Dacă munţii Bucegi şi-au înscris numele pe primele file ale istoriei alpinismului din Carpaţi, Picătura ocupă un loc de frunte în aceste pagini. Creasta Picăturii separă faţa estică a Caraimanului brăzdată de valea Seacă a Caraimanului şi afluenţii ei şi faţa nordică unde firele Albişoarelor coboară către valea Albă. Piramida vârfului Picătura se detaşează clar de restul crestei fiind separată de vârful Strungii Mari printr-o spintecătură adâncă (a marelui V). Vârful constituie el singur un obiectiv de sine-stătător ce poate fi abordat pe căi diferite; combinat cu restul crestei, întregul traseu câştigă în complexitate şi dificultate (3A) dar şi în frumuseţe.

Dominând zona dintre Olt şi Jiu a Carpaţilor Meridionali Centrali, masivul Parâng se înalţă maiestuos la altitudini comparabile cu Făgăraşul şi Retezatul (ca să nu menţionăm decât vecinii mai îndepărtaţi dar mai cunoscuţi) atingând prin Parângul Mare înălţimea maximă de 2.519 m.

Mijloc de martie... Întrucât avertizarea de avalanşe este de grad 3-4 în Făgăraş şi Bucegi la peste 1.800 m ne gândim la Iezer pentru o noapte la înălţime, în speranţa că aici zăpada va fi mai mică. Mihai propune să plecăm devreme din Piteşti aşa că la 5 dimineaţa suntem cu rucsacii în maşină. În drum spre Câmpulung cerul începe deja să se lumineze către est dar deocamdată nu suficient de mult ca să ne dăm seama cum va fi vremea. La buletinul meteo se anunţase posibil ploi slabe şi izolate în partea de sud a ţării, insuficient să ne facem o idee precisă despre vreme.

Muntele Morarul, una din culmile nordice ale masivului Bucegi, se desprinde din zona cea mai înaltă a masivului, către est, printr-o culme foarte accidentată şi spectaculoasă în zona Acelor Morarului. Un brâu de verdeaţă în adevăratul sens al cuvântului, Brâna Mare a Morarului (Brâul Mare al Morarului) încinge muntele Morarul pe feţele sudică şi nordică făcând legătura între cele două văi care-l separă de Coştila (valea Cerbului) şi de Bucşoiul Mic (valea Morarului).

17 ianuarie, prima plimbare la munte în 2009. Vremea se anunţă bună deşi seara a nins puţin chiar în Bucureşti şi foarte probabil şi la munte. Mugur e punctual ca de obicei. Ne ia cu maşina la 6:30, pe mine şi pe Moniq, apoi pe Tudor. Pornim la drum şi-n circa două ore ajungem la Buşteni. Cerul este acoperit, mai ales spre munţii Baiului şi spre nord, dar nu foarte ameninţător. Mugur propune în agenda de lucru :-) valea Mălinului, o "datorie" de anul trecut când starea zăpezii nu ne-a permis să urcăm... încercăm acum...

Întâmplarea a făcut să putem corela două zile libere adăugate weekend-ului cu o fereastră de vreme (relativ) bună în Făgăraş. Este doar sfârşit de septembrie dar la munte deja a nins pe la mijlocul lunii, o zăpadă timpurie care adaugă mai mult farmec muntelui. Dacă în urmă cu o lună, pe Negoiu, era încă vară acum trebuie să ne pregătim de iarnă. Nu se mai pune problema să mergem cu cortul (care nu e de iarnă) aşa că plănuim să profităm de refugiul din şaua Viştei ca să vedem Moldoveanu de aproape...