Dimineaţa la prima oră, senin peste tot. Ştim însă că asta n-o să dureze prea mult. Totuşi, după cca. 9 ore de somn totul arată mai bine. Vedere spre vest cu Portiţa Avrigului.

Dincolo de lac, vârful Turnul Lacului separat printr-o şa zimţată de piciorul care coboară dinspre Ciortea.

Pentru azi ne-am propus un program lejer. Locul e prea frumos ca să plecăm ca din puşcă. Ciortea merită măcar o jumătate de zi pentru o plimbare peste creastă, ocazie pe care n-o ai decât abătându-te de la poteca marcată.

Puţin peste ora 10 valuri de ceaţă încep să apară din vale, din fericire nu foarte compacte; ar fi păcat să urcăm pe vârf şi să nu vedem nimic...

La ora la care noi ne plimbăm liniştiţi fără rucsac în sus, către Ciortea, nu mai e nimeni la lac cu excepţia unui cuplu de nemţi care rămân aici peste zi. Ea a coborât devreme la Bârcaciu să cumpere pâine şi cârnaţi chiar dacă a doua zi aveau în plan să meargă la cabana Negoiu :-)

Avem noroc de vreme bună dimineaţa cu soare şi nori care dau un plus de frumuseţe peisajului.

Urcăm direct de la lac pe un vâlcel înierbat care părea să meargă bine în sus către creasta Ciortei. Ajungem cam la nivelul şeii dintre Ciortea şi Turnul Lacului.

Vedere către Portiţa Avrigului, parţial în ceaţă. Mai avem de urcat dar e interesant şi plăcut, mai ales fără bagaj :-)

Mergând practic înapoi, către vest, lumina e numai bună acum, altfel cerul nu s-ar vedea atât de albastru.

Tot urcând întâlnim multe puncte de belvedere, care mai de care mai interesante...

Porţiuni stâncoase alternează cu zone mai domoale.

Deşi suntem pe la 2.400 m floricelele sunt omniprezente.

În cca. 45 minute de la lac ajungem sus pe Ciortea II (2.419 m).

Fantezie alpină. Unul din avantajele drumeţiilor "la pas", fără greutate în spate, este că poţi să fii mai atent la amănunte şi, în consecintă, să te bucuri mai mult de ceea ce este în jur.

Departe, către est, printre norii capricioşi, apare pentru scurt timp şi Negoiu. Modelul de vreme cu nori care vin şi tot vin dinspre nord se va menţine câteva zile, până când or să vină şi dinspre sud :-)

Vârful Ciortea II şi câteva din picioarele sudice ale crestei principale.

De pe Ciortea II mergem către vest către Ciortea I; pe unele hărţi e menţionat şi Ciortea III, intermediar.

Floricele de munte.

Creasta dintre cele două vârfuri Ciortea e puţin accidentată dar spectaculoasă. În ghidul munţilor Făgăraş (romania-natura.ro) se spune că pe vremuri traseul de creastă urca din Portiţa Avrigului peste Turnul Lacului către Ciortea I şi mai departe către şaua dinainte de Gârbova. E mai logic şi mai sigur aşa cum e acum, coborând la lacul Avrig, rămânând ca zona aceasta să fie explorată doar de cei curioşi.

O vedere către vest cu o parte din parcursul zilei precedente, vârfurile Budislavu şi Vârtopu Roşu iar în centru Turnul Lacului încadrat între cele două şei.

Timpul nostru fiind limitat totuşi ne-am mulţumit doar cu bucata de creastă între vârfurile Ciortea II şi I dar o plimbare mai lungă către sud este desigur interesantă pe picioarele care se desprind din vârfurile menţionate.

Aproape de Ciortea I, vedere către est.

Evident că lacul Avrig beneficiază de perspective deosebite de pe creasta Ciortei.

Aproape de Ciortea I, vedere către sud-vest, un cumulonimbus dezvoltat imens pe verticală.

Vârful Ciortea I (2.427 m), cel mai înalt din această zonă a Făgăraşului.

Vârful Grohotişu şi lacul Budislavu, vedere din zona vârfului Ciortea I.

Tot ce e frumos are şi-un sfârşit; e timpul să coborâm înapoi la lac pe piciorul care coboară din Ciortea I către Turnul Lacului.

Zona e la fel de spectaculoasă ca tot ce-am văzut până acum.

Înainte de-a ajunge în şaua premergătoare vârfului Turnul Lacului am optat să coborâm direct spre lac pe o limbă de grohotiş ca să mai câştigăm timp. Bolovani uriaşi care mai de care mai interesanţi ca şi colorit.

Am fi zăbovit mai mult dar ceaţa care se tot adună din vale (nord) şi fâşiile de nori negri pe care le-am văzut ici-colo ne fac totuşi să ne întoarcem ca să ne mutăm totuşi puţin mai la est pentru a mai scurta din ziua următoare... dorim totuşi să parcurgem creasta acum dar cu siguranţă vom reveni aici să vedem mai mult...

După o gustare de prânz, strângem cortul şi ne pregătim de drum. "Măreţul plan" este să mergem doar până în şaua Scara (2-3 ore) doar în ideea de a mai face puţină mişcare şi de a mai scurta drumul din ziua următoare. În plus, dacă ar ploua (ceea ce de fapt se va întâmpla... ), am putea beneficia de refugiul din şaua Scara despre care, cu interes, am citit că a fost refăcut (romania-natura.ro).

Poteca urcă spre şaua situată la vest de vârful Gârbova; pe alocuri destul de expusă, e necesară atenţie pe vreme proastă.

Dincolo de vârful Gârbova, ocolit de fapt pe faţa sudică, urmează o altă şa după care începe urcuşul spre vârful Scara.

Către sud-vest se conturează nişte nori mai negri. Oiţele însă nu par să fie tulburate cu ceva, îşi văd de programul lor de masă.

Vedere către sud, căldarea Scara.

Din şaua de est a Gârbovei urcăