Noaptea a fost senină şi vântul a bătut uşor dar dimineaţa iarba înaltă e încărcată de rouă, la fel şi corturile noastre. Soarele însă ajunge destul de repede în curmătura Oticului aşa că pe la 8:30 suntem gata de plecare. Ziua a treia e dedicată în întregime Iezerului care formează latura sudică a bazinului în care se formează Dâmboviţa.

Începem cu un urcuş serios de cca 600 m către vârful Roşu. Poteca se strecoară la început printr-un labirint de jnepeni şi apoi printre tufe joase de ienupăr. Încet-încet câştigăm în înălţime. Cerul albastru, fără nori, anunţă o nouă zi călduroasă în care nu vom avea parte decât de umbra norilor. Mai bine însă decât să plouă. Deocamdată e plăcut, vântul adie uşor şi pe măsură ce urcăm perspectiva asupra locurilor se lărgeşte treptat.

Departe, către vest, culmile Făgăraşului se lasă din nou descoperite ochiului cercetător.

În plan apropiat, chiar deasupra curmăturii Oticului, Colţii Cremenii îşi dezvăluie abrupturile împădurite şi zonele golaşe unde piatra luceşte în soarele dimineţii.

În stânga noastră căldările Boarcăşului sunt punctate cu mici ochiuri de apă şi izvoare, toate tributare Dâmboviţei. Par locuri frumoase de cort, de ţinut minte pentru altă dată, desigur.

Vârful Roşu pare aproape dar avem nevoie de mai bine de 2 ore să ajungem sus, în ritm domol. La 2.469 m putem cuprinde cu vederea întregul masiv al Iezerului, către Iezerul Mare spre sud şi către Păpuşa spre est dar şi dincolo de ele. Direcţia noastră este spre est şi încercăm să ne hotărâm până unde să mergem ţinând cont că e nevoie să ne aprovizionăm şi cu apă. Până pe Păpuşa indicatorul arată 5 ore, destul de realist pentru o zi călduroasă.

Coborâm de pe vârful Roşu şi în zona Piscanu avem o primă întâlnire scurtă dar intensă cu oile şi, în special, cu cei 6-8 dulăi care, din lipsă de altă activitate, ne dau târcoale insistent cu ochii plini de dorinţe obscure. Ne bucurăm că suntem 3, chiar dacă în dezavantaj numeric şi mergem mai departe.

Plaiurile pastorale ale Iezerului nu sunt extrem de interesante, mai degrabă te bucuri de priveliştea către zonele învecinate. Spre nord-vest culmea şerpuită Mezea-Căţunu-Brătila - pe care am măsurat-o cu pasul ieri - se întinde ca o punte de legătură între cei doi munţi, Iezerul şi Făgăraşul, separând apele de-o parte şi de cealaltă a ei. Între timp s-au mai adunat nori care ne oferă ceva umbră ici-colo.

Ne hotărâm să ocolim vârful Bătrâna (2.341 m) pe poteca ciobănească ce traversează faţa sudică a muntelui. Cu ochii-n patru şi însemnările GPS ale Angelei găsim Izvorul din Plai unde facem o pauză mai lungă. Izvorul e puţin sub nivelul potecii şi are un debit suficient să ne spălăm puţin şi să bem pe săturate, un adevărat miracol la peste 2.200 m, apă curată şi rece direct din inima muntelui. Bem cât putem de mult, ronţăim ceva dulce şi ne aprovizionăm cu apă să ne ajungă pentru seara şi dimineaţa următoare.

Din nou la drum. Urmează Frăcea, Tambura cu mici urcuşuri şi coborâşuri... şi-o altă întâlnire cu câinii pe care cu greu ciobanul îi cheamă lângă turmă. Păpuşa e din ce în ce mai aproape şi mai avem un ultim efort de făcut până sus pe vârf. Mai întâi coborâm în Spintecătura Păpuşii, noi pe sus, pe drumul de iarnă, Angela pe poteca de jos.

Căldarea de sub Păpuşa (vest) este un loc frumos de cort, adăpostit şi cu acces la apă dar fără o vizibilitate deosebită. Aici se vor opri cei doi cehi de-aseară care-au venit agale în urma noastră. Noi însă dorim să punem corturile undeva cât mai sus, să ne bucurăm de apusul şi răsăritul soarelui. Pentru asta mai avem de urcat pe Păpuşa (2.393 m) unde ajungem după cca 45 minute.

După pozele de rigoare continuăm pe creastă către nord să găsim un loc de cort acceptabil. Găsim un loc frumos, puţin ferit de vânt (deşi nu ne aşteptăm la vreo vijelie) şi relativ drept să putem întinde corturile, cam la jumătatea distanţei între Păpuşa şi Cascue.

Dezavantajul de a nu fi lângă o sursă de apă e compensat de frumuseţea locului şi deschiderea pe care o oferă de jur-împrejur. Avem timp destul să ne aşezăm corturile şi să mâncăm.

În continuare programul de seară include spectacolul gratuit al apusului de soare şi jocul de culori atât spre vest, pe culmile îndepărtate ale Făgăraşului, cât şi "peste vale", pe faţa apuseană a Pietrei Craiului, atât de aproape, mai-mai s-o atingi cu mâna.

Cum se întâmplă uneori seara, fâşii de ceaţă se plimbă uşor printre creste evidenţiindu-le astfel mai bine contururile delicate contre-jour. Nu sunt nori spectaculoşi la înălţime dar cerul se colorează la orizont în nuanţe de galben-roz-portocaliu care variază funcţie de direcţia în care te hotărăşti să priveşti. Luna îşi face şi ea apariţia către Păpuşa şi încet-încet lumina păleşte lăsând întunericul să cuprindă tot mai mult muntele.

Mai multe imagini: photos.app.goo.gl/yizEm9dHzHwjC3797