Munţii Făgăraşului, cea mai mare unitate alpină din ţară, se întind între defileul Oltului la vest şi masivul Piatra Craiului la est pe o distanţă aeriană de peste 70 km (I.Fratu, 1986). Parcurgerea crestei Făgăraşului într-un sens sau celălalt necesită 4-5 zile de efort intens şi vreme bună. Dincolo de performanţa sportivă, timpul petrecut vreme de câteva zile la peste 2.000 m oferă satisfacţii deosebite prin frumuseţea şi măreţia peisajului alpin. Ca în orice masiv, creasta este porţiunea cea mai umblată (şi, din păcate, cea mai expusă degradării) dar muntele ascunde multe locuri minunate la capătul unor poteci marcate sau nu.

Sperând în vreme bună, am ales să pornim de la vest la est pentru că porţiunea vestică a masivului ne era necunoscută (încă) şi doream să ne familiarizăm puţin cu ea. Matematic vorbind sunt două variante de acces dinspre vest, de la Valea Mărului sau Valea Fratelui, ambele marcate cu bandă roşie (făcând joncţiunea în zona vârfului Strâmbanu, cf. hărţii romania-natura.ro) şi având timpul de parcurs de cca. 6 ore până în zona Chica Pietrelor. Am preferat să pornim din Turnu Roşu, deşi e considerat acces pe partea de nord, întrucât urcuşul prin pădure e mai scurt până la Chica Pietrelor.

După o noapte pe tren, nedormită, am plecat din Turnu Roşu (13 august 2011) puţin după ora 4 dimineaţa la lumina frontalelor pe drumul forestier de pe Valea Satului către mănăstirea Turnu Roşu, cca. 4 km. Evident aici există şi apă, un izvor chiar sub troiţa de peste drum faţă de mănăstire. O scurtă pauză până se luminează bine de zi şi după ce vorbim puţin cu unul din cei doi fraţi vieţuitori la mănăstire şi vizităm bisericuţa, continuăm pe drumul forestier cale de cca. 1-2 km.

Întâlnim un prim stâlp indicator care ne anunţă că avem cca. 2,5 ore până la Chica Pietrelor dar ţinând cont că o noapte fără prea mult somn se resimte şi că pare să urmeze un urcuş destul de abrupt pe un picior împădurit, cu rucsacul plin, bănuiesc că vom avea nevoie de mai mult timp...

După cca. 45 minute ajungem într-un luminiş unde ne întâmpină un căţel al unui cuplu de tineri care campaseră aici. Indicatorul ne informează că mai sunt 2 ore până la Chica Pietrelor. Ne tragem puţin sufletul, împărţim o eugenie şi pornim mai departe.

Mai mergem cca. o oră prin pădure şi ne hotărâm ca în primul luminiş cu soare să facem o pauză să dormim puţin aşa că pe la 8:30 ne oprim şi ne întindem la soare. Între timp mai trec ceva turişti şi o turmă de oi ai cărei câini se postează în poziţia "cerşit" dar încă nu e vremea de masă...

După o oră de odihnă bine-meritată, mâncăm puţin şi pornim iar la drum. Prin luminişurile de pădure vedem în spate ţara Făgăraşului şi localităţile străbătute noaptea cu trenul dar e dificil să le identificăm precis.

În fine, la ora 11 ajungem într-o şa largă, luminată de soare dar bătută de vânt. Chica Pietrelor trebuie să fie vârful pe care-l avem în dreapta (culmea Strâmbanu - Chica Pietrelor).

Iarba mare unduie sub vântul destul de puternic iar norii se mişcă repede pe cer... să fie de bine sau nu ? Oricum, pentru o poză arată bine...

Ne protejăm puţin de vânt şi pornim mai departe. Conform celor citite până în şaua Suru avem cca. 3 ore de mers.

Începând din şaua de sub Chica Pietrelor suntem pe creastă. Vestea proastă e că spre est muntele este acoperit. De pe la 1.700-1.800 m e ceaţă.

Depăşim un vârf intermediar. Undeva din dreapta ar trebui să întâlnim la un moment dat o potecă marcată care vine dinspre şaua Prislop dar n-am sesizat-o, abia vedem poteca noastră.

După cca. 45 minute (socotind din şaua de sub Chica Pietrelor) poteca trece peste mai multe izvoare cu apă bună (sper). Trebuie să fim pe undeva prin zona vârfului Prislop, poteca mergând pe faţa de nord a muntelui cf. hărţii.

După încă 30 minute de la izvoare ajungem în zona vârfului Tătaru. Ştiind că marcajul este rar şi deviat pe faţa sudică a muntelui de data asta, ne orientăm cu atenţie pornind de la această momâie.

Unul din rarele momente când avem puţină vizibilitate. Ştim că în curând urmează să coborâm către şaua Apa Cumpănită (izvoare) dar mai mult decât atât nu ne putem orienta.

După şaua Apa Cumpănită începem să urcăm din nou, către 2.000 m, zona vârfului Moaşa. Între timp ar fi trebuit să vedem spre stânga o potecă de coborâre către refugiul Suru marcată cu triunghi albastru; n-am văzut-o. Probabil pe vreme bună este evidentă, acum nici vorbă.

Nişte tăuraşi ne-au tratat cu indiferenţă când am trecut pe lângă ei...
poate nici nu ne-au văzut bine pe ceaţa asta :-)

Zona pare interesantă, punctată de blocuri mari de piatră "feliată".

În cele din urmă ajungem în şaua Suru (2.110 m). Aici vedem cealaltă variantă de coborâre la refugiul Suru (triunghi roşu) care însă nu e o opţiune întrucât sunt peste 650 m diferenţă de altitudine. Am făcut ceva mai mult de 3,5 ore, fiind nevoiţi să ne oprim mai des decât în mod normal datorită oboselii. Din fericire vizibilitatea se ameliorează spectaculos.

Dincolo de căldarea Suru, vârful Budislavu. Poteca practic traversează "de-a coasta" până în şaua următoare, aici în ceaţă, şaua Roşiile, ocolind vârfurile Suru şi Capul Surului. Cu rucsacul în spate nu e acum momentul potrivit pentru explorare, mai ales că de partea cealaltă a crestei se menţine ceaţa.

Ceva mai de-aproape, vârful Budislavu (2.343 m) şi şaua Roşiile (2.159 m).

Vârful Budislavu, detaliu.

În şaua Roşiile ne mai tragem puţin sufletul căci urmează un urcuş de aproape 200 m iar pauzele sunt utile mai ales înainte de urcare. Între şaua Suru şi şaua Roşiile (cca. 30 minute) poteca traversează multe izvoare, se spune sezoniere; e posibil ca în verile secetoase să nu aibă apă.

Lăsăm un grup de cehi să ne depăşească să vedem cum reacţionează câinii. Întrucât doi dintre ei s-au aşezat chiar în potecă, îi latră pe fiecare în parte... în curând şi pe noi, fără că ciobanul să fie prea mirat "latră doar, nu muşcă"...

Dincolo de Budislavu întrevedem pentru prima dată complexul Ciortea - Capul Gemenilor - Grohotişu.

După urcuş urmează un coborâş până în şaua următoare (înainte de Vârtopu Roşu) dar deocamdată însă ne bucurăm de jocul de-a v-aţi ascunselea pe care-l face Ciortea.

Traversând muntele Budislavu pe faţa sudică ajungem să vedem lacul Budislavu, o alternativă de campare la lacul Avrig.

Ceaţa apare şi dispare într-un joc continuu.

Reuşim să vedem şi Portiţa Avrigului de unde vom coborî la lac dar mai avem o coastă de munte de traversat până acolo, la sud de Vârtopu Roşu.

Portiţa Avrigului între vârfurile Turnul Lacului şi Vârtopu Roşu. Am făcut până aici 2 ore din şaua Suru.

Căldarea şi lacul Avrig, un minunat loc de campare care însă poate fi aglomerat. Aici se poate ajunge şi de la cabana Bârcaciu pe poteca marcată cu punct albastru.

În cca. 30 minute coborâm la lac şi cu ultimele puteri căutăm un loc potrivit de cort. Preferăm un loc către punctul de vărsare al lacului ca să fim mai aproape de un loc bun unde să ne putem spăla. Nu obişnuim să facem asta în apa lacului, nici să ne îmbăiem deşi mulţi dintre cei prezenţi nu se sfiesc să se bălăcească în lac. Ceva mai târziu descoperim şi un pârâu în stânga potecii pe care am coborât; e de preferat să luăm apă de-aici pentru băut decât apa care se scurge din lac (mai ales că Moniq nu apreciază gustul de iod al soluţiei Lugol pe care o folosesc în astfel de cazuri).

Ceaţa continuă să-şi facă jocul până seara târziu...

Dimineaţa la prima oră, senin peste tot. Ştim însă că asta n-o să dureze prea mult. Totuşi, după cca. 9 ore de somn totul arată mai bine. Vedere spre vest cu Portiţa Avrigului.

Dincolo de lac, vârful Turnul Lacului separat printr-o şa zimţată de piciorul care coboară dinspre Ciortea.

