A doua zi mă trezesc devreme şi ies din cort în răcoarea dimineţii. Luna încă nu a apus, este chiar deasupra crestei şi se reflectă frumos în lac dar asta rămâne mai degrabă în amintiri, nu neapărat în aparatul foto. Curând apare soarele sus pe creastă şi muntele se pregăteşte pentru o nouă zi.

Lacul Zănoaga Stânei

Badea Niculiţă

În fine, se face destulă lumină şi ne mobilizăm pentru programul de dimineaţă să pregătim micul dejun. Soarele încă n-a ajuns la cort dar Niculiţă apare cu oile pentru că ele nu pot aştepta, sunt dornice să urce la iarba grasă aşa că facem nişte fotografii cum putem... cu oile, cu un batal, cu un câine, solo... e simpatic şi fotogenic... se vede că a mai pozat şi pentru alţii... "Cât mă costă ?", "Nimic, bineînţeles", "Luaţi măcar nişte afinată", "Nu putem chiar aşa, de dimineaţă", "Lăsaţi, să aveţi pentru seara". Facem schimb de telefoane, notez adresa lui şi ne despărţim... el cu oile lui, noi cu-ale noastre: strânge masa, strânge cortul, ia apă şi din nou la drum.

Norii se adună repede dar nu pare nimic ameninţător. Ceva mai obişnuiţi deja cu rucsacul, urcăm agale, acum pe o potecă bine bătută, către următoarea căldare. Vedem câţiva drumeţi care coboară relaxaţi, fără bagaj, bănuim că au tabăra mai sus. Ocolim bolovani mai mari sau mai mici şi ceva mai sus ne strecurăm printre tufe de jnepeni.

Lacul Roşiile

Ajungem la un grup de 3 corturi pe malul unui lac lunguieţ. Trebuie să fie lacul Lung aşa că lăsăm rucsacii să vedem lacul Roşiile, puţin mai jos, la stânga. Corespunde cu descrierea... maluri abrupte, stâncoase, nu pare loc de campat, apa verde, totul de o frumuseţe sălbatică, cel mai adânc lac din Parâng. Pe malul lacului Lung e ceva verdeaţă şi pare un loc bun de cort (inclusiv apă de băut, asta vom afla altă dată, vezi Ceţuri în Parâng). Căldarea e dominată de piramida masivă a vârfului Parângul Mare, când în soare, când acoperit parţial de norii care gonesc, mânaţi de vântul de pe creastă. De fapt vârful nu se vede de-aici, e doar un umăr imediat sub punctul cel mai înalt. Şaua Gruiu, unde ieşim noi în creastă, pare cam departe, sus în creastă, dar nu e nicio grabă.

Loc de camping la lacul Lung

După pozele de rigoare (de sus oricum se va vedea mai interesant) începem să urcăm. Traversăm un pârâu care se îndreaptă zgomotos spre lacul Lung (cel mai probabil) apoi, aproape de căldarea următoare, facem un adevărat slalom printre bolovani, ghidaţi de semne (punct roşu) şi momâi.

Lacul Roşiile (aici verde :-))

Lacul Mândra

Ajungem la ochiul de apă situat la cea mai mare înălţime în Parâng, lacul Mândra. Acelaşi grohotiş masiv îl protejează; totuşi malul are şi o porţiune mai blândă unde se odihneşte un cort. Locul e minunat acum, în lumina dimineţii, însă nu pare să fie apă de băut aici. Poposim puţin pe marginea lacului să ne tragem sufletul înainte de porţiunea abruptă de urcuş apoi pornim mai departe.

Lacul Mândra

Urcăm încet pe serpentinele potecii iar lacul rămâne în urma noastră... diferite unghiuri interesante... un motiv întemeiat să mă opresc pentru câte-un moment de odihnă. În fine, ajungem în şaua Gruiu, suntem pe creastă, chiar sub Parângul Mare dar nu vârful ne interesează acum. Nu ne gândim să urcăm repede fără bagaj, parcă ceva ne reţine să lăsăm rucsacii în potecă (temere, poate, neîntemeiată). De la cort am făcut ceva mai mult de o oră şi jumătate până aici. De-acum încolo o să mergem o bucată bună pe creastă, cu suişurile şi coborâşurile cunoscute.

