Moraru-Gugu. Zona asta rămâne să o explorăm altă dată. Vârful Gugu, 2.291m, va fi ca un far pentru noi acum că l-am localizat exact. Îl vom vedea, privind înapoi, cam tot timpul până vom intra în Retezat şi, evident, chiar din înălţimile Retezatului.

Poteca merge domol de-a coasta. Vârful Godeanu rămâne treptat în urmă. Încet-încet norii se adună în orele dimineţii. Probabil scenariul din zilele precedente se va repeta. Ştia ciobanul ce ştia când zicea că pe "Gogeanu" plouă în fiecare zi. Înainte de muntele Scărişoara, o scurtă porţiune cu aspect de custură e singura zonă mai "pietroasă" întâlnită pe aceste plaiuri. În stânga, spre nord, se întinde căldarea în care-şi are obârşia pârâul Miţului, unul din mulţii afluenţi care, mai jos, formează Lăpuşnicul Mic.

Continuăm să înaintăm spre est şi, aproape "din senin", suntem gratificaţi cu 10 minute de grindină, abia avem timp să punem o haină de ploaie. Urmează puţină ploaie dar se opreşte repede. Totuşi, soarele nu se mai arată decât în depărtare. Ne e oarecum ciudă să vedem că vârful Retezat, departe, e totuşi în soare :-( Traversăm un mic pârâu deşi suntem atât de sus în golul alpin ! Nu luăm apă, cu gândul la lacul Scărişoara, deşi ar fi fost bine, am fi scutit o coborâre la lac.

Într-o zonă plată cu aspect de platou, surpriză, un stâlp indicator, primul din şaua Iepei încoace... adică un stâlp unde să existe şi menţiuni despre locaţie, direcţie, timpi de parcurs... Suntem la jumătatea distanţei între Godeanu şi Galbena, câte 2 ore în fiecare direcţie. O retragere e posibilă spre sud (lacul Iovanu) prin culmea Bulzului, 4-5 ore. Poate altă dată :-)

Trebuie menţionat că orientarea pe vreme proastă, cu vizibilitate redusă, poate fi foarte dificilă, mai ales pentru cei care nu cunosc mai deloc configuraţia locurilor, situaţie în care suntem şi noi acum. Îmi amintesc că în Pirin (mariusradu.ro/drumetie/bulgaria/bulgaria-pirin) am văzut pe câteva trasee stâlpi numerotaţi, având menţionate coordonatele GPS şi distanţele dintre stâlpii adiacenţi, un lux la prima vedere dar o necesitate în caz de ceaţă şi imposibilitatea de a găsi altfel drumul.

Curând ajungem în şaua sub care luceşte lacul Scărişoara pe o burniţă măruntă. Cobor doar eu să caut apă. Lângă lac se vede un cort dar nimeni în jur. Niciun pârâu nu se varsă în lac dar băieţii care tocmai ieşeau din cort (cehi / polonezi) îmi arată de unde au luat ei apă. Băieţii de-abia se dezmorţesc - deşi aproape de prânz - dar azi n-au de gând să meargă mai departe :-) Dincolo de şa, în acelaşi sens de mers dar în faţa noastră, alte două siluete urcă încet spre vârful Micuşa. Ce multă lume, aşa, dintr-odată :-) Loc frumos de popas la Scărişoara dar ar fi fost prea departe pentru noi venind de la Pietrele Albe. În cele din urmă lucrurile s-au aranjat bine în ziua precedentă.

Pornim mai departe. Soarele se joacă de-a v-aţi ascunselea cu noi şi parcă se mai pregăteşte o repriză de ploaie. Cu tunetele din jur ne-am obişnuit, aproape că nu le mai băgăm în seamă. Privind înapoi, Gugu este când în soare, când umbrit de nori negri.

Undeva în dreapta, către sud, un nor buclucaş a început deja să se scuture şi pare că plouă destul de bine peste culmile îndepărtate. În poze arată bine şi-am prefera să rămână aşa, la distanţă. Deocamdată avem noroc. Cei doi din faţa noastră înaintează cam în acelaşi ritm. Ne uităm cu uimire cum, într-o şa în faţa noastră, trec chiar prin mijlocul unei turme. Chiar aşa, numai pe noi ne latră câinii ? Ne apropiem şi stăm puţin să studiem terenul. Într-adevăr nu se văd câini. Pare ciudat dar înaintăm căci ciobanul e-n drum. Misterul se elucidează. Aflăm că toţi câinii sunt jos la stână, e ora mesei.

Încă un urcuş, atenţi la norii care coafează culmile vecine. Puţin probabil să nu se abată un nor şi pe-aici. Oile nu par să aibă problemele noastre, asta dacă au într-adevăr vreo problemă. E clar că sunt weatherproof iar ploaia nu le impresionează atât de uşor. După întâlnirea cu oile suntem probabil în zona vârfului Galbena. Într-o zonă mai plată, profitând de soarele timid care încearcă să-şi facă simţită prezenţa, facem o scurtă pauză de masă. În faţă, departe încă, silueta familiară a Retezatului prinde contur. Aproape tot timpul cât am fost sub ameninţarea norilor acolo s-a văzut mult mai multă lumină. Nu e drept !