Pentru azi ne-am propus un program lejer. Locul e prea frumos ca să plecăm ca din puşcă. Ciortea merită măcar o jumătate de zi pentru o plimbare peste creastă, ocazie pe care n-o ai decât abătându-te de la poteca marcată.

Puţin peste ora 10 valuri de ceaţă încep să apară din vale, din fericire nu foarte compacte; ar fi păcat să urcăm pe vârf şi să nu vedem nimic...

La ora la care noi ne plimbăm liniştiţi fără rucsac în sus, către Ciortea, nu mai e nimeni la lac cu excepţia unui cuplu de nemţi care rămân aici peste zi. Ea a coborât devreme la Bârcaciu să cumpere pâine şi cârnaţi chiar dacă a doua zi aveau în plan să meargă la cabana Negoiu :-)

Avem noroc de vreme bună dimineaţa cu soare şi nori care dau un plus de frumuseţe peisajului.

Urcăm direct de la lac pe un vâlcel înierbat care părea să meargă bine în sus către creasta Ciortei. Ajungem cam la nivelul şeii dintre Ciortea şi Turnul Lacului.

Vedere către Portiţa Avrigului, parţial în ceaţă. Mai avem de urcat dar e interesant şi plăcut, mai ales fără bagaj :-)

Mergând practic înapoi, către vest, lumina e numai bună acum, altfel cerul nu s-ar vedea atât de albastru.

Tot urcând întâlnim multe puncte de belvedere, care mai de care mai interesante...

Porţiuni stâncoase alternează cu zone mai domoale.

Deşi suntem pe la 2.400 m floricelele sunt omniprezente.

În cca. 45 minute de la lac ajungem sus pe Ciortea II (2.419 m).

Fantezie alpină. Unul din avantajele drumeţiilor "la pas", fără greutate în spate, este că poţi să fii mai atent la amănunte şi, în consecintă, să te bucuri mai mult de ceea ce este în jur.

Departe, către est, printre norii capricioşi, apare pentru scurt timp şi Negoiu. Modelul de vreme cu nori care vin şi tot vin dinspre nord se va menţine câteva zile, până când or să vină şi dinspre sud :-)

Vârful Ciortea II şi câteva din picioarele sudice ale crestei principale.

De pe Ciortea II mergem către vest către Ciortea I; pe unele hărţi e menţionat şi Ciortea III, intermediar.

Floricele de munte.

Creasta dintre cele două vârfuri Ciortea e puţin accidentată dar spectaculoasă. În ghidul munţilor Făgăraş (romania-natura.ro) se spune că pe vremuri traseul de creastă urca din Portiţa Avrigului peste Turnul Lacului către Ciortea I şi mai departe către şaua dinainte de Gârbova. E mai logic şi mai sigur aşa cum e acum, coborând la lacul Avrig, rămânând ca zona aceasta să fie explorată doar de cei curioşi.

O vedere către vest cu o parte din parcursul zilei precedente, vârfurile Budislavu şi Vârtopu Roşu iar în centru Turnul Lacului încadrat între cele două şei.

Timpul nostru fiind limitat totuşi ne-am mulţumit doar cu bucata de creastă între vârfurile Ciortea II şi I dar o plimbare mai lungă către sud este desigur interesantă pe picioarele care se desprind din vârfurile menţionate.

Aproape de Ciortea I, vedere către est.

Evident că lacul Avrig beneficiază de perspective deosebite de pe creasta Ciortei.

Aproape de Ciortea I, vedere către sud-vest, un cumulonimbus dezvoltat imens pe verticală.

Vârful Ciortea I (2.427 m), cel mai înalt din această zonă a Făgăraşului.

Vârful Grohotişu şi lacul Budislavu, vedere din zona vârfului Ciortea I.

Tot ce e frumos are şi-un sfârşit; e timpul să coborâm înapoi la lac pe piciorul care coboară din Ciortea I către Turnul Lacului.

Zona e la fel de spectaculoasă ca tot ce-am văzut până acum.

Înainte de-a ajunge în şaua premergătoare vârfului Turnul Lacului am optat să coborâm direct spre lac pe o limbă de grohotiş ca să mai câştigăm timp. Bolovani uriaşi care mai de care mai interesanţi ca şi colorit.

Am fi zăbovit mai mult dar ceaţa care se tot adună din vale (nord) şi fâşiile de nori negri pe care le-am văzut ici-colo ne fac totuşi să ne întoarcem ca să ne mutăm totuşi puţin mai la est pentru a mai scurta din ziua următoare... dorim totuşi să parcurgem creasta acum dar cu siguranţă vom reveni aici să vedem mai mult...

După o gustare de prânz, strângem cortul şi ne pregătim de drum. "Măreţul plan" este să mergem doar până în şaua Scara (2-3 ore) doar în ideea de a mai face puţină mişcare şi de a mai scurta drumul din ziua următoare. În plus, dacă ar ploua (ceea ce de fapt se va întâmpla... ), am putea beneficia de refugiul din şaua Scara despre care, cu interes, am citit că a fost refăcut (romania-natura.ro).

Poteca urcă spre şaua situată la vest de vârful Gârbova; pe alocuri destul de expusă, e necesară atenţie pe vreme proastă.

Dincolo de vârful Gârbova, ocolit de fapt pe faţa sudică, urmează o altă şa după care începe urcuşul spre vârful Scara.

Către sud-vest se conturează nişte nori mai negri. Oiţele însă nu par să fie tulburate cu ceva, îşi văd de programul lor de masă.

Vedere către sud, căldarea Scara.

Din şaua de est a Gârbovei urcăm pe vârful Scara (2.306 m). În cca. 30 minute ajungem sus.

În partea cealaltă, către est, coborâm către şaua Scara unde se află şi refugiul nou construit. În dreapta, la cca. 5 minute pe vale găsim şi apă; debitul izvorului nu e foarte mare dar apa trebuie să fie bună.

Refugiul vechi e compromis total şi transformat în ghenă alpină (lăsând la o parte "tradiţionalul" morman de conserve ruginite şi câţiva saci uriaşi de deşeuri care aşteaptă evacuarea). Ar fi util, probabil, să fie desfiinţat complet şi zona curăţată. Refugiul nou, construit după un model pe care-l vom mai vedea, e relativ curat (totuşi dacă ar fi fost o mătură la îndemână nu ne-am fi sfiit să facem puţină curăţenie) şi cu paturile întregi (inclusiv plăcile OSB peste plasa de sârmă): 8 paturi simple şi 4 paturi duble (în care la nevoie în cap şi câte 3 persoane) + o masă şi două scaune (sudate de podea !). Pe ansamblu arată bine (faţă de altele pe care le vom vedea) şi, cel puţin în acest moment, pot spune că te poţi baza că poţi dormi în el... ceea ce am şi făcut pentru că norii de ploaie nu s-au lăsat aşteptaţi...

Din şaua Scara se lasă poteci în ambele părţi: către nord spre cabana Negoiu (2 ore) şi către sud spre valea Topologului prin valea Scara (3 ore), ambele marcate cu cruce albastră.

Spre est creasta este dominată de vârful Negoiu din zona căruia către nord se lasă Piscul Sărăţii - Muchia Tunsului.

După ploaia de seară, un moment în care zona Şerbota - Sărăţii - Negoiu este luminată de soarele ce se pregăteşte să apună.

Cerul se pregăteşte încet-încet pentru culorile asfinţitului.

Apus de soare în zona şeii Scara.

S-a mai încheiat o zi. Ne pregătim de culcare. Între timp la refugiu suntem noi doi, un englez şi-un cuplu de cehi. Am convieţuit bine cu excepţia sforăiturilor tânărului englez.

O nouă zi. Aproape de ora 9 suntem gata de plecare. Părăsim refugiul cu o impresie bună. Ca de obicei dimineaţă este senin dar curând norii îşi vor începe spectacolul zilnic.

Ca de obicei, de oaspeţi matinali nu ducem lipsă; oiţele îşi încep activitatea de cum răsare soarele...

O privire înapoi, spre vest, ceva mai sus de refugiu. Vârful Scara e deja în ceaţă, în ultimul plan zona Ciortea - Boia.

Din şaua Scara până în şaua Şerbota avem de urcat, respectiv de coborât ceva mai mult de 100 m peste câteva vârfuri dintre care cel mai înalt este Mâzgavu (2.277 m).

Întrucât mergem cu soarele în faţă e mai interesant de fotografiat în spate, către vest.

Şaua Şerbota (2.125 m) precede vârful cu acelaşi nume. Până aici facem cam 45 minute din şaua Scara.

O momâie uriaşă în şaua Şerbota, utilă ca punct de reper pe vreme de ceaţă, e un loc bun pentru o fotografie de familie şi o scurtă pauză înainte de urcuşul pe vârf.

O altă coastă de munte, o altă turmă...

O privire înapoi de pe faţa vestică a muntelui Şerbota; sub noi, şaua Şerbota şi zona de creastă străbătută ceva mai devreme iar în spate vârfurile Scara şi Ciortea - Boia.

