Epilog. Prea târziu s-ajungem de la Sâmbăta de Sus până acasă, ne oprim la Bâlea şi după o bere rece ne gândim că cel mai frumos e să dormim la Capra. Rucsacul e gata, doar lăsăm la maşină câteva lucruri nenecesare pentru doar o noapte.

E destul de târziu şi până să ajungem în şaua Capra culorile apusului trec prin toate nuanţele cunoscute. Încerc să fac câteva imagini din mers, în grabă, parţial reuşite. Răcoarea serii îndeamnă totuşi la mers. Pornesc mai repede înainte să montez cortul până vine şi Moniq. Coborâm la lac aproape pe întuneric, la lumina frontalelor, dar împrejurimile ne sunt bine-cunoscute. Sper doar ca locul ales pentru cort să fie cât de cât drept. Căsuţa e deja în picioare când ajunge şi Moniq.

O altă pereche ajunge curând după noi şi îşi montează cortul în apropiere. Le mulţumesc pe această cale pentru lumina pe care au avut-o la cort - poate chiar prea puternică - de ajutor pentru câteva imagini cu Calea Lactee şi cortul lor. Cerul e cu adevărat impresionant chiar dacă nu e un loc întunecat complet. Alte luminiţe coboară din şaua Capra, 3 băieţi cu care ne vom întâlni dimineaţa la răsărit. Între timp am fost deja sa iau apă de la izvorul de lângă lacul Căpriţa şi ne pregătim de un popas bine-meritat în lumea viselor.

Dimineaţa urcăm devreme la lumina lanternelor, pe Iezerul Caprei să ne bucurăm de zorii de zi aşa cum am mai făcut cu ani în urmă, tot într-o toamnă (goo.gl/photos/KCVyjuSxnncDWWKw9). Luna îşi dezvăluie întregul disc nu numai secera care luminează discret pe cerul de un albastru intens, închis. Pe verticală un degrade delicat de culori, de la portocaliu intens către galben şi albastru, încântă retina privitorului chiar dacă nu sunt nori care să se coloreze spectaculos ca în unele dimineţi.

Pe măsură ce urcăm, linia orizontului se luminează treptat şi ajungem sus în lumina palidă a zorilor, ora albastră dinainte de răsăritul soarelui. Pe vârf însă ne ia în primire un vânt puternic aşa că e greu, chiar şi cu trepiedul, să fac poze. Privim roată în toate direcţiile.

Spre apus, silueta vârfurilor Lespezi-Călţun-Negoiu se distinge clar pe un cer albastru mat care se pierde într-un strat rozaliu deasupra căruia albastrul revine dar în altă nuanţă.

Spre răsărit, într-un alt registru de culori, aşteptăm momentul magic. Soarele apare lateral de Viştea Mare şi se ridică repede. Reuşesc la limită câteva imagini cu razele soarelui chiar pe creastă după care deja lumina e destul de puternică pentru imagini contre-jour.

E momentul să privim din nou spre vest când creasta se luminează treptat şi un portocaliu intens se întinde peste munte de sus în jos. Încet-încet portocaliul păleşte, lumină devina mai galbenă, soarele urcă tot mai sus pe cer şi culorile devin mai "pământeşti".

Revenim la cort, mâncăm, mai lenevim puţin în jurul lacului şi ne bucurăm de soarele blând de toamnă.

Lacul cu ape turcoaz e un loc de care te desprinzi cu greu. Din păcate chiar trebuie să plecăm deşi vremea bună din ultimele zile parcă te tot îndeamnă să rămâi la munte.

Coborâm înapoi la Bâlea unde farmecul luciului de apă e puţin estompat de mulţimile de vizitatori... apoi la maşină... traversăm Făgăraşul către Argeş şi ne continuăm drumul spre casă... dar ne gândim deja la excursia următoare, când o fi să fie...

Mai multe imagini: photos.app.goo.gl/nKavjAxDPgB7FdnH9

Marius, septembrie 2020