Urmează o zi lejeră fără cort în spate aşa că mă trezesc dimineaţă să văd cum arată zorii la Gâlcescu. Urc puţin deasupra lacului printre bolovanii instabili care se prăvălesc din porţiunea finală abruptă a Coastei Păsări şi aştept în linişte…

Dau roată lacului. Parcă nu te saturi să priveşti. Luna se menţine o prezenţă inedită până târziu când soarele aproape ajunge la lac.

Înapoi la cort pentru micul dejun. Fiind deja soare este plăcut de cald, noroc că mai adie vântul, uneori chiar în rafale aşa că trebuie să fim atenţi să nu ne zboare câte ceva în lac. Pornim la drum doar cu un rucsac uşor şi apă pentru o zi scurtă. Poteca marcată cu triunghi roşu care se desprinde pe la coada lacului şi urcă în creastă prin Hornul Lacurilor se poate intui dar nici urmă de triunghi roşu pe nicăieri (mulţi ani mai târziu, într-o minivacanţă ploioasă de Rusalii, vom ajunge la Gâlcescu pe-aici venind dinspre Transalpina, vezi photos.app.goo.gl/Ho9X7BqNaSpaQhhM8).

Ocolim lacul pe malul estic şi apoi urcăm pe lângă pârâul care curge în cascade din căldarea de sus unde se află lacurile Vidal şi Pencu încă umbrite parţial de piciorul care delimitează valea la est, muntele Gâlcescu.

Lacurile Vidal-Pencu

Dacă Pencu este un lac modest cu maluri bolovănoase, Vidal este o minunăţie de lac cu apă limpede, verde-albastră şi maluri înierbate care te îmbie la popas. E la fel de frumos de campat aici ca şi la Gâlcescu. Ocolim lacul pe la umbră şi continuăm să urcăm. Nici urmă de marcaj dar sunt câteva momâi. Hornul Lacurilor este în stânga noastră, urcă abrupt, pare plin pietre; pe-acolo merge poteca ce iese în creastă.

Noi ne abatem spre dreapta unde, nebănuite la prima vedere, se ascund lacurile Păsări. Urcăm în plin soare dar efortul ne este răsplătit căci foarte repede ajungem la ochiurile de apă care văzute de sus seamănă cu aripile unui fluture (păsări). Apa mică şi limpede lasă să se vadă pietrele roşiatice de pe fund.

Parcă ne aflăm într-o lume miniaturală, cu insuliţe cu iarbă presărate pe alocuri în ochiurile de apă. Cel mic se scurge într-unul mai mare, parţial printre pietre, la adâncime, pe o porţiune plină de omag care prin violetul florilor contrastează puternic cu albul pietrelor arse de soare. Ocolim lacul cel mare pe la sud apoi ieşim puţin printre jnepeni să vedem Gâlcescu de sus. Undeva, la coada lacului mai vedem în dreapta un mic ochi de apă printre jnepeni pe care nu l-am văzut aseară şi pe care ne propunem să-l vedem când ne întoarcem. Revenim la lac şi-l ocolim pe partea cealaltă, pietroasă să vedem de unde vine firul de apă care-l alimentează, un adevărat canal în miniatură cu apă albăstrie printre maluri înalte înierbate. Ceva mai sus mai sunt 2 mici ochiuri de apă (mai târziu din creastă vom mai vedea unul, ascuns printre jnepeni). De-aici până-n fundul căldării Dracului nu mai este nimic altceva decât o mare de bolovani. Revenim la lacul cel mic, ne luăm (deocamdată) la revedere şi revenim la pragul care ne separă de căldarea Vidal-Pencu.

Lacurile Vidal-Pencu

Hornul Lacurilor se vede în faţă către sud-sud-est în direcţia şeii Pleşcoaia dar întrucât chiar deasupra noastră intuim un culoar pe unde se poate urca, preferăm să nu mai batem drumul până acolo. În serpentine scurte când pe mici dale de piatră instabile când pe iarbă urcăm şi ieşim într-o zonă de iarbă undeva sub vârful Setea Mare. Priveliştea e minunată. Lacurile sunt verzi sau albastre după cum se reflectă vegetaţia sau seninul cerului.