Muchia Şerbotei şi cabana Negoiu dincolo de ea.

De pe vârful Şerbota creasta continuă cu custura Sărăţii, vârful Sărăţii, şaua Cleopatrei, vârful Negoiu. Custura e considerată porţiunea cea mai expusă din creasta Făgăraşului. Rucsacul mare şi relativ instabil (model mai vechi dar mai încăpător) şi traficul de pe creastă (chiar la această oră matinală) m-au făcut să optez pentru o variantă ocolitoare prin căldarea din dreapta.

Printre nori, pe vârful Şerbota (2.327 m). Din şaua Scara până aici am făcut cca. 1,5 ore (inclusiv pauza din şaua Şerbota).

Vedere spre vest de pe vârful Şerbota.

De pe vârful Şerbota porneşte o potecă marcată cu bandă galbenă care ocoleşte custura Sărăţii prin dreapta (sud). Porţiunea iniţială e destul de abruptă, ca şi custura propriu-zisă.

După scurt timp cele două poteci se intersectează aproape de punctul cel mai de jos al custurii. Poteca marcată cu bandă galbenă coboară puternic spre sud dar marcajul devine tot mai rar (oricum, galbenul nu e o culoare prea fericită pentru un marcaj turistic, confundându-se destul de uşor cu lichenii de pe pietre când vopseaua se mai şterge).

La un moment dat n-am mai văzut niciun semn dar am continuat să traversăm "de-a coasta" ca să nu coborâm totuşi prea mult (e posibil ca poteca să coboare de fapt mai mult către lacurile Negoiu deşi harta nu arată acest lucru); cert este că marcajul nu este evident iar pe vreme proastă (când de fapt este indicat să foloseşti această variantă de ocolire) sunt şanse să ai probleme de orientare, mai ales dacă n-ai mai fost niciodată prin zonă. Oricum, perspectiva asupra custurii Sărăţii merită ocolul.

Chiar dacă n-am coborât până la lacuri am întâlnit mai multe ochiuri de apă fotogenice.

După ce traversăm un picior puternic care coboară din zona vârfului Sărăţii, altă posibilitate de înaintare nevăzând, urcăm intuitiv printr-o zonă umbrită şi umedă în direcţia şeii Cleopatrei. Doar ceva capre se văd prin zonă. Curând însă ieşim într-o zonă deschisă, se ridică şi ceaţa şi vedem că suntem exact unde trebuie, sub şaua Cleopatrei. Misterios, reapare şi banda galbenă alături de triunghiul roşu care urcă de la lacurile Negoiului.

Vedere spre sud din căldarea de sub şaua Cleopatrei. La nevoie se poate sta aici cu cortul pentru a explora zona; apă ceva mai jos (5-10 minute).

În şaua Cleopatrei vine dinspre nord-est poteca marcată cu triunghi albastru de la cabana Negoiu (porţiunea finală e comună cu poteca ce vine dinspre strunga Ciobanului marcată cu cruce roşie, de remarcat Acul Cleopatrei). De pe vârful Şerbota am făcut cca 1,5 ore pe varianta noastră.

Din şaua Cleopatrei în cca. 30 minute ajungem pe vârful Negoiu.

În fine ajungem pe Negoiu. Din păcate căldarea situată la est de vârf est complet în ceaţă, în curând şi vârful. În partea cealaltă însă vizibilitatea este bună; până să vină ceaţa apucăm să vedem şi lacul de la Vidraru.

În plină ceaţă pe vârful Negoiu (2.535 m). Aşteptăm puţin dar, ca un făcut, ceaţa se va risipi doar după ce coborâm noi :-)

Întrucât strunga Dracului e complet în ceaţă şi nu mi se pare interesantă la coborâre, optăm pentru o rută uşor ocolitoare, către strunga Doamnei, mult mai lejer de parcurs în jos.

Ocolim practic Vârful dintre Strungi (Vârful Dracului) pe faţa de vest (în mod particular aici creasta principală are direcţia nord-sud) şi ne bucurăm de spectacolul oferit de nori.

Pe strunga Doamnei lanţurile par noi. Un grup de turişti străini cu ghizi români sunt chiar înaintea noastră şi aşteptăm să ajungă jos ca să nu le dăm emoţii văzându-ne pe noi repezindu-ne în jos cu bagaje mari :-)

Până în Portiţa Negoiului suntem în ceaţă... la propriu...

Odată ajunşi în Portiţa Negoiului aşteptăm puţin ca măcar de-aici să vedem Negoiul dacă de sus n-am avut parte acum... şi aşteptarea (scurtă dealtfel) dă roade.

Detaliu cu vârfurile Negoiu (dreapta) şi Dracului (stânga) separate de strunga Dracului.

Imediat sub noi, în partea cealaltă, lacul şi refugiul Călţun. Urmează unul din cele mai scurte trasee: Portiţa Negoiului - Lacul Călţun cca. 15 minute :-)

Lacul Călţun e un loc minunat de popas de care am profitat în mai multe rânduri. Acum însă facem doar o pauză scurtă pentru că e încă devreme (14:30) şi putem merge mai departe, vremea se menţine bună. Refugiul este încă în stare bună deşi ceva mai multă curăţenie şi ordine înăuntru nu strică. Sunt multe locuri de cort atât lângă lac cât şi ceva mai sus pe potecă. Conformaţia locului face ca de multe ori vântul să fie puternic iar ceaţa să zăbovească mult aici, în căldare. Singurul dezavantaj este apa, singura sursă (din câte ştiu eu) fiind lacul (probabil are doar izvoare subterane).

Dincolo de refugiu, în ultimul plan, piciorul Arpaşu Mic - Buda - Râiosu - Muşeteica.

După o scurtă pauză pornim iar la drum. Urmează un urcuş destul de pronunţat pe vârful Lăiţel aici în ceaţă (dreapta).

Poteca se strecoară pe porţiuni stâncoase pe alocuri. Prea multe nu vedem dn păcate deşi perspectiva asupra lacului şi zonei străbătute anterior este foarte frumoasă... acum însă lipseşte cu desăvârşire :-)

Până pe vârful Lăiţel (2.390 m) facem cam o oră. Ceaţa se menţine groasă deşi sunt sigur că jos, în vale, e soare. Bate şi vântul aşa că fiind transpiraţi nu stăm prea mult şi coborâm în partea cealaltă. Înainte de Lăiţa urmează o porţiune cu aspect de custură (echipată cu cabluri, utile pe vreme rea).

Este o porţiune spectaculoasă dar nu dificilă.

Vârful Lăiţa este puţin mai înalt decăt vârful Lăiţel atingând 2.399 m dar, din fericire, poteca îl ocoleşte pe faţa sudică.

Dincolo de Lăiţa, către şaua Doamnei, întrevedem în detaliu următoarea porţiune a crestei unde se distinge Turnul Paltinului.

Poteca se strecoară printre Turnul Paltinului şi vârful Lepşiţa, urcând apoi către vârful Paltinul (care aici nu se mai vede).

Spre est culmea Râiosu - Muşeteica - Piscu Negru.

Mergând pe feţe mai mereu însorite nu e de mirare că florile abundă.

După ce traversăm de-a coasta piciorul puternic al Turnului Paltinului ne îndreptăm către şaua unde ajunge şi poteca marcată cu punct albastru care vine din căldarea mare a Paltinului, din sud, de la cantonul Piscu Negru.

Ceva mai sus, sub vârful Paltinul privim spre zona străbătută. Chiar în faţă este căldarea Pietroasă iar în ultimul plan, contre-jour, vârfurile Lespezi - Călţun (centru) şi Negoiu (abia vizibil, dreapta).

Lăsăm în stânga poteca ce coboară la Bâlea şi continuăm, pe sub vârful Paltinul, către est.

Curând ajungem pe porţiunea de creasta deasupra căldării Bâlei. Fiind sărbătoare (15 august) este aglomeraţie mare. Mirosul de mititei răzbate până aici, exact ce-i trebuie unui drumeţ obosit la sfârşit de zi :-)

Vânt, ceaţă, soarele exact în spate... ingredientele necesare pentru acest moment de graţie: un halou ca un curcubeu în jurul umbrei subiectului, fenomen cunoscut ca spectrul din Brocken / fenomenul Gloria descris, se pare, de Johann Silberschlag în 1780 (en.wikipedia.org/wiki/Brocken_spectre). Întrucât vântul modifica stratul de ceaţă de la secundă la secundă, a durat foarte puţin dar am avut noroc să-l pot surprinde.

În dreapta avem căldăruşa lungă a Caprei (Paltinului ?).

După pauzele aferente vorbitului la telefon (aici fiind semnal) continuăm cu mici suişuri şi coborâşuri până către Fereastra Bâlei.

Căldarea şi Piscul Bâlei. Ar fi fost interesant un popas la cabană cu o masă copioasă şi-un duş (probabil) cald dar ar fi fost un contact prea brutal cu civilizaţia.

La final de zi, bomboana de pe colivă, urcuşul pe Iezerul Caprei.

