Muntele se trezeşte într-o dispoziţie mohorâtă. A plouat mult noaptea şi nici dimineaţa n-arată prea bine... decât către nord, în vale.

Răsărit la lacul Lung

Curând însă din vale se avântă ceţuri groase care doresc, probabil, să-şi unească forţele cu cele de pe creastă. A cam plouat peste tot. Ne facem bagajele şi când să strângem cortul începe să picure. Repede, înapoi în cort cu tot cu rucsaci. Nu durează mult dar plouă serios. Sperăm să avem cât de cât o pauză să reuşim să pornim la drum. Strângem cortul puţin ud dar n-avem încotro fiindcă n-are rost să întârziem şi pornim la vale.

Ceţuri pe valea Roşiile

Până să ajungem la Zănoaga Stânei iar o repriză de ploaie. Ne echipăm dar nu ţine mult. Mai mult ne sperie. Totul în jur însă musteşte de apă. Nici nu ne mai ferim că bocancii oricum nu se mai usucă. Noroc că suntem pe o potecă turistică (punct roşu) fiindcă intrăm în curând în ceaţa care urcă cu repeziciune din vale. Nu vedem mai nimic. Auzim apa pârâului Roşiile care prinde repede putere, strângând apele de pe toţi versanţii din jur. Mai jos va deveni Jieţul.

Stâna Roşiile

În zona fostei stâne Roşiile (părăsită acum) intrăm în nişte ierburi până la brâu. Pe jos numai bălţi. Ceaţă peste tot în jur. O atmosferă ca-n Twin Peaks ! Bufniţe însă nu vedem :-) Urmează o coborâre abruptă prin jnepeni. Apa n-o vedem dar o auzim cum se aruncă în cascade, undeva în dreapta noastră. Nu mai plouă dar nici nu mai contează, e-atâta apă în jur... Pe jos numai pietre alunecoase. Jnepenii se scutură fără nicio jenă la cea mai mică atingere aşa că suntem destul de uzi. Ajungem în final în pădure şi ne oprim puţin la Refugiul Agăţat. Foarte interesant, multă muncă investită dar acum este destul de părăginit. La nevoie poate fi folosit. Poieniţa în care e situat e o adevărată mlaştină acum.

Refugiul Agăţat

Cascade pe Jieţ

Mai facem un popas pentru poze ceva mai jos la un podeţ peste pârâu. Probabil că de-acum este Jieţul, nu Roşiile. Apa e mare şi rapidă, debitul generos. Nici nu e de mirare cu atâta ploaie (şi nu numai din zilele astea). După ce traversăm pârâul poteca merge mult prin pădure şi se depărtează de apă. Traversăm un afluent al său şi continuăm să coborâm. Drumul pare lung. Nu numai pare, chiar este ! Ne gândim că nu e cea mai mare plăcere să urci pe-aici cu un bagaj mare deşi e una din cele mai folosite poteci de acces către inima muntelui. Pare că a fost o idee bună să urcăm pe cruce galbenă către lacul Verde.

Drumul se lăţeşte treptat şi mai jos devine un adevărat drum forestier. Trecem de o captare dincolo de care din măreţul Jieţ nu mai rămâne mai nimic. Aproape toată apa ia calea unei conducte ascunse în pământ. Ne pare rău, ne obişnuisem cu zgomotul lui. Drumul forestier continuă km buni. Singura consolare este că mergem la vale, aerul e curat, pădurea e sănătoasă şi verde şi ştim că la Groapa Seacă ne aşteaptă o baie caldă !

Verde de Parâng

Într-un final întâlnim locul de răscruce unde crucea galbenă părăseşte Jieţul (care între timp a mai căpătat suflu de la alţi afluenţi). De-aici ştim că mai e cam 1 km până-n şosea. Mai avem un ultim hop, o mare de noroi chiar la ieşirea în şosea, prin amabilitatea celor care trag lemne din pădure. Cu greu găsim un loc mai pe marginea drumului să trecem dar tot ne umplem de noroi. Nu mai contează însă. Curând ajungem la cabană şi ne bucurăm de micile plăceri oferite de o cameră caldă, bine-venită pe vremea asta apăsătoare, ca de toamnă. Îi mulţumim totuşi Măriei Sale Muntele că timp de câteva zile ne-a lăsat să ne bucurăm de frumuseţile lui ascunse... şi-i promitem că revenim...

Mai multe imagini goo.gl/photos/WJswYdWgVdZGDe237

august 2016 (revizuit 2024)