Dimineaţă încercăm să ne mişcăm mai repede. Strângem cortul atenţi să nu ia vântul ceva, ar fi greu de recuperat din lac. Le mai împrumutăm o dată chibritul celor veniţi aseară cu rugămintea să nu le vină vreo idee mai târziu să facă şi ei focul şi să se rezume la aragazul portabil, ne luăm la revedere de la porumbel, strângem şi câteva gunoaie în plus faţă de cele pe care le păstrăm de când am venit (n-ar fi greu să facă toată lumea la fel... ) şi pornim la drum.

Căldarea Zănoaga Mare şi vf. Piatra Tăiată

Era mai bine ieri fără rucsac, ne simţeam ca în vacanţă :-) noroc că azi avem mai mult de coborât... dar până să coborâm trebuie să traversăm căldarea Zănoaga Mare şi apoi să reluăm serpentinele până în şaua Piatra Tăiată; asta ne ia cam 1 oră.

Şaua Piatra Tăiată, răspântie de poteci

O scurtă pauză de orientare şi pornim în sus pe marcajul bandă albastră. Ocolim puţin de-a coasta vârful Piatra Tăiată şi-apoi urcăm către vârful Coasta lui Rus. Dincolo de muntele Stâncior - coasta Pietroasă care se lasă în dreapta se dezvăluie privirii o altă căldare, Zănoaga Găurii.

În partea cealaltă către vest, chiar sub noi, căldarea Ghereşului şi mai departe căldarea Roşiile şi întreaga salbă de vârfuri ale crestei Parângului pe care o să le tot vedem pe măsură ce coborâm.

Ca o paranteză... la un moment dat constat că aparatul este setat pe Manual şi multe din imagini sunt supra-expuse, probabil am atins fără să vreau rotiţa cu programele, în mod normal folosesc prioritatea de diafragmă :-( Fiind doar JPG-uri sunt aproape compromise dar le voi păstra pentru documentare. De-atunci fac doar RAW-uri chiar dacă asta necesită mai mult timp la prelucrarea imaginilor.

Zona "La Urşi"

Marcajul este rar dar deocamdată coborâm pe linia crestei aşa că nu avem unde să ne abatem. Departe, la limita pădurii, se văd stâne cam pe fiecare picior dar planul nostru este să urmăm poteca până în şaua Ciobanului (şaua Huluzu) de unde să coborâm către cabana Groapa Seacă pe un alt marcaj, punct albastru. Acest picior de munte este spectaculos, mai ales în zona numită "Şezătoarea urşilor" ("La Urşi"), o aglomerare interesantă de stânci, chiar pe culme, unde să tot pierzi timpul să le admiri din toate unghiurile.

Mai jos încep pâlcurile de jnepeni, firave la început, apoi tot mai dese. La un moment dat nu mai găsim niciun marcaj turistic dar găsim câteva momâi care par să ducă într-o zonă largă de păşune, la limita pădurii. Probabil undeva în zona vârfului Pietrii sau mai jos ne-am abătut către stânga întrucât n-am mai găsit poteca. Hotărâm să coborâm totuşi întrucât să căutăm eventuala potecă, poate puţin umblată, prin marea de jnepeni, nu pare o alternativă prea interesantă.

Undeva în stânga se vede un grup de cai lăsaţi la păscut şi-am trecut şi de nişte oi ceva mai sus deci zona e cât de cât umblată... e clar însă că nu suntem unde trebuie, întrebarea este dacă se poate coborî de unde suntem. Departe în dreapta se vede un munte golaş cu o potecă pe la baza lui, deasupra pădurii. Ar putea fi piciorul care duce spre Pasul Groapa Seacă (unde merge banda albastră) şi undeva ar trebui să fie şaua unde potecile se despart...

Probabil suntem pe un fir de vale, unul din afluenţii pârâului Coasta lui Rus aşa că trebuie să traversăm către dreapta. Jos în vale, printre tufele de afin, câţiva culegători; dacă ei au urcat până aici trebuie să fie o potecă. Încercăm să coborâm în vale, trecem pe lângă o stână părăsită şi ne îndreptăm către ei.

Şaua Ciobanului (Huluzu)

Lacul Huluzu

Aflăm că poteca marcată e pe undeva sub noi (?) dar continuăm spre ceea ce vedeam noi în faţă care ar trebui să fie şaua Huluzu, cam încă o jumătate de oră până acolo. Traversăm încă un fir de vale şi într-adevăr ieşim în poteca marcată. Privind în sus către marea de jnepeni e totuşi explicabil de ce nu e foarte uşor de găsit. Şi zona asta trebuie explorată cu altă ocazie fiindcă pe-acolo, printre jnepeni, mai e un lac pe care astfel nu l-am văzut, lacul Ciobanul. În schimb aici în şa trebuie să fie lacul Huluzu.

Coborâm apoi pe poteca marcată şi ajungem curând chiar prin poienile pe care le-am traversat dar mult mai jos... n-aveam cum să ghicim că tocmai pe-acolo trece poteca noastră; harta nu poate fi foarte exactă în acest sens.

Mai facem pauze prin afinişuri, mâncăm şi culegem câte ceva şi pentru acasă. Poteca merge în continuare de-a lungul poienii, lasă mai sus o stână unde oile s-au întors deja pentru programul de după-masă, trece chiar printr-o altă stână, acum nefolosită (probabil ciobanii au coborât) şi intră în pădure.

După o scurtă perioadă se uneşte cu drumul de măgari de la stâne şi drumul prin pădure e chiar plăcut, în lungul unui pârâu zglobiu. După ce intersectează alt fir de apă însă se transformă într-un adevărat drum forestier şi nu mai este chiar aşa interesant. Partea proastă este că începe să urce destul de mult, probabil culmea care separă pârâul Coasta lui Rus de Coricia sau cine ştie ? Important este că suntem pe drumul spre casă deşi e cam anost, un drum forestier destul de abrupt şi la urcare şi la coborâre.

Ajungem în cele din urmă în şosea de unde mai avem ceva mai bine de 2 km până la cabană. Noroc că nu sunt prea multe maşini şi nu pot merge cu viteză altfel ne-am fi umplut de praf.

Totul pare atât de diferit faţă de paradisul de unde tocmai am coborât. Dar trebuie să revenim cu picioarele pe pământ. În final s-a dovedit chiar că a fost foarte bine c-am coborât. Seara a început să plouă, noaptea la fel, vremea s-a stricat... Cei care au dormit sus pe munte cu siguranţă n-au avut o noapte prea plăcută. Noi avem deja un acoperiş solid deasupra capului... e bun, e confortabil, e la adăpost de ploaie… dar gândurile rămân tot acolo, sus, pe munte.

Mai multe imagini photos.app.goo.gl/GKKVh1uhZUNeGi7m9

august 2010 (revizuit 2024)