Pe Iezerul Caprei (2.417 m). Efortul de cca. 20 minute este răsplătit cu panorama Făgăraşului către est.

Spre nord-est, vârfurile Vânătoarea lui Buteanu şi Capra, în afara traseului principal de creastă. De la Călţun până pe Iezerul Caprei am făcut cam 3,5 ore, mai mult decât în mod normal dar am mers mai încet şi-am socotit şi pauzele. Tot ce-avem acum de făcut este să coborâm la lacul Capra şi să montăm cortul. Din păcate jos nu mai e soare dar nu poţi să le ai pe toate...

Lacul Capra şi vârful Muşeteica pe care se suprapune monumentul alpiniştilor, următoarea dimineaţă. Spre deosebire de Călţun, Capra are mai multe izvoare care alimentează lacul şi care reprezintă surse bune de apă.

Vârful Iezerul Caprei şi şaua Capra. În şa ajunge atât poteca ce coboară de pe vârf cât şi poteca ce urcă de la Bâlea. De asemenea către dreapta (Văiuga) merge o potecă ce urcă spre Vânătoarea lui Buteanu, plimbare plăcută de care am beneficiat altă dată.

Puţin după ora 9:00 suntem gata cu programul de dimineaţă şi pornim la drum. Lacurile Capra şi Căpriţa rămân în spate.

Şoseaua Transfăgărăşan şi Cota 2.000.

Traversăm piciorul Caprei şi deodată avem în faţă creasta Arpăşelului (Vârtopelului). Poteca turistică traversează către dreapta la limita limbilor de grohotiş. În mulţi ani aici rămâne zăpadă chiar până în iunie-iulie, acum nu este cazul.

În dreapta noastră, valea Fundu Caprei unde iarna avalanşele colectează metri buni de zăpadă.

Piciorul Caprei, detaliu cu "acul revolver". Pentru vârfurile Capra şi Vânătoarea lui Buteanu piciorul se poate urca direct, în lung, fără probleme.

Traversând pe sub creasta Arpăşelului întâlnim câteva izvoare precum şi nelipsitele oi.

Mult deasupra potecii, creasta Arpăşelului.

Doi dintre vaşnicii apărători ai turmei dormitau chiar în potecă. Noroc că aşa de dimineaţă nu aveau chef nici de lătrat.

Destul de aproape de poteca ce urcă din valea Fundu Caprei, refugiile din Fereastra Zmeilor, cel vechi şi cel nou (după acelaşi model ca la Scara). N-am coborât să le vedem mai îndeaproape, sper ca sunt încă în stare bună, nefiind chiar în drumul turiştilor "de creastă". Este menţionat şi izvor în apropiere. O ştire "caldă" (26 august 2011) merită menţionată (green-report.ro/stiri/premiera-romania-panouri-fotovoltaice-la-refugiile-de-creasta-din-masivul-fagaras): panouri fotovoltaice montate la refugiu de către Asociaţia pentru Ecologie şi Turism Montan Ecoxtrem cu sprijinul Serviciului Salvamont Argeş, iniţiativă mai mult decât lăudabilă, să sperăm şi durabilă !

Portiţa Arpaşului, la intersecţia potecii de creastă cu poteca ce traversează în stânga către Podrăgel (bandă albastră) şi în dreapta către valea Fundu Caprei (triunghi galben).

Ne răsfăţăm cu o scurtă pauză...

Am şi eu parte de unul din puţinele momente în care sunt protagonist într-o poză.

Timp să ai să pierzi căci soluţii de a imortaliza fereastra sunt multe...

O vedere în spate; în soare, piciorul Caprei care culminează cu vârfurile Capra şi Vânătoarea lui Buteanu; în ultimul plan, în stânga, Lespezi - Călţun.

Urmează porţiunea cea mai spectaculoasă din această zonă a crestei numită "La trei paşi de moarte" :-) chiar dacă situaţia nu e chiar aşa de tragică.

Porţiunea puternic crenelată a crestei numită Fereastra Zmeilor este poate porţiunea cea mai dificilă după custura Sărăţii fără să pună însă probleme deosebite.

În ultimul plan, în soare, Capra - Vânătoarea lui Buteanu, în umbră, o porţiune din creasta Arpăşelului.

Porţiunile mai delicate sunt echipate cu cabluri utile pe vreme rea.

Fereastra Zmeilor văzută din partea cealaltă, de pe faţa muntelui Arpaşu Mic.

Poteca de creastă ocoleşte practic muntele Arpaşu Mic. În spate, în umbră, Muchia Albotei care se lasă către nord din vârful Fântâna de pe creasta Arpăşelului.

În stânga, cum înaintăm, marea căldare a Vârtopului.

Ocolul muntelui Arpaşu Mic se termină cu un urcuş către o şa largă dincolo de care se află căldarea şi lacul Buda. Aici, monumentul Nerlinger (Richard Nerlinger şi Herta Ruzicka, 1934).

Lacul Buda, un loc minunat de popas cu locuri bune de cort, apă din izvoarele ce alimentează lacul şi... multe marmote :-)

În continuare, principalul obstacol este Arpaşu Mare dar înainte de asta încă un vârf intermediar, Paru de Fier.

De pe Paru de Fier urmează o scurtă coborâre în şaua Vârtopul.

Chiar înainte de şaua Vârtopul poteca este destul de expusă, loc numai bun să întâlneşti un grup mare din sensul opus :-)

Până pe Arpaşu Mare avem de urcat cca 200 m. În spate, vârfurile Buda (stânga) şi Arpaşu Mic (dreapta) şi porţiunea de creastă tocmai parcursă.

Odată ajunşi pe creasta Arpaşu Mare - Mircii vedem deja căldarea următoare cu iezerul Podul Giurgiului şi o surpriză (deocamdată plăcută), un refugiu nou pe malul său.

Coborârea de pe vârful Mircii este destul de expusă pe alocuri, abruptă şi plină de lespezi (relativ) instabile, comparativ cu poteca bine bătută de pe Arpaşu Mare.

Iezerul Podul Giurgiului şi creasta Podrăgelului care culminează cu vârful Podragu (2.462 m) care lasă spre nord Piscul Podragului (nu se vede aici).

Spre est, evident, începe să se vadă piramida Viştea Mare - Moldoveanu.

Iniţial refugiul de la iezerul Podul Giurgiului a fost un motiv de bucurie. Văzând apoi în ce stare se află mi-am schimbat imediat părerea. Deşi nou, interiorul e devastat complet, nu mai există nicio placă pe paturi, doar plasa de fier pe care poţi dormi, la nevoie, ca la închisoare. Mizerie multă înăuntru iar uşa pare să nu mai reziste mult... asta ca să nu menţionez gunoaiele din jur, din lac şi din pârâul emergent. Practic nu prea poţi dormi aici decât în caz de forţă majoră. E foarte trist că unele refugii în loc să fie o oază de siguranţă în caz de necesitate sunt de fapt o sursă de murdărie şi infecţie pe faţa muntelui. Probabil că nu avem încă un nivel de civilizaţie atât de ridicat încât să apreciem un bun comun care la nevoie poate salva vieţi. E aproape imposibil să crezi că un om cu mintea întreagă poate să strice în mod deliberat sau prin neglijenţă un lucru care a fost construit cu trudă de alţii. Dezavantajul zonelor foarte circulate din zona centrală a masivului, Bâlea - Podragu - Moldoveanu.

NB: În prezent refugiul nu mai există, nu va faceţi planuri care să includă o noapte petrecută la refugiu, la Iezerul Podul Giurgiului ! Imaginile de mai sus sunt doar de arhivă !

Locul este minunat, păcat că a fost pângărit de vizitatori. Un lucru bun de menţionat, lacul are izvor cu apă bună de băut, în niciun caz n-aş recomanda apa din lac.

Plecăm cu dezamăgirea în suflet şi cu speranţa că mizeria de la iezerul Podul Giurgiului e doar un caz izolat. A-propos... pata galbenă inestetică de pe rucsacul Monicăi care apare persistent în imagini şi creşte de la zi la zi nu e altceva decât punga cu gunoaie care, inevitabil, se adună. Nu e atât de greu să duci la baza muntelui cutiile goale de conserve pe care le-ai cărat pline. Trebuie doar să vrei şi să-ţi pese. În spate culmea Mircii - Arpaşu Mare.

În faţă, şaua Podragu şi vârful Tărâţa.

Din şaua Podragu, spre nord, căldarea, lacul şi cabana Podragu. N-am coborât la cabană pentru că nu aveam intenţia dar din păcate n-am citit şi n-am auzit nimic de bine despre cabană în ultimul timp (aici, în şa, chiar de la cineva care dormise la cabană cu fiul său, experienţă pe care a zis că n-o va mai repeta !).

Lacul Podragu, cel mai adânc din Făgăraş (15,5 m).

Lăsând vârful Tărâţa în stânga, poteca merge de-a coasta, pe faţa muntelui Podul Giurgiului. Din şaua Podul Giurgiului vedem ce avem de urcat şi coborât în continuare !

