Retezatul este un munte unde revii întotdeauna cu plăcere, mai ales după o pauză de mai mulţi ani, aşa cum este cazul nostru. Mai greu accesibil din Bucureşti, pentru noi rămâne în principal o destinaţie de vacanţă, un minim de 4-5 zile fiind necesar pentru a (re)simţi gustul muntelui.
Valea Bucşoiului îşi are obârşia sub vârful Bucşoiul Mare, în zona de confluenţă cu Creasta Bucşoiului Mic (creasta estică a Bucşoiului / creasta Balaurului). Are o orientare preponderent estică şi coboară prin zone stâncoase abrupte, pe alocuri cu aspect de canion sau prin locuri mai domoale acoperite cu pajişti şi jnepeni până în Poiana Bucşoiului, intersectează poteca turistică Pichetu Roşu - Mălăieşti iar în final se pierde în zona de pădure a Văii Glăjăriei. Partea alpină a văii este cea cuprinsă între Poiana Bucşoiului şi zona de obârşie, porţiunea finală a văii fiind o râpă împădurită.
Vânătarea lui Buteanu este cel mai accesibil vârf de peste 2.500 m din munţii Făgăraşului dat fiind vecinătatea şoselei Transfăgărăşan care face ca accesul în această zonă a muntelui să fie foarte uşor. Din şaua Capra (punct de joncţiune cu traseul de creastă, bandă roşie) poteca turistică (cruce albastră) merge pe faţa sudică a muntelui Văiuga, prin şaua Văiuga până în spintecătura dintre cele două vârfuri gemene, Capra (2.494 m), la sud şi Vânătarea lui Buteanu (2.507 m), la nord şi mai departe, în sus, până pe vârf.
Muntele Bucşoiul, cel mai însemnat şi mai masiv din culmile nordice ale munţilor Bucegi, atinge prin vârful Bucşoiul Mare 2.492 m. De la baza sudică a vârfului se lasă spre est o creasta stâncoasă, accidentată şi foarte spectaculoasă, creasta Bucşoiului Mic numită şi creasta Balaurului (creasta La Balaur) din cauza colţilor de stâncă asemănători solzilor cornoşi ai unei spinări de balaur :-) Paralelă cu creasta Morarului, este despărţită de aceasta din urmă de valea Morarului. Între creasta Bucşoiului Mic şi creasta propriu-zisă a Bucşoiului Mare se adânceşte valea Bucşoiului.
Munţii Făgăraşului, cea mai mare unitate alpină din ţară, se întind între defileul Oltului la vest şi masivul Piatra Craiului la est pe o distanţă aeriană de peste 70 km (I.Fratu, 1986). Parcurgerea crestei Făgăraşului într-un sens sau celălalt necesită 4-5 zile de efort intens şi vreme bună. Dincolo de performanţa sportivă, timpul petrecut vreme de câteva zile la peste 2.000 m oferă satisfacţii deosebite prin frumuseţea şi măreţia peisajului alpin. Ca în orice masiv, creasta este porţiunea cea mai umblată (şi, din păcate, cea mai expusă degradării) dar muntele ascunde multe locuri minunate la capătul unor poteci marcate sau nu.
Dacă munţii Bucegi şi-au înscris numele pe primele file ale istoriei alpinismului din Carpaţi, Picătura ocupă un loc de frunte în aceste pagini. Creasta Picăturii separă faţa estică a Caraimanului brăzdată de valea Seacă a Caraimanului şi afluenţii ei şi faţa nordică unde firele Albişoarelor coboară către valea Albă. Piramida vârfului Picătura se detaşează clar de restul crestei fiind separată de vârful Strungii Mari printr-o spintecătură adâncă (a marelui V). Vârful constituie el singur un obiectiv de sine-stătător ce poate fi abordat pe căi diferite; combinat cu restul crestei, întregul traseu câştigă în complexitate şi dificultate (3A) dar şi în frumuseţe.
Pagina 4 din 5