Lacurile Gâlcesu, Vidal, Pencu, vedere către valea Lotrului

Vf. Setea Mare, vedere spre creasta Parângului

Dacă urcam către şa şi apoi către vârful Pleşcoaia puteam vedea în căldarea de dincolo de muntele Gâlcescu, lacul Iezer (se poate coborî la lac şi încheia circuitul coborând şi traversând înapoi către poteca marcată ce urcă la Gâlcescu)... dar nu le poţi face pe toate într-o singură zi... rămâne pe data viitoare... Aşa că urcăm panta susţinută către Setea Mare de unde privim roată în jur către întreg masivul şi zonele învecinate. Departe către vest se vede oraşul Petroşani iar în partea cealaltă Transalpina care leagă Obârşia Lotrului de Rânca. Valea Lotrului se citeşte sub noi, ca-n palmă.

Căldarea Dracului cu lacurile Păsări

După o pauză pe vârf (unde este şi semnal GSM cât de cât stabil) coborâm pe traseul de creastă către Setea Mică admirând de sus căldarea Dracului şi lacurile pe care le adăposteşte.

Mai departe am putea merge până în şaua Piatra Tăiată şi să refacem drumul de ieri prin căldarea Zănoaga Mare dar preferăm să coborâm pe Coasta Păsări care se lasă din Setea Mică şi separă căldarea Zănoaga Mare de căldarea Dracului şi de unde se văd ambele căldări dar şi valea Lotrului, către nord... la-nceput pe creasta matematică apoi, înaintea unei zone compacte de jnepeni, către dreapta, în jos (spre căldarea Dracului) cu atenţie pe pietrele instabile.

Lacurile Păsări

Dacă pe sus vântul sufla serios aici, jos, e foarte cald dar avem suficientă apă aşa că setea nu ne chinuie, chiar dacă venim de pe vârful Setea (Mare şi Mică). Străbatem căldarea prin haosul de bolovani şi ieşim la lacurile pe care le-am admirat ceva mai devreme... poposim puţin la soare apoi ne luăm la revedere şi continuăm către Vidal-Pencu.

Lacurile Vidal-Pencu

Lacul Pencu

Înainte de a ajunge la lac ne răcorim cu apă proaspătă la unul din izvoarele care alimentează lacul. Rămânem pe malul însorit ceva timp şi ascultăm... liniştea... locurile astea dau dependenţă de linişte şi frumos (care de multe ori ne lipsesc la oraş). Într-un târziu ne scuturăm de vraja locului şi pornim la vale.

Lacul Gâlcescu

Coborâm pe lângă pârâul ce se scurge din lacul Vidal şi admirăm Gâlcescul care străluceşte în soare. La cort avem timp destul să ne relaxăm şi să refacem mental plimbarea de azi. Întrucât pe promontoriu n-am rămas decât noi (şi-un cort ceva mai jos, lângă lac) facem puţină ordine, acoperim toate vetrele de foc cu bolovanii împrăştiaţi prin iarbă şi dosim bucăţile de jneapăn rămase nearse şi lăsate la uscat. Mai vorbim cu porumbelul care tot pe-acolo îşi face veacul, mai luăm câte-o gustare şi încet-încet se face seară.

Mai târziu facem o plimbare în partea de est a lacului. Găsim şi micul ochi de apă pe care-l văzusem de sus. Deşi aproape de potecă nu observasem acest mic colţ de rai, o mini-poieniţă plină de muşchi în care piciorul se afundă până la glezne, înconjurată de jnepeni... un ochi de apă cu maluri pline de iarbă înaltă ca un stuf, flancat parţial de jnepeni... o combinaţie pe care doar aici, în Parâng am găsit-o... Încet-încet se lasă întunericul. Între timp mai apare un grup numeros care îşi montează corturile (după ce sunt citite cu atenţie instrucţiunile :-)) Mergem la culcare cu părere de rău că mâine va trebui să coborâm.

Mai multe imagini photos.app.goo.gl/1Lt5h7nLspRHS9pk6