Piramida Viştea Mare - Moldoveanu pare tot mai aproape dar mai sunt ceva vârfuri de ocolit... Corabia, Ucea Mare, Ucişoara...

Şaua Ucei Mari şi vârful Corabia.

Avem de coborât peste 150 m până în şaua Ucei Mari... nicio problemă, imediat o să-i urcăm la loc :-)

Viştea Mare - Moldoveanu... mai-mai să le atingi cu mâna...

În continuare ocolim vârful Ucea Mare şi ne îndreptăm către şaua Ucişoarei. În centru, în soare, şaua Orzănelei.

Deşi soare, pe alocuri vedem urme de picături; probabil unul din norii care tot dau târcoale s-a scuturat puţin.

Din şaua Ucişoarei admirăm vârful Ucişoara şi muchia Viştea Mare care se lasă către nord.

În fine, un ultim ocol pe faţa sudică a Ucişoarei între şaua Ucişoarei şi şaua Orzănelei.

Aproape de şaua Orzănelei şi o bine-meritată pauză înainte de urcuşul pe Viştea Mare.

Din şaua Orzănelei vedere către est: dincolo de Portiţa Viştei, vârful Hârtopul Ursului care lasă un picior nordic scurt, muchia La Padina Oţelei şi vârful Gălbenele (Galbenele) care lasă spre nord muchia Zănoaga.

După o scurtă pauză la soare urmează urcuşul pe Viştea Mare, cca 220 m.

În fine, din nou la peste 2.500 m pe Viştea Mare (2.527 m). Avem noroc că acum norii sunt mai sus şi avem vizibilitate bună.

Cu mare plăcere lăsăm rucsacii şi pornim spre Moldoveanu...

Vedere spre est din spintecătura de pe creasta spre Moldoveanu.

N-am mai fost pe Moldoveanu din 2008. Steagul României arată bine aici, să vedem cât rezistă.

Punctul cel mai înalt al ţării, 2.544 m.

Fotografie de familie pe Moldoveanu.

Către sud, o zonă mai puţin umblată şi cunoscută... doar 15 ore până în Nucşoara !

E o plăcere oricând să revii aici. Profităm de cerul senin şi stăm aproape 30 minute desfătându-ne vizual către toate punctele cardinale.

În curând însă un val de ceaţă se apropie aşa că e timpul să ne întoarcem la bagaje. Ajungem pe Viştea Mare într-o ceaţă totală.

În mai puţin de 30 minute ajungem în Portiţa Viştei, din nou o intersecţie de poteci, în stânga către valea Viştea, în dreapta către valea Rea a Moldoveanului. Noi facem dreapta şi coborâm minimul necesar până găsim un loc bun de cort şi un firicel de apă aproape.

La ora 18:00 cortul e deja montat şi ne pregătim pentru programul de seară, spălat, mâncat, culcat.

După o scurtă ploaie de seară, din fericire când aveam cortul montat şi o noapte liniştită, doar cu ceva vânt şi nori trecători, urmează o dimineaţă senină, după tipicul ultimelor zile. Ce poate fi mai plăcut decât să te trezeşti la poalele celui mai înalt vârf din ţară ?

Iezerul Triunghiular din căldarea superioară a văii Rele. Am fi putut coborî până la lac dar n-avea rost; e mai bine să fim cât mai aproape de creastă dacă ăsta e traseul propus.

Pentru astăzi însă ne-am propus o zi de odihnă (activă). Vremea pare să fie bună în continuare şi mâncarea ne va ajunge la limită aşa că merităm o plimbare prin zonă fără bagaj. Urcăm din nou pe vârf să mergem puţin spre sud. Piciorul sudic al Moldoveanului se continuă cu Piscul Roşu - Galbena - Scărişoara (cel mai înalt care se vede aici).

Ziua însă e mai ceţoasă ca până acum. Din fericire e şi ceva vânt aşa că sperăm că n-o să plouă. Vedere către Portiţa Viştei şi refugiul de pe creastă.

Coborâm pe piciorul sudic al Moldoveanului şi ne îndreptăm către vârful Piscul Roşu. Evident, pe-aici nici picior de turist.

Către vest, căldarea Moldoveanului şi picioarele sudice care se desprind din creastă. Avantajul locurilor mai la sud sau mai la nord de creastă este că-ţi permit să vezi creasta din alt unghi, în ambele direcţii; din păcate acum creasta e acoperită aşa că de prea multe detalii n-avem parte.

Vedere din zona Galbena către nord cu piciorul pe care tocmai am coborât.

Vedere din zona Galbena către sud cu căldarea Galbena. Din acest unghi lacul mare din Galbena nu se vede, doar unul din cele mici. Ar trebui să mergem către Scărişoara pentru a vedea mai bine toată căldarea dar întrucât trebuie să revenim pe acelaşi drum nu ne depărtăm prea mult.

Preferăm să explorăm valea Rea în zona de sub lac aşa că ne întoarcem şi mergem de-a coasta pe poteci ciobăneşti înapoi spre piciorul care coboară din Piscul Roşu. Pe acest picior putem coborî până la obârşia cascadelor din valea Rea. Către est, picioarele sudice care se desprind din creastă iar în ultimul plan creasta dintre Urlea (în ceaţă) şi Fundu Bândei.

"Mini-delta" din valea Rea a Moldoveanului.

Avem timp să ne bucurăm pe îndelete de plantele întâlnite.

Coborâm până într-un punct de belvedere de unde putem admira începutul cascadelor de pe valea Rea. Poteca turistică (triunghi roşu) merge pe partea cealaltă aşa că e un loc mai dosebit pentru această primă cascadă.

Cascadele văii Rele.

Pe partea cealaltă se vede poteca şerpuind pe malul destul de înclinat, faţa vestică a piciorului scurt care se lasă din vârful Hârtopul Ursului.

Cascadele continuă în jos pe abrupturile văii Rele dar noi ne îndreptăm spre căldarea largă de sub Iezerul Triunghiular. Pentru puţin timp este şi Moldoveanu vizibil.

Un unghi mai puţin obişnuit pentru Moldoveanu dar cu atât mai interesant.

Pârâul din valea Rea, vedere spre sud.

Zonă mlăştinoasă cu multe canale şi ochiuri de apă cu maluri bogate în vegetaţie.

Rămăşiţe ale fostului refugiu din valea Rea, victimă a forţelor naturii. Fiind distrus de avalanşe, ploi, vânt şi zăpadă, s-a decis mutarea lui pe creastă şi-aşa a apărut refugiul de piatră.

Seara la cort prea multe n-avem de făcut decât să urmărim cum mai evoluează norii...

Încet-încet unii din nori împrumută culorile asfinţitului.

Treptat se lasă seara şi încerc diverse imagini în lipsa unei alte ocupaţii...

Sigur, unii preferă să admire natura din confortul sacului de dormit :-)

Urmează o dimineaţă ceţoasă de la bun început. Pentru prima dată ceaţa vine şi din sud, de-a lungul văilor.

Efectele sunt interesante şi modelele de lumină şi umbră se schimba de la minut la minut.

Destul cu poezia matinală... azi pornim din nou la drum cu căsuţa în spate. Din păcate nu e soare ca să se usuce prea bine aşa că ne bazăm mai mult pe vânt.

Ca de obicei, pornim pe la ora 9. Urcăm în diagonală spre refugiu. Unii dintre locatari au fost mai matinali, alţii îşi dezmorţesc oasele. Sunt sigur că la cort a fost mai confortabil, pare destulă lume pe-aici.

Refugiul are acoperiş nou şi cel puţin pe-afară arată bine dar din păcate e foarte multă mizerie în jur, aşa cum se întâmplă în fiecare astfel de loc.

În continuare avem de urcat. Ocolim vârful Hârtopul Ursului şi ne îndreptăm către şaua care-l desparte de vârful Gălbenele (Galbenele). Norul se menţine destul de jos şi e cea mai întunecată dimineaţă de până acum. Oare se schimbă vremea ?

Feţele de munte pe care le străbatem au de obicei mult soare aşa că sunt pline de flori variate şi mari.

Undeva sub vârful Gălbenele (Galbenele) o mică minune a naturii, un firicel de apă dintr-un bloc de stâncă pe care cineva a avut inspiraţia să-l dreneze ca să poată fi folosit mai eficient.

Reuşim să vedem, parţial în ceaţă, lacul Gălăşescu (Mioarelor).

În şaua Viştişoara, înainte de Gălăşescu Mare, o căpriţă singuratică paşte netulburată de nimeni; pe măsură ce ne apropiem înaintează şi ea, aparent fără să fie deranjată de prezenţa noastră.

Spre căldările nordice nu se vede nimic...

De-abia pe piciorul Gălăşescului întâlnim primii turişti.

Coborâm către şaua Răcorelelor; nu vedem nimic. Începem să urcăm spre Gălăşescu Mic şi curând nimerim între oi. Ne conversăm puţin cu băiatul care avea grijă de oi.

Viaţă de cioban.