Şaua Gruiu

Dinspre Parângul Mare coboară un grup numeros; sunt 10 polonezi care merg milităreşte, în viteză, aliniaţi, aproape fără să privească în stânga şi-n dreapta. După ce privim cu atenţie în toate părţile şi admirăm vârfurile şi văile care lasă sub ele plecăm şi noi ocolind vârful Gruiu.

Vf. Gruiu

Vf. Parângul Mare şi lacul Roşiile

Peretele masiv şi abrupt care închide practic căldarea Roşiile către sud-sud-est impune o scurtă pauză de fotografii şi-i lăsăm pe polonezi să ne depăşească; o să ne tot intersectăm cu ei de-acum încolo. Suntem în şaua Pâcleşa; din fiecare şa lacurile se văd altfel şi e păcat să alergi şi să nu priveşti pe îndelete chiar dacă bagajul din spate nu e prea comod dar de aceea s-au inventat şi pauzele... Reconstituim vizual tot traseul făcut până acum; de sus te poţi orienta mult mai uşor... vedem clar poteca pe unde am traversat culmea Slivei şi locul nostru de cort de la Zănoaga Stânei, acum atât de departe.

Vf. Gruiu şi Parângul Mare

Vf. Ieşu

Treptat soarele, ajutat de vânt, câştigă bătălia cu norii aşa că ne bucurăm de o vizibilitate foarte bună dar nu identificăm prea exact vecinii muntelui Parâng... Încă puţin urcuş şi apoi o altă scurtă pauză de dulciuri pe sub vârful Pâcleşa apoi traversăm către şaua Ieşului de unde admirăm întreaga căldare Roşiile cu minunatele lacuri pe care le-am văzut în drum... încercăm să identificăm vârfurile care continuă creasta dincolo de Parângul Mare, porţiunea Gemănarea-Slivei, apoi Stoieniţa-Cârja-Mija... (re)identificăm căldările străbătute şi intuim cam pe unde ar trebui să fie lacul Îngheţat (conform hărţii)... data viitoare vom şti mai bine. Continuăm apoi urcuşul către vârful Ieşu.

Vrăjiţi de fumuseţea peisajului facem iar o pauză privind depărtările. Se conturează tot mai bine şi partea estică a crestei până dincolo de vârful Setea Mare... Zona somitală largă a vârfului Ieşu lasă spre nord-nord-est piciorul masiv care constituie muntele Ghereşu care separă zona Roşiile de căldarea Ghereşului, situată mai la est.

Căldarea şi lacul Ghereşu

Pe măsură ce poteca pierde altitudine către şaua Ghereşului putem admira tot mai bine această vale glaciară în fundul căreia sclipeşte un mic lac, evident, Ghereşul. Aici polonezii au făcut o pauză mai lungă, pare că se uită după apă, poate ştiu ceva izvoare mai aproape de creastă, de obicei au hărţi bune.

Urmează o ultimă porţiune de urcuş pentru noi către şaua Piatra Tăiată situată sub vârful Piatra Tăiată - Coasta lui Rus, vârfuri care se continuă către nord-nord-est cu zona muntoasă Coasta lui Rus - Găuri - Murgoci - Ciobanu până către pasul Groapa Seacă, cumpăna apelor între bazinul Jiului la vest şi bazinul Lotrului la est. Culmea muntoasă menţionată este marcată cu bandă albastră, marcaj care porneşte din şaua Piatra Tăiată (vom vedea amănunte în ultima zi).

Şaua Piatra Tăiată, vedere spre vf. Setea Mică pe creasta principală

Din şa traseul de creastă continuă iniţial către sud-sud-est către vârfurile Setea Mică - Setea Mare şi mai departe. Către est însă se defineşte căldarea Zănoaga Mare unde se poate coborî pe o potecă marcată cu cruce roşie (marcaj vechi) şi cu momâi. Folosim această potecă pentru a ajunge la Gâlcescu, cel mai cunoscut şi poate cel mai spectaculos din lacurile Parângului.

Lacul Zănoaga

Din şaua Piatra Tăiată poteca se strecoară pe sub vârful cu acelaşi nume, lasă în stânga creasta Stâncilor (coasta Pietroasă), trece pe deasupra lacului Zănoaga Mare, pe sub un alt ochi de apă (acum secat), traversează zona largă a căldării Zănoaga printr-un haos de bolovani presăraţi pe pajiştea verde (porţiune marcată cu momâi, mai greu de găsit pe vreme proastă). Dealtfel nici marcajul turistic nu pare să fi fost refăcut de mult.

