Dimineaţa nu se arată foarte îmbietoare. Speram ca peste noapte ceaţa să se împrăştie dar un nor învăluie muntele aşa că nu ne grăbim să ieşim din cort. La celelalte două corturi activitatea e mai intensă căci ei se pregătesc să coboare; au venit de la Roşiile unde avem şi noi în plan să ajungem... mâine... În cele din urmă se mai luminează şi ne pregătim şi noi de drumeţie. Merită să zăbovim aici o zi întreagă, să revedem lacurile din căldările superioare.

Lacul Gâlcescu (pârâul emergent)

De la coada lacului se ramifică o potecă marcată cu triunghi roşu ce urcă până în creastă. Semnele vopsite pe pietre par mult mai vizvibile faţă de 2010 când erau cvasi-absente. Curând bocancii din uzi devin foarte uzi, noroc că nu e frig. Sper ca pe măsură ce mergem să se mai zvinte. Ocolim lacul şi urcăm pe lângă micile cascade care alimentează Gâlcescu. Ajungem repede la cele două lacuri de deasupra, Vidal şi Pencu. Pencu e mic, aparent izolat, nu pare alimentat de vreun izvor, de aceea probabil scade în anii secetoşi. Din Vidal însă se avântă la vale un pârâu vesel care se grăbeşte să ajungă în Gâlcescu peste mici praguri de piatră. Multă iarbă în jurul lacului. Locuri bune de cort pentru cine doreşte mai multă izolare. Din păcate însă locul e frecventat de oi vara. Avantaje şi dezavantaje.

Vidal şi Pencu

Data trecută ne-am abătut spre dreapta direct la lacurile Păsări acum însă urmăm poteca spre Hornul Lacurilor. Ar mai fi o variantă pe o rampă de iarbă care urcă în diagonală către creasta din stânga, umblată de oi după cum vom vedea cand ajungem sus. Hornul e de fapt un scoc larg plin de pietre instabile care se pierde treptat în zona superioară de păşune. Pe măsură ce urcăm, lacurile pe care le-am lăsat în urmă, Gâlcescu, Vidal şi Pencu, ne fac să ne întoarcem privirea. De fapt le vedem atunci când fuioarele de ceaţă ne permit asta întrucât partea de sus a muntelui este încă la cheremul norilor.

Hornul Lacurilor

Ne abatem către stânga spre culmea Gâlcescu ca să putem privi în voie în căldările din ambele părţi. Este, poate, cel mai bun loc de unde poţi admira în toată măreţia lor lacurile pe lângă care am trecut. În partea cealaltă (est), Zănoaga Pietroasă adăposteşte un lac mic, Iezer. Căldarea e largă iar pârâul ce adună apele din zona Pleşcoaia-Mohorul se învolburează în câteva cascade frumoase. Pentru noi însă e cam mare ocolul să coborâm până acolo şi să revenim în creastă; poate altă dată.

Gâlcescu, Vidal şi Pencu

Revenim în poteca marcată cu triunghi roşu şi continuăm să urcăm plaiul înierbat. Ceaţa e tot mai groasă dar iarba călcată şi semnele vopsite pe pietre ne conduc cu siguranţă în sus. În cele din urmă, un stâlp de marcaj. Trebuie să fie şaua Pleşcoaia. Se aud şi voci, doar suntem în creastă :-) Un grup mare de cehi apare din ceaţă venind din şosea, din pasul Urdele (peste câţiva ani vom veni şi noi pe-aici la Gâlcescu într-o mini-vacanţă ploioasă de Rusalii, vezi photos.app.goo.gl/Ho9X7BqNaSpaQhhM8). Până aici se fac cam două ore aşa că e o plimbare plăcută şi relativ uşoară pentru cine doreşte să viziteze lacurile şi eventual să facă un circuit din pasul Urdele către Obârşia Lotrului.

Prin ceaţă, spre Setea Mare, creasta principală a Parângului

Nu ştim ce planuri au ei dar noi continuăm pe creastă, către dreapta. Din păcate nu vedem mare lucru. Urcăm către Setea Mare şi apoi Setea Mică. În dreapta (nord) intuim căldarea Dracului unde dorim să coborâm. Totul e să nimerim muchia Păsări pe unde ştim că se poate coborî, altfel va trebui să continuăm către şaua Piatra Tăiată şi să coborâm în căldarea Zănoaga. Soarele mai prinde putere şi reuşeşte să împrăştie ceaţa aşa că ajungem unde trebuie.

Creasta Păsări

Acum, că ne-am orientat, facem şi-o scurtă pauză de masă şi de... telefoane căci aici pare să fie semnal. Privind spre nord-est avem în dreapta căldarea Dracului cu lacurile Păsări iar în stânga căldarea Zănoaga cu lacul omonim. Chiar fără alte informaţii se poate intui o coborâre în dreapta. Există totuşi o potecuţă marcată cu momâi care coboară pe creastă şi apoi se strecoară printre tufele de jnepeni şi limbile de grohotiş până jos la lacuri. Aici pare o altă lume. Pâlcuri de iarbă verde şi flori te îmbie la popas. Ochiuri de apă curată în care cerul se reflectă albastru comunică între ele prin culoare îmbrăcate în muşchi verde.

Lacul Păsări

Lacul cel mare are două segmente care amintesc de aripile unei păsări, de unde şi numele lui. Poposim şi ne minunăm. Admirăm în tăcere. Ce rost ar mai avea cuvintele ? Oricum nu pot descrie complet jocul de culori, liniştea, reflexiile albastre ale apei, multitudinea de stimuli vizuali care încântă ochiul. Câteva mici insule sunt îmbrăcate într-un strat gros de muşchi şi iarbă. Ţi-e şi milă să calci. Le privim doar de pe mal şi le păstrăm în memorie.

Lacul Păsări

Ne rupem cu greu de vraja locului, mai privim de câteva ori în urmă şi coborâm în căldarea următoare ce adăposteşte lacurile Vidal şi Pencu. Reîntâlnim poteca (triunghi roşu), mai zăbovim puţin la lac aşteptând un moment potrivit cu soare pentru ultimele imagini şi revenim la mica noastră căsuţă albastră de la Gâlcescu.

Seara se aşterne în linişte, nu mai apare nimeni, nici măcar oile. Ne plimbăm pe lângă lac. Sunt câteva ochiuri de apă ascunse în vegetaţie pe care vrem să le revedem. Lumina scade treptat şi revenim la cort cu tolba plină de impresiile de peste zi.

Mai multe imagini goo.gl/photos/WJswYdWgVdZGDe237