Oiţele n-au treabă cu vremea, mănâncă orice-ar fi :-)

Coborâm către Fereastra Mică a Sâmbetei. Măgarii stau aici, ei nu par să aibe chef să se cocoaţe atât de mult ca oile :-)

O altă surpriză în Fereastra Mică a Sâmbetei, un refugiu nou. Faţă de cel de la Podul Giugiului arată mai bine, mai puţină mizerie înăuntru şi afară dar paturile lipsesc şi aici. Doar două paturi au plăcile pe care să poţi dormi, celelalte doar grilajul de fier. Apă nu ştiu dacă este. Oricum, în cca. 2 ore se poate coborî la cabana Valea Sâmbetei în caz de nevoie.

Ceaţă în continuare. Urcăm pe vârful Slănina şi apoi coborâm către Fereastra Mare a Sâmbetei. Către nord, valea Sâmbetei. De la locul de cort de sub Portiţa Viştei am făcut până aici cca. 3 ore.

Din Fereastra Mare a Sâmbetei se poate coborî la cabana Valea Sâmbetei în cca. 2 ore.

Către sud, marea căldare a Bândei.

După cca. 30 minute din Fereastra Mare a Sâmbetei un alt punct de răscruce: spre cabana Valea Sâmbetei prin Cheia Bândei (2 ore, punct roşu) şi spre refugiul Trăznita prin muchia Sâmbetei (2 ore, punct albastru).

Poteca noastră continuă spre est. Ocolim vârful Mogoş şi ne îndreptăm spre curmătura Mogoşului. În faţă se vede vârful Urlea.

Din curmătura Mogoşului o potecă urcă spre vârful Urlea pe un marcaj vechi cu triunghi albastru (către fosta cabană Urlea). Noi continuăm spre Curmătura Urlei (Portiţa Lacului).

Din Curmătura Urlei (Portiţa Lacului) se desprinde o potecă ce coboară la lacul Urlea (punct albastru). Vârful Urlea rămâne în spate.

Din vârful Urlea se lasă către est culmea Urlea - Somnului - Moşuleaţa - Moşu.

Continuăm să înaintăm către sud pe această porţiune a crestei. În spate, vârful Urlea.

O mică pauză. Către sud vârful Dara (2.500 m) în afara traseului de creastă dar care merită explorat cu altă ocazie.

Lacul Urlea şi... ultima zonă cu marmote...

În zona vârfului Fundu Bândei poteca se abate din nou către est.

Vârful şi lacul Urlea.

Zona devine pastorală. Lăsăm în dreapta (sud) marea căldare Hârtoapele Leaotei cu mai multe lacuri care din păcate nu sunt decât puţin vizibile din drumul nostru; necesită un ocol mai mare şi acum nu mai avem timpul necesar.

Înaintăm peste mai multe culmi domoale, ne "răfuim" cu nişte câini care din lipsă de activitate ne iau pe noi în vizor şi înaintăm către zona Leaota - Zârna (corect se pare că vârful la vest de curmătură este Leaota / Leaota-Zârna iar cel la est de curmătură este Zârna). Micul lac mâlos din căldarea din dreapta probabil este lacul Zârna.

Aici ne aflăm probabil în zona vârfului Leaota-Zârna dincolo de care, imediat, începem să coborâm.

Până în curmătura Zârnei avem de coborât aproape 300 m şi vom ajunge curând sub 2.000 m. În valea din dreapta se ghiceşte un fir de apă, un pic cam departe. Probabil este pârâul Zârna; lacul nu arăta grozav văzut de sus aşa că rămâne de văzut cam cum ar fi apa pârâului...

Un vechi stâlp de marcaj, victimă a forţelor naturii.

Curmătura Zârnei e un loc frumos, sunt multe ochiuri de apă (nepotabilă însă).

Refugiul nou din curmătura Zârnei, o surpriză plăcută, cel vechi fiind de mult compromis.

Refugiul nou arată foarte bine pentru că este bine făcut (spre deosebire de celelalte două pe care le vom întâlni, în curmătura Brătilei şi Comisului) şi pentru că zona nu este atât de circulată. Nici în jur nu este prea multă mizerie, aşa că impresia este pozitivă. Singurul aspect neplăcut este lipsa apei potabile; un semn de întrebare pentru pârâul Zârna la 15-20 minute către sud.

Interiorul arată bine, sunt două priciuri unde încap la nevoie câte 5 oameni, uşa e întreagă şi pare să funcţioneze bine, lucru vital pentru durabilitatea unui refugiu. Era un singur locatar când am ajuns noi, un neamţ singuratic, trecut de a doua tinereţe, şi el plăcut impresionat de starea refugiului.

O pasăre de apă la ochiul de apă din spatele refugiului.

Din Fereastra Mare a Sâmbetei am făcut până în curmătura Zârnei, la pas lejer, cca. 3,5 ore. Spre fosta cabană Urlea se lasă spre nord o potecă marcată cu punct roşu (cca. 3 ore). Pe noi însă ne interesează estul: până în curmătura Brătilei cca. 2 ore. M-am gândit să mai mergem pentru că este încă devreme şi acolo am citit că apa este mai aproape de refugiu.

Zona este fotogenică şi mai prietenoasă decât viitorul nostru loc de campare (curmătura Brătilei) dar am zis să mai scurtăm drumul de a doua zi către Rudăriţa.

Pornim la drum printre lacurile din curmătură şi ne pregătim de un nou urcuş, aici fiind doar puţin peste 1.900 m. Trebuie să depăşim vârful Zârna deci avem de recuperat cei 300 m pe care i-am coborât !

Vechiul refugiu din curmătura Zârnei este demult doar o amintire. Poate ar fi util să fie desfiinţat complet şi zona curăţată... sigur, e uşor de spus şi mai greu de făcut dar dacă se găsesc fonduri pentru refugii noi bănuiesc că se pot găsi resurse şi pentru ecologizare.

Vedere către sud din curmătura Zârnei. În ultimul plan, munţii Iezer.

Vedere de ansamblu asupra curmăturii Zârnei dinspre est. Se vede clar pârâul situat la sud de zona refugiului (stânga-sus în imagine) cu apă potabilă ?

O surpriză plăcută de care ne avertizase turistul neamţ de la Zârna: un izvor minunat chiar în potecă la mai puţin de o oră din curmătură.

Puţin mai sus, o privire înapoi către vest asupra zonei străbătute în ultimele ore. În ultimul plan vizibil vârfurile Urlea - Fundu Bândei - Dara - Muşetescu (de la dreapta la stânga).

Peisajul rămâne în continuare domol cu culmi largi, înierbate. Poteca e vizibilă, marcajul destul de bun pe pietre presărate ici-colo. Totuşi, pe ceaţă, ar putea fi o problemă, stâlpii fiind destul de rari. Spre sud, munţii Iezer.

Pare o plimbare prin parc...

În zona vârfului Ludişoru, cea mai înaltă de când tot urcăm din curmătura Zârnei (cca 2.300 m) vedem pentru prima dată, spre est... Piatra Craiului (din păcate mascat parţial de culmea întunecată din faţă).

Piatra Craiului este încă departe dar sentimentul că ne apropiem e totuşi foarte plăcut. Până jos, în curmătura Brătilei, doar o azvârlitură de băţ :-)

Ştiam că în curmătura Brătilei a apărut un refugiu şi chiar ne bucuram că arată bine (cel puţin de la distanţă).

Coborând spre curmătura Brătilei în dreapta (sud) vedem tot timpul munţii Iezer.

Refugiul din curmătura Brătilei şi munţii Iezer. Pe-afară refugiul arată bine dar dacă priveşti mai de-aproape observi că zonele de lipitură dintre panouri dau semne de slăbiciune. Uşa (care se închide prin propria greutate, cu balama în partea superioară) este ruptă, jumătatea inferioară lipseşte aşa că vântul (care suflă destul de tare aici) şi intemperiile o să-l şubrezească destul de repede dacă nu este reparat în timp util. În interior un miros pronunţat de mucegai aşa că în ciuda vântului puternic am ales să montăm cortul...

Vedere spre sud din curmătura Brătilei către munţii Iezer. Dealtfel, spre sud, există un drum care leagă Făgăraşul de Iezer prin culmea Brătila - Mezea - Oticu (triunghi roşu). Panoul indicator arată 8-9 ore până la refugiul Iezer şi 14 ore până la cabana Voina. Poteca se continuă către nord, spre Dejani (6 ore).

Până să dispară soarele din curmătură reuşim să avem cortul montat. Nu mai coborâm la apă pentru că pentru programul de seară ne ajunge cea pe care am luat-o din potecă, de la ultimul izvor.

Micul lac din curmătură este, probabil sezonier, deci o simplă baltă cu apă bună doar pentru animale. Izvorul se găseşte spre nord, pe poteca ce coboară spre Dejani, la doar 5 minute. Dacă vântul nu bate tare pârâul se aude şi poţi coborî chiar dacă nu ştii unde se află. Apa e foarte bună, debitul mare.

După o dimineaţă plină de nori şi ceaţă, seara este senină şi liniştită... sigur, când nu bate vântul...