Căldarea şi lacul Gâlcescu

Ajungem la lacul Gâlcescu strecurându-se printre pâlcurile de jnepeni şi lăsând în stânga 2 lăculeţe ascunse în vegetaţie; dincolo de lac, în aval, poteca merge pe valea Lotrului până la Obârşia Lotrului (câţiva ani mai târziu aveam să urcăm pe aici la lac, vezi Ceţuri în Parâng). Astfel, în cca 6 ore am ajuns de la Zănoaga Stânei la Gâlcescu, suficient pentru o zi de vacanţă aşa că ne pregătim să campăm.

Mai sunt câteva corturi, căutăm şi noi un loc cât de cât fără denivelări prea mari şi întindem cortul. Soarele arde suficient de tare ca să te îmbie la o baie în lac dar apa, cu siguranţă, e foarte rece... ceea ce nu-i opreşte pe cei 2 străini care erau acolo să facă asta... acum, rămâne de discutat dacă scăldatul este sau nu este permis în lac întrucât suntem într-o zonă protejată (pe harta noastră zona lacului Gâlcescu este este marcată ca rezervaţie naturală)... dacă spălatul în lac (când civilizat ar fi ca măcar la coada lacului să faci asta... ) practicat de toţi cei pe care i-am văzut în cele 2 zile acolo este sau nu este în regulă... dacă pescuitul acolo este legal sau ilegal (lacul este populat cu păstrăvi) aşa cum făcea (sau cel puţin încerca) cineva campat acolo... dacă ai dreptul să faci focul în zonă (vetre de foc sunt, din păcate, la tot pasul) mai ales că singurul lemn disponibil este jneapănul (uscat sau nu)... dacă este frumos sau nu să laşi atâtea gunoaie în urma ta fără cel mai elementar bun simţ... întrebări la care fiecare răspunde după cum îi dictează conştiinţa şi bunul simţ... dar întrucât toate astea se petrec acolo, într-un astfel de loc minunat, pare că titlul de zonă protejată este doar cu numele. Muntele ne răsplăteşte cu atâta frumuseţe fără să ceară nimic în schimb decât să respectăm frumuseţea lui sălbatică dar se pare că nu toţi respectă astfel de norme nescrise. Mai mult, se uită urât la tine dacă le faci atragi atenţia asupra acestor lucruri... aşa că nu prea ne-am făcut prieteni acolo !

Zona e într-adevăr minunată şi cu greu poţi spune că îi lipseşte ceva. La peste 1.900 m altitudine, într-o mare de jnepeni, flancat pe o parte de un zid masiv de piatră (partea finală a coastei Păsări), alimentat (în principal) de un pârâu care coboară în mici cascade din lacul Vidal situat într-un bazin superior, vărsându-se printre jnepeni şi ierburi înalte într-un lăculeţ şi apoi transformându-se prin mici cascade într-un pârâu tot mai viguros (pârâul Lotru), lacul Gâlcescu te face să te îndrăgosteşti la prima vedere şi să-ţi doreşti să revii mereu şi mereu pe malurile lui. Locul de campare cel mai bun este pe un mic promontoriu înierbat pe malul vestic, având şi avantajul unui izvor bun chiar lângă lac... unde ne-a întâmpinat şi-un vizitator mai puţin aşteptat aici, un porumbel... fie bolnav, fie obosit, fie doar un simplu admirator al peisajului...

Ne permitem luxul să lenevim puţin la soare rememorând între timp drumul parcurs până aici. Explorăm puţin împrejurimile, inclusiv locul de vărsare al lacului unde, printre pietrele încălzite de soare, mişună sute de mormoloci şi puieţi de peşte. Seara se aşterne pe nesimţite, se face răcoare dar preferăm un polar în plus decât un foc de jneapăn (ca ceilalţi locatari ai corturilor). Noaptea acelaşi cer înstelat apoi luminat de lună până către dimineaţă.

Mai multe imagini photos.app.goo.gl/YU6Q3czzjjd2fwwG6