Pornim mai departe pregătiţi de ploaie. Nu ne dorim să testăm iarăşi echipamentul dar se pare că va fi nevoie :-) Întâlnirea de gradul III începe tot cu puţină grindină. În 10 minute pământul aproape se albeşte. Urmează ploaia propriu-zisă, hotărâtă, grea, aşezată. Poate vreo jumătate de oră, cine să mai fie interesat de ceas ? Bocancii aproape că mustesc de apă, niciun loc unde să te adăposteşti. Când totul pare pe terminate suntem în coborâre către o şa largă unde se ghicesc mai multe pâraie... şi-un cort. Bănuim că sunt cei doi pe care-i urmărim de câteva ore. Şi totuşi ploaia se opreşte şi undeva în aval, pe pârâul Galbena (probabil firul numit de nord), apare timid un curcubeu. Soarele apare imediat aşa cum se întâmplă deseori după furtunile de vară.

Ajungem la cort care se dovedeşte doar foaia exterioară pe care Sorin (Bucureşti) şi Oana (Petrila) au întins-o să se apere de ploaie. Se dovedeşte că Sorin cunoaşte bine zona, oricum, mult mai bine decât noi. Ei vin dinspre Gugu şi se îndreaptă spre Buta. Din puţinul care-l mai ştiu şi eu :-) mi se pare nerealist; oricum, într-un final vor rămâne şi ei pe-aici. Şaua asta pare în regulă pentru campat dar e cam devreme. Sorin ne sfătuieşte să rămânem sus, în zona vârfului Paltina, deşi nu este apă dar mai departe, către Retezatul Mic, e o zonă mai joasă, umblată mai mult de urşi; asta mai citisem şi noi.

Pornim mai departe şi încercăm să ne mai uscăm din mers. Vedem că poteca traversează un mic pârâu ceva mai sus şi acolo ne hotărâm cum facem cu apa. Soarele începe să fie tot mai puternic ceea ce e bine-venit pentru noi. Facem o pauză la pârâu. Profităm că este apă curgătoare şi ne spălăm puţin, inclusiv pe dinţi, bem pe săturate şi umplem toate recipientele disponibile. Între timp apar şi Sorin cu Oana care mărturisesc că probabil vor rămâne şi ei aici, sus, se anunţă o seară frumoasă. Mai lenevim puţin la soare, admirăm Retezatul aflat la nord de noi (la urma-urmei pentru asta am planificat excursia) şi ne mobilizăm pentru ultimul urcuş către micul platou Paltina-Sturul.

Sus e un loc minunat de campat. Noi rămânem la acest capăt al platoului, sub vârful Paltina, cei doi se retrag în capătul celălalt. E plăcut să ştii că mai e cineva în preajmă, fiecare în propria lui intimitate şi linişte. Nu prea sunt urme de animale iar lipsa apei e compensată de frumuseţea şi deschiderea locului. Imediat cortul este în picioare şi tot ce este ud întins în bătaia vântului. Din păcate soarele se ascunde după o perdea consistentă de nori către apus, altfel e destul de devreme, comparativ cu serile precedente, aşa că putem să lenevim puţin înainte de masa de seară.

La mică distanţă de cort sau pe stâncile de pe vârf, Retezatul îşi dezvăluie silueta în lumina dup-amiezei... Retezat, Bucura, Peleaga, Păpuşa, Custura... vârfuri dragi, când umbrite, când însorite, decorate cu nori bogaţi, frumos conturaţi pe cerul albastru. Asta ne doream să vedem :-)

Spectacolul serii este însă oferit de Gugu şi piciorul de munte pe care-l domină fiind situat către apus faţă de locaţia noastră. Un strat gros de nori întunecaţi se întinde în depărtare dar chiar deasupra muntelui, pentru noi linia orizontului, este lumină. Soarele străbate ici-colo perdeaua de nori care-şi schimbă tot timpul configuraţia si culoarea şi luminează zona liberă aflată dedesubt.

Culorile ating un maxim când soarele iese în cele din urmă din nori şi fâşia de cer galben-portocaliu trece prin nuanţe încântătore pentru ochi până când soarele dispare dincolo de linia orizontului într-o lumină roşie care păleşte treptat. Unul din cele mai frumoase apusuri de soare din ultimii ani, probabil premiul pentru aversele de ploaie îndurate în ultimele zile. Mulţumiţi de ziua pe care muntele ne-a permis să o petrecem împreună ne retragem într-un târziu în cort pentru o noapte liniştită.

Mai multe imagini aici: photos.app.goo.gl/8Gk8FNnpZerWixU53