După o noapte în care vântul ne-a zgâlţâit serios pe alocuri, o dimineaţă absolut superbă. Luna, deşi în descreştere, nu se lasă bătută cu una cu două şi rămâne pe cer destul de mult până când soarele se ridică suficient de sus.

În spatele nostru, spre vest, muntele Ludişoru.

Un vizitator matinal... afară de obişnuitele oi (aici ale lui Nea Ticu şi tovarăşului său care cu o seară în urmă îşi căuta măgarii care dispăruseră... căutarea continuând şi-n dimineţa asta :-)).

Puţin după ora 9:00 suntem gata de plecare aşa că e momentul pentru o ultimă fotografie de familie.

Poteca urcă, ocolind pe la nord vârful Brătila. Curmătura rămâne jos iar vârful Ludişoru în spate. Având soarele în faţă pe perioada dimineţii sunt mai reuşite imaginile spre vest.

Altă culme de munte, altă turmă de oi.

Trecând dincolo de vărful Brătila în dreapta (sud) se conturează marea vale a Vladului. În ultimul plan culmea Roşu - Bătrâna din Iezer.

După cca. 75 minute din curmătura Brătilei, pe faţa de sud-vest a muntelui Berivoiu Mare (Berevoescu) întâlnim o zonă umedă. Apa musteşte din pământ şi e mai dificil de colectat. Vederea este către vest, la est de acest izvor.

Câţiva metri mai departe un alt izvor mult mai bun, captat şi semnalizat din potecă. Apă foarte bună. Vedere către sud de la izvor cu munţii Iezer în fundal şi fostul refugiu Berevoescu pe culmea înierbată din faţă.

Izvorul din potecă, sub vârful Berivoiu Mare (Berevoescu).

O ultimă privire înapoi către vest cu Urlea în dreapta şi Dara - Muşetescu în stânga.

Ocolind pe la sud muntele Berivoiu Mare (Berevoescu) continuăm să coborâm către Luţele. În căldarea din dreapta sunt mai multe lacuri mici.

O privire înapoi către Berivoiu Mare (Berevoescu). Pe piciorul care se desprinde către nord (Belia Mare - Scoarţa) am văzut, de la distanţă, alte două refugii, probabil acelaşi model ca cel din curmătura Brătilei şi următorul, la est de Comisul.

În faţă, din păcate contra luminii, Piatra Craiului.

Continuăm să coborâm către zona Comisul - Comisul Mic.

Uşor spre dreapta faţă de direcţia noastră, Piatra Craiului şi barajul de la Pecineagu; lacul însă nu se lasă dezvăluit.

Într-o şa, sub zona Comisul - Comisul Mic un alt refugiu nou-nouţ, de data asta intact. Nu sunt însă foarte sigur că modelul este foarte viabil judecând după starea celui precedent (curmătura Brătilei). Nu ştiu dacă este apă. Panorama asupra Pietrei Craiului este însă impresionantă (mai puţin în această imagine cu soarele în faţă !).

În fine, ne apropiem de pădure, drumeţia noastră este pe sfârşite. Undeva, prin zona defrişată din faţă trebuie să fie şaua Lerescu.

Dincolo de culmile despădurite, Piatra Craiului ne face în ciudă că suntem cu soarele în faţă şi nu putem admira în voie versantul vestic.

Începem să coborâm acest ultim picior împădurit al Făgăraşului. În şaua din spate se află ultimul refugiu menţionat.

Deja pădure... peisajul se schimbă... întâlnim culori pe care nu le-am mai văzut în ultimele zile :-)

Amanita muscaria, frumoasă dar mortală.

Pentru un timp poteca este evidentă şi e plăcut să ne bucurăm de răcoarea pădurii. Curând însă intrăm într-o zonă "accidentată" unde fără semnele de pe copaci (relativ rare) e destul de greu să te orientezi.

O altă scurtă porţiune unde poteca este evidentă...

Din "accidentată" zona devine "calamitată"... şi nu e vorba de vreun dezastru natural ci de unul făcut de mâna omului. Te poţi pierde uşor prin această zonă defrişată.

Am coborât la drum din greşeală, poteca e puţin mai sus printre copacii rămaşi în picioare dar se pare că am ratat marcajul. Îl regăsim deşi e clar că în final ajungem în şaua din faţă. Să fie şaua Lerescu ? Fiind încă marcaj cu bandă roşie, bănuiesc că da... iar dacă nu, următoarea, după vârful defrişat (la care însă nu vom ajunge... ).

Unul din muncitorii care se canoneau cu tractorul din imagine ne spune că poteca urcă vârful şi apoi coboară spre drumul spre Rudăriţa dar mai bine scurtăm pe urma de tractor direct în vale. E mult noroi dar putem merge pe margine. Facem ca el.

Zona arată trist. Tractorul se descurcă iar noi alegem malul din dreapta care pare mai puţin accidentat. Sper să merite scurtătura !

Soluţia se dovedeşte bună. În cca. 15 minute ajungem la drumul principal dar reuşim să ne murdărim cum n-am făcut-o în ultima săptămână !

15 minute mai jos pe drum întâlnim locul unde-am fi ajuns pe "drumul clasic". Cu siguranţă am scurtat cel puţin vreo 30 minute şi nu sunt sigur că poteca ar fi fost mult mai bună.

Ultimii km sunt întotdeauna cei mai grei, mai ales pe un drum forestier şi soare. Noroc că prin pădure avem şi umbră şi ne mai delectăm şi cu diverse delicii vizuale.

După 30 minute de la marcajul întâlnit ajungem la cantonul Rudăriţa. De-acum totul e clar, mai avem încă 10 km până la Plaiu Foii, bomboana de pe tort.

Fără prea mult entuziasm pornim la drum. Noroc că nu e foarte cald şi, pe măsură ce ne apropiem, ne bucurăm de Piatra Craiului care se tot iveşte printre culmile împădurite.

Silueta muntelui ne este familiară dar unghiurile oferite de drumul şerpuit sunt interesante.

O parte din creasta nordică de dincolo de vârful Ascuţit (stânga) până la Ţimbalul Mic (dreapta).

Dac-am fi putut şi noi zbura până la Plaiu Foii...

N-am avut plăcerea să facem în totalitate cei 10 km până la cabană. Cu vreo 2-3 km înainte o maşină de lemne a oprit şi ne-a invitat (fără să cerem) să ne urcăm în spate că mai era loc lângă buşteni. Nu e frumos să refuzi aşa că ne-a dus exact unde trebuie... la terasă... şi aşa s-a încheiat periplul nostru prin Făgăraş (13-19 august 2011).

Rezumat cu sursele de apă întâlnite (sau menţionate în literatură) de la vest la est (în limita a 15-20 minute de potecă):

• mănăstirea Turnu Roșu: izvor sub troița de peste drum de mănăstire și la 500 metri în sus pe drum, la un fost canton forestier.
• sub Vârful Chica Fedeleşului, cca. 45-60 min. din șaua Corbului (Chica Pietrelor), chiar în potecă.
• şaua Apa Cumpănită, mai multe izvoare, la nevoie trebuie căutat unul cât mai curat, mai puţin călcat de animale.
• zona de obârșie a Pârâului Suru, între Șaua Suru și Șaua Budislavu, mai multe izvoare, unele probabil sezoniere.
• lacul Budislavu.
• lacul Avrig; apa din lac nu e recomandată pentru consum; pârâul emergent poate fi folosit pentru spălat. Există însă un pârâu în stânga potecii (cum coborâm din Portița Avrigului), la nord-vest de lac, având apă bună... şi un pârâu (poate sezonier) mai sus, coborând din şaua Avrigului, în dreapta (poate fi accesat fiind pe drum, mai departe de locul de campare de la lac).
• la sud de șaua de la vest de Vf. Gârbova (Ică Giurgiu).
• în şaua Scara, spre sud, la 5 minute de refugiu.
• la sud de Custura Sărății, la 20-30 minute (zona de obârșie a Izvorului Negoiului).
• lacul Călțun, chiar în potecă după ce treci de lac pe peretele care se lasă din Creasta Crenelată (absent în verile secetoase). Deasemenea, se mai poate căuta pe peretele de sub Vf. Lespezi sau mai jos, pe poteca ce coboară la Piscu Negru.
• în șaua dintre Turnul Paltinului și Vf. Lepșița (atenţie, zonă circulată de oi).
• zona lacurilor de la est de Vf. Lepșița (Ică Giurgiu).
• lacul Bâlea (necesită ocol prin căldarea Bâlei).
• lacul Capra, de preferat izvoarele care alimentează lacul.
• deasupra lacului Căpriţa, chiar în potecă (cruce albastră spre Cota 2.000) (Angela Vasilescu).
• sub Creasta Arpășelului (Căldarea Fundul Caprei) poteca intersectează mai multe izvoare, probabil sezoniere.
• în zona refugiului de sub Fereastra Zmeilor (la refugiu este un indicator către apă).
• lacul Buda, izvorul mare care alimentează lacul.
• Iezerul Podul Giurgiului, izvorul de alimentare a lacului, pe partea opusă a lacului faţă de poteca turistică.
• zona lacului Podragu.
• la sud de Șaua Ucea Mare (Ică Giurgiu).
• portița Viștei, izvoare la sud de creastă, la 10-30 minute.
• Iezerul Triunghiular, sub Moldoveanu, de căutat pâraie care se scurg din pereţii de sub vârf.
• pe coasta Muntelui Galbenele, izvor minuscul chiar în potecă, probabil sezonier.
• lacul de la sud-est de Gălășescu Mare (Ică Giurgiu).
• în Fereastra Mică a Sâmbetei, sub refugiu, izvor la 5 minute spre sud.
• în Fereastra Mare a Sâmbetei, izvor la 5 minute spre sud.
• lacul Urlea şi zona aferentă (departe de creastă).
• la sud de Curmătura Zârnei, pârâul Zârna (15-20 min) + ceva mai aproape de refugiu (indicator în refugiu). Ochiurile de apă din zona refugiului, oricât de fotogenice, nu au apă bună de băut.
• la est de Curmătura Zârnei, la aproximativ o oră de mers, suv Vf. Zârna, izvoare bune chiar în potecă.
• curmătura Brătilei, izvor bun la 5 minute spre nord (pe poteca spre Dejani).
• izvorul de sub Berevoescu, semnalat în potecă cu vopsea roșie, la 60-75 minute spre est de Curmătura Brătilei.
• lacurile Luțele, la sud de creastă (Ică Giurgiu).
• sub refugiul din zona Comisul, aproape de intrarea în pădure, stâlp indicator care arată, printre altele și un izvor la 300 metri.
• Rudăriţa, vis-a-vis de canton, în pădure.

