26 august 2014. Noaptea a fost cald în dormitor. Cerul plin de stele. În ciuda becurilor de la cabană s-a văzut bine chiar şi Calea Lactee. Am dormit destul. N-a fost nevoie de ceas deşteptător, lumea se trezeşte devreme, unii au plecat chiar cu noaptea-n cap dar nu e cazul să exagerăm :-)

Dimineaţa arată bine... Ne mobilizăm, mâncăm din desagă şi luăm doar un ceai de la bucătărie, cam leşinat şi ca gust şi ca temperatură (0.5 leva). Observ că de fapt au deschis mult mai devreme, pe la 6:30. Mare succes la bucătărie au gogoşile, aproape toată lumea comandă cu excepţia câtorva pasionaţi care servesc ciorbă ! Încercăm să-i explicăm cabanierului că seara ne întoarcem... greu de spus ce-a-nţeles dar banii îi ia :-) Lăsăm sacii întinşi pe pat să înţeleagă mai bine că n-am plecat, ne facem bagajul şi reuşim ca la 7:30 să plecăm. În principiu nu ne grăbim dar vremea bună e de obicei dimineaţa.

Traseul de "creastă" (bandă roşie) porneşte chiar din faţa cabanei. Până pe Vihren urcă aproape 1.000 m (iar în partea cealaltă, spre sud, merge, mult timp în afara crestei propriu-zise). Poteca traversează în zig-zag-uri generoase câteva limbi de grohotiş mare şi se strecoară printre tufe de jnepeni şi pini pitici.

E încă umbră şi e o răcoare plăcută dar curând intrăm în soare. Cabana rămâne tot mai jos. După mai puţin de 30 minute traversăm pârâul care ajunge până-n faţa cabanei (Vihrenska Voda). De-aici se ramifică spre dreapta (tot bandă roşie) o variantă care urcă pe sub faţa nord-estică a Vihren-ului şi trece pe la refugiul Kazana (2.445 m) pe unde vom coborî după-masă.

Treptat jnepenii se răresc şi păşunea alpină devine dominantă. Totul e verde punctat de tot felul de flori. Nu se-aud decât păsărele. Nici nu se văd alte vietăţi. Nu sunt oi şi nici vaci în partea asta a muntelui aşa că e foarte curat. De-abia ceva mai sus vedem un ciopor de capre care pasc liniştite pe o pantă de iarbă. Prin zonele de grohotiş parcă aşteptăm să auzim fluieratul marmotelor dar, din păcate, nu sunt pe-aici.

Chiar dacă marmotele lipsesc peisajul seamănă cu Retezatul sau Făgăraşul... cu excepţia piramidei albe (da, este şi marmură şi calcar printre alte tipuri de roci) a Vihren-ului care se conturează în dreapta noastră.

În spate, contre-jour, muntele Todorka găzduieşte pe faţa lui sudică multe pârtii de ski.

O ultimă căldare în drumul nostru, Kabata.

Continuăm să înaintăm spre şaua care se ghiceşte în faţă, şaua sudică a Vihren-ului unde ajungem după circa 1:30 ore de la cabană. Şaua (Vihrenski Preslap) separă Vihren (nord) de Hvoynati (sud) şi este limita de demarcaţie între partea albă a muntelui (nord) şi partea cenuşie, granitică (sud).

În faţă, către vest, căldarea Vlahinski şi lacurile omonime. Vârfurile care delimitează căldarea par abordabile dar sunt în afara traseelor marcate. Pe hartă totuşi apar poteci deci bănuiesc că se pot parcurge. Cu astfel de poteci se pot face mult mai multe combinaţii de circuite în afara celor "oficiale".

O scurtă pauză de fructe şi dulciuri şi pornim mai departe. Urmează urcuşul pe o faţă golaşă de piatră unde doar pâlcuri mici de verdeaţă şi floricele supravieţuiesc.

Negociem serpentinele şi ne întrebăm dacă ceaţa care începe să se adune treptat dinspre sud-vest o să ne permită să vedem ceva de pe vârf. Conform prognozei de-acum 2 zile azi ar fi trebuit să fie complet senin dar cu siguranţă ceva s-a schimbat între timp !

