Dimineaţa Făgăraşul ne răsfaţă din nou cu un cer senin, albastru-întunecat, pe care luna, subţire ca o seceră, veghează în linişte deasupra cortului. Spre răsărit, degrade-ul în albastru e întrerupt de linia orizontului care e creionată în culori intense de galben şi portocaliu. Privind în partea cealaltă, întreaga căldare şi pereţii de piatră aspră care o străjuiesc, e inundată cu o lumină slabă, difuză şi caldă.

În fine, soarele se ridică şi atinge creasta muntelui care se înfiorează de plăcere şi se aprinde într-un portocaliu intens. Zona luminată creşte treptat şi pe măsură ce cuprinde întreg peretele îşi schimbă nuanţa către galben, timp în care albastrul de deasupra păleşte în intensitate.

Lumina şi culorile se schimbă aproape de la minut la minut într-un spectacol magic la care nu poţi să asişti decât cu maximă încântare. Când soarele ajunge şi la cort magia dimineţii este aproape sfârşită şi lumina caldă îmbracă muntele, trezind totul la viaţă.

Ne rupem greu de vraja muntelui şi, după ritualul de dimineaţă, pornim pe drumul de întoarcere. Poteca pe care-am venit aseară de la lac (punct albastru) urcă domol către curmătura Moşului. Ca să scurtăm puţin din drum tăiem mai abrupt panta muntelui şi ne abatem către vârful Moşu printre tufele dese de rododendron, câteva cu flori întârziate, chiar şi acum la mijloc de septembrie. În plin sezon trebuie să fie o adevărată orgie de culori :-)

Privind spre est, contra soarelui, creasta Făgăraşului îşi dezvăluie culmile domoale de dincolo de Zârna. În ultimul plan vedem puţin din Piatra Craiului şi Bucegi, linii delicate creionate pe cerul de toamnă, iar spre sud culmea lungă a Iezerului între vârfurile Roşu şi Păpuşa.

Pe măsură ce urcăm pe creastă spre vârful Somnului (triunghi albastru), perspectiva asupra căldării Urlei se schimbă treptat. Lumina ajunge cu greu la lac, umbrit de un mic picior de munte care blochează soarele în orele dimineţii. Dincolo de custura care leagă Urlea de vârful Iezer apare şi Dara, primul vârf de 2.500 m din estul muntelui.

Spre nord-vest culmea Rezistoarele-Caţaveiu (punct albastru) închide valea care adună, spre nord, toate apele către pârâul Breaza. Refugiul Caţaveiu se distinge greu ca un mic punct alb-roşu sus, pe creastă.

Dincolo de vârful Somnului poteca urcă serios până pe Urlea (2.473 m) unde panorama de 360 grade este cu adevărat impresionantă mai ales într-o zi senină de toamnă cu vizibilitatea perfectă până departe, în toate direcţiile. Pe vârf o placă veche ruginită rezistă încă la baza stâlpului. Am făcut cam o oră şi-un sfert de la cort până aici şi e timpul potrivit pentru o pauză de privit pe îndelete de jur-împrejur.

Spre vest, sub cerul albastru, creasta Făgăraşului se întinde cu succesiunea impresionantă de vârfuri şi şei până spre Viştea-Moldoveanu.

Apele verzi ale lacului Urlea de-abia acum sunt luminate în totalitate de soare. Piciorul care umbreşte lacul dimineaţa pare o variantă rezonabilă de legătură dintre creastă şi lac daca vii dinspre est şi nu doreşti să ocoleşti până în Portiţa Lacului.

Coborâm în curmătura Mogoşului şi continuăm pe sub Vârful lui Mogoş, refăcând în sens invers o scurtă bucată din traseul de creastă (bandă roşie) până la intersecţia cu poteca spre vârful La Cheia Bândei. Continuăm puţin pe această potecă (punct roşu) şi urcăm pe vârf fără rucsac.

Vârful La Cheia Bândei (2.383 m) continuă spre nord cu piciorul Rezistoarele-Caţaveiu. Poteca (punct albastru) merge pe undeva mai jos nu chiar pe creasta matematică şi ajunge până în satul Lisa, la poalele Făgăraşului.

Revenim la rucsaci şi continuăm să coborâm spre Căldarea Mare a Sâmbetei (punct roşu) în serpentine strânse peste limbi de grohotiş şi tufe de rododendron mai jos. Vis-a-vis, dincolo de valea Sâmbetei, muchia Drăguşului ne reaminteşte de drumul de-acum 3 zile, de data asta într-o lumină mult mai bună. La fel de frumos s-ar fi văzut şi-atunci privind spre locurile unde suntem acum dacă ar fi fost soare.

Treptat, Fereastra Mare a Sâmbetei capătă conturul cunoscut, între Colţul Bălăceni şi vârful Slănina, acum privind cu soarele în faţă.

Ceva mai jos, într-un punct de belvedere, întâlnim o răspântie de poteci. O potecă (triunghi albastru) merge către nord, aproximativ pe linie de cotă, către Piatra Caprei de unde coboară spre valea Sâmbetei.

Noi rămânem pe traseul nostru cu gândul să facem un scurt popas la cabană. Privind spre creastă, Colţul Bălăceni, Slănina, Gălăşescu Mic şi Gălăşescu Mare încântă ochiul cu un joc de lumini şi umbre care se schimbă într-una.

Ajungem la poteca bine bătătorită care urcă în Fereastra Mare şi continuăm în aval amintindu-ne de zăpezile mari cu care ne-am luptat prin zonă cu ocazia revelioanelor de la Sâmbăta (photos.app.goo.gl/f5gtAvLf6hW5etsS8) (goo.gl/photos/4p13wEJP5gW3dyhU6).

La cabană facem o pauză pentru o ciorbă de fasole, minunată după cele 3 zile de mâncare la plic. Ne luăm la revedere de la munte şi intrăm în răcoarea pădurii de brad aruncând din când în când o privire înapoi către Fereastra Mare a Sâmbetei. Coborârea până la mănăstire pare lungă dar aşa e orice întoarcere când picioarele te trag la vale dar sufletul tânjeşte în continuare după aerul curat al înălţimilor, soarele şi vântul din creastă, liniştea şi frumuseţea tainică a muntelui.

Într-un circuit de aproape 4 zile am revăzut locuri dragi ale Făgăraşului şi ne-am bucurat că am descoperit câteva mai puţin umblate care, desigur, doresc să fie revizitate, poate combinate într-o altă variantă de drumeţie.

Mai multe imagini: photos.app.goo.gl/2NZi7gzmfK7TsiNo8