La nevoie se poate coborî, mai mult sau mai puţin, la orice lac sau fir de apă vizibil din potecă dar, desigur, sunt de preferat sursele pe care le întâlnim chiar în drum sau cât mai aproape de locul de campare. O ţeavă mică este foarte utilă pentru a colecta apa ce se scurge pe perete dacă altfel nu se poate colecta.

Rezumat cu refugiile alpine şi starea lor actuală (august 2011):

• şaua Scara, refugiul nou în stare bună, minim 16 locuri, relativ curat; refugiul vechi transformat în toaletă publică şi ghenă de gunoi; apă spre sud la 5 minute. NB: refugiul (nou) din şaua Scara, construit în 2010, a fost distrus în toamna lui 2018, probabil într-un episod de vreme proastă cu vânturi puternice. Cel vechi, din tablă, a fost igienizat pentru a putea fi folosit până la montarea unuia nou. Un refugiu nou, modern, este funcţional din vara lui 2023.
• lacul Călţun, refugiul Toma Boerescu încă în stare bună; apă din pârâul emergent. NB: refugiul vechi a fost demontat în toamna lui 2018 după mai bine de 40 de ani de existenţă. În 2014 CJ Sibiu şi Salvamont Sibiu au montat un refugiu nou ceva mai sus de lac, chiar în poteca turistică (traseul de creastă).
• sub Fereastra Zmeilor, de la distanţă ambele refugii, nou şi vechi, par întregi; e menţionată apă aproape de refugiu. În august 2011 erau şi panouri fotovoltaice la refugiu, iniţiativă lăudabilă, rămâne de văzut dacă şi durabilă.
• iezerul Podul Giurgiului, refugiul deşi nou este într-o stare deplorabilă, multă mizerie înauntru şi afară; apă din izvorul la vest de lac. NB: în prezent refugiul nu mai există.
• Portiţa Viştei, refugiul în stare bună, acoperiş nou, multă mizerie în jur; apă sub creastă.
• Fereastra Mică a Sâmbetei, refugiu nou în stare relativ bună. NB: interior degradat, aproape de nefolosit, 2018.
• curmătura Zârnei, refugiul nou în stare foarte bună, maxim 10 locuri la prici; refugiul vechi transformat în depozit de gunoaie.
• curmătura Brătilei, refugiu nou dar într-un proces de degradare, uşa ruptă pe jumătate; apă spre nord la 5 minute.
• refugiul Berevoescu, inactiv de mult timp, locuri de cort şi apă. NB: refugiul nou este localizat dincolo de vf. Berevoescu, în afara traseului de creastă.
• şaua Comisul, refugiu nou-nouţ în stare bună, interiorul în curs de amenajare (interior neamenajat, 2018).
• pe muchia Berivoiu Mare - Belia Mare - Scoarţa se văd două refugii asemănătoare celor din Brătila şi Comisul.

Concluzia finală este că soluţia cea mai bună o reprezintă camparea la cort. Locurile potrivite sunt foarte multe, sursele de apă deasemenea. Pentru situaţii extreme însă, refugiile pot constitui o soluţie salvatoare aşa că ar fi indicat să avem grijă de ele.

Timpi intermediari pe parcurs. Sunt timpi medii de parcurs care pot sa varieze mult în plus sau în minus funcţie de greutatea bagajului, condiţiile meteo, pregătirea fizică, mărimea grupului, etc.

• gara Turnu Roşu - mănăstirea Turnu Roşu: 1-1:30 ore
• mănăstirea Turnu Roşu - Chica Pietrelor: 3-3:30 ore
• Chica Pietrelor - izvoarele din zona Prislop: 45 minute
• Chica Pietrelor - şaua Apa Cumpănită: 1:30 ore
• şaua Apa Cumpănită - şaua Suru: 1:30-2 ore
• şaua Suru - şaua Roşiile: 30-45 minute 
• şaua Roşiile - vârful Budislavu: 30 minute
• vârful Budislavu - Portiţa Avrigului: 30-45 minute
• Portiţa Avrigului - lacul Avrig: 30 minute
• lacul Avrig - creasta Ciortei: 45-60 minute
• lacul Avrig - şaua de est a Gârbovei: 50-60 minute
• şaua de est a Gârbovei - vârful Scara: 30 minute
• vârful Scara - şaua Scara: 30 minute
• şaua Scara - Mâzgavu - şaua Şerbotei: 40-50 minute
• şaua Şerbotei - vârful Şerbota: 30-40 minute
• vârful Şerbota - şaua Cleopatrei (ocolind custura Sărăţii, banda galbenă): 1:30-2 ore
• şaua Cleopatrei - vârful Negoiu: 30 minute
• vârful Negoiu - strunga Doamnei (banda galbenă): 30-45 minute
• strunga Doamnei - Portiţa Negoiului: 15-20 minute
• Portiţa Negoiului - lacul Călţun: 15 minute
• lacul Călţun - vârful Lăiţel: 1 oră
• vârful Lăiţel - şaua Doamnei: 1 oră
• şaua Doamnei - vârful Paltinul (intersecţia cu poteca spre Bâlea): 30-45 minute
• vârful Paltinul (intersecţia cu poteca spre Bâlea) - Fereastra Bâlei: 30 minute
• Fereastra Bâlei - vârful Iezerul Caprei: 20 minute
• vârful Iezerul Caprei - şaua Capra - lacul Capra (monumentul alpiniştilor): 30 minute
• lacul Capra (monumentul alpiniştilor) - Fereastra Zmeilor: 1-1:15 ore
• Fereastra Zmeilor - monumentul Nerlinger: 1 oră
• monumentul Nerlinger - Paru de Fier - şaua Vârtopul: 15-20 minute
• şaua Vârtopul - Arpaşu Mare - Mircii: 30 minute
• vârful Mircii - iezerul Podul Giurgiului: 20 minute
• iezerul Podul Giurgiului - şaua Podragu: 20 minute
• şaua Podragu - şaua Orzănelei: 2 ore
• şaua Orzănelei - Viştea Mare: 20-30 minute
• Viştea Mare - Moldoveanu: 15-20 minute
• Viştea Mare - Portiţa Viştei (refugiu): 30 minute
• Portiţa Viştei (refugiu) - şaua Viştişoara: 1 oră
• şaua Viştişoara - Fereastra Mică a Sâmbetei: 1 oră
• Fereastra Mică a Sâmbetei - Fereastra Mare a Sâmbetei: 20 minute
• Fereastra Mare a Sâmbetei - curmătura Mogoşului: 1 oră
• curmătura Mogoşului - Portiţa Lacului: 15 minute
• Portiţa Lacului - Fundu Bândei: 30 minute
• Fundu Bândei - curmătura Zârnei: 1 oră
• curmătura Zârnei - izvor potecă: 45 minute
• curmătura Zârnei - curmătura Brătilei: 2-2:30 ore
• curmătura Brătilei - izvor Berevoescu: 1-1:15 ore
• curmătura Brătilei - refugiul Comisu: 2:30-3 ore
• refugiul Comisu - şaua Lerescu: 1:30-2 ore
• şaua Lerescu - drum forestier Rudăriţa (scurtătură drum tractor): 15 minute
• drum forestier Rudăriţa (scurtătură drum tractor) - canton Rudăriţa: 45 minute
• canton Rudăriţa - Plaiu Foii: 2-2:30 ore

august 2011