În circa 30 minute suntem pe vârf. Vihren 2.914 m. Aproape 400 m mai sus decât Moldoveanu. Din păcate ceaţa ne-a învăluit dar avem răbdare să aşteptăm.

Facem câteva poze, e bine chiar şi-aşa, cu ceaţă. Moniq are şi-o bucăţică de tricolor din steagul de pe Negoiu sfâşiat de vânt pe care l-a găsit pe jos, acolo, cu doar câteva zile în urmă. Bun şi el. Din păcate nu vedem creasta nici către nord, nici către sud. Bănuiesc că e spectaculos, fiind cel mai înalt punct al masivului. Stăm aproape 30 minute, mâncăm câte ceva şi sperăm să vedem mai mult... dar nu prea vedem... aşa-i la munte :-)

Pe la 10:30 ne hotărâm să coborâm. Spre nord, în coborâre, poteca e mult mai accidentată, plină de bolovani şi chiar cu câteva zone puţin aeriene dar frumoase ca belvedere... atât cât permite ceaţa care tot zboară în valuri dintr-o parte către cealaltă.

În circa 20 minute ajungem jos, în şaua Premkata; din dreapta vine şi poteca ce ocoleşte vârful pe la est.

E prea devreme să coborâm chiar dacă vremea nu e grozavă. Kutelo, vârful geamăn (deşi mai mic, 2.908 m) al Vihren-ului e ascuns complet în ceaţă dar poteca merge pe coasta lui aşa că, tehnic vorbind, nu ne deranjează lipsa de vizibilitate. Dacă avem timp trebuie să vedem şi vestita creastă Koncheto. Poate la întoarcere avem noroc de ceaţă mai puţin deasă şi ne venim pe sus, peste vârf (creasta Kutelo).

Privind în spate apare şi vârful pentru puţin timp, chiar dacă e contre-jour.

Fără să vedem mai nimic în sus iar în jos doar nişte căldări largi, înverzite pe unde pasc o grămadă de văcuţe şi de unde vin valuri-valuri de ceaţă... mergem înainte (nord).

După circa 20 minute apar primii stâlpi care anunţă creasta Koncheto. Nu e întins cablu între ei, sunt unii mai vechi dar poteca urcă uşor până în creasta propriu-zisă de unde începe mâna curentă (cablu).

Koncheto ("Căluţul", creasta având forma unei şei de cal) se întinde practic între Kutelo I (sud) şi Banski Suhodol (nord) pe o distanţă de circa 400 m. Zona cea mai expusă este prevăzută cu un cablu întins între stâlpi metalici. Flancul nord-estic al crestei este mult mai abrupt; se lasă aproape vertical către căldarea Banski Suhodol câteva sute bune de metri. Nu e locul cel mai indicat pentru cei cu rău de înălţime chiar şi cu cablul de asigurare. Deocamdată vedem creasta parţial însă ne imaginăm cum arată în totalitate.

"Plăcerea" însă nu durează mult şi ajungem repede la capătul nordic. Poteca merge în continuarea puţin pe sub vârf dar urcăm spre Banski Suhodol (2.884 m) şi ne adăpostim de vânt pe faţa estică.

În căldarea pe care tocmai am "traversat-o" şi care priveşte spre nord-est este soare. Ambele picioare care o separă către nord şi către sud sunt albe ca toată zona de munte de la Vihren încoace. Arată foarte bine în lumina soarelui.

După o pauză bine-meritată continuăm pe creastă. Coborâm, apoi urcăm din nou; în dreapta totul e foarte prăpăstios dar pe stânga poteca se strecoară convenabil pe feţe mai domoale.

Rămânem însă pe creasta matematică. Urmează un vârf, probabil Bezimenen (2.836 m) din care se desprinde către nord-est piciorul Koteshki Chal.

Mai departe pe creastă vedem şi-apoi ajungem (în circa 20 minute socotind de la Banski Suhodol) la refugiul Koncheto (2.760 m). Teoretic se foloseşte doar în caz de nevoie.

Este un cub de lemn bine ancorat de creastă. Pare bine izolat, încap 10-12 persoane, sunt pături, e curat, nu este apă. Spre nord creasta pierde treptat în înălţime, printre diferite vârfuri şi Kamenititsa, diferit de Kamenitsa din sud :-) (fineţuri de lingvistică bulgărească). Se poate ajunge în circa 4:30 ore la cabana Yavorov de unde se iese din munte.

E aproape 12:30 şi ceaţa nu dă semne că slăbeşte. N-are rost să mergem mai către nord pentru că oricum trebuie să ne întoarcem. Cu vântul în dreapta acum revenim în potecă şi tot mergând înainte constatăm că ajungem cam jos faţă de intrarea (dinspre nord) pe Koncheto. Poate că merge mai pe jos sau poate iese în creastă ceva mai jos. Noi însă urcăm până la primii stâlpi ca măcar să parcurgem creasta complet şi de la nord la sud dacă altceva mai bun n-avem de făcut :-)

Situaţia e cam aceeaşi, când mai ceaţă, când vizibilitate mai bună. Totuşi, parcă e mai bine decât la venire aşa că după ce se termină mâna curentă nu coborâm în potecă ci continuăm să urcăm către Kutelo. Ceaţa e ceva mai sus şi parcă se sparge mai des. Kutelo e de fapt o creastă între 2 vârfuri gemene, Kutelo I (2.908 m) şi Kutelo II (2.906 m). Nu e la fel de expusă cum e Koncheto şi de aceea mai puţin faimoasă dar e frumoasă şi ea.

Pe Kutelo I facem şi pauza de masă, e-aproape ora 2. Ceaţa se mai ridicăşi vedem creasta Koncheto de la un cap la altul :-)

Parcurgem apoi restul de creastă până pe Kutelo II şi coborâm din nou către Premkata. Deşi coborâm vântul parca bate tot mai tare aşa că nu mai stăm ci pornim la vale. Este şi bandă roşie pentru cabana Vihren şi bandă verde pentru cabana Banderitsa; o vreme merg împreună.

Pe măsură ce coborâm vântul pierde totuşi din putere şi chiar se face cald. Ne oprim într-un punct de belvedere deasupra potecii de unde începem să vedem faţa nord-estică, prăpăstioasă, a Vihren-ului, un fel de Peretele Central din Piatra Craiului dar mai înalt. La baza peretelui e un grohotiş întins punctat de un petec de zăpadă care se pare că nu se topeşte niciodată.

Continuăm să coborâm şi intrăm propriu-zis în imensul circ Golyam Kazan de la baza peretelui. De-aici muntele pare şi mai impresionant chiar dacă nu mai are silueta piramidală pentru care e faimos.

În stânga, pe un promontoriu înierbat, ceva mai sus de potecă, refugiul Kazana (2.448 m), o baracă de lemn cu 4-5 locuri la prici (din ce scrie la carte căci n-am urcat pân-acolo). Ca şi cel din creastă, se poate folosi în caz de urgenţe; totuşi era lume acolo. Perspectiva asupra Vihren-ului e impresionantă iar răsăritul trebuie să fie ceva deosebit.

La baza căldării Golyam Kazan se despart potecile. Banda verde coboară către Banderitsa.

Noi continuăm pe banda roşie traversând mai multe picioare de munte cu vegetaţie din ce în ce mai prezentă, faţa estică fiind mult mai prietenoasă.

Vis-a-vis Todorka pare aproape să-l atingi cu mâna. Pe măsură ce coborâm apar şi jnepenii, apoi pinii pitici. Apare şi cabana dar nu e chiar aproape. După aproape 1 oră de mers domol (de la separarea potecilor) ajungem la pârâu (Vihrenska Voda) şi curând la cabană.

Avem noroc că la duş nu e aglomeraţie. Un duş cald după o zi de mers e binevenit. Ne pregătim de masă şi mergem să vedem ce au la bucătărie. Aseară văzusem o tocăniţă de cartofi care arăta foarte bine. Azi însă nu mai e. Luăm o ciorbă de pui cu fidea de data asta (2 leva) şi musaca (3.5 leva), evident şi o Kamenitsa după-masă (2 leva) şi ne declarăm mulţumiţi pentru prima zi. Sperăm să ne putem odihni să pornim a doua zi spre sud. Planul e pentru 2 zile dacă vremea se menţine bună...

Un fragment din harta cu Pirin-ul centrat pe zona parcursă azi. Mai multe imagini: goo.gl/photos/SEdgw6zFz9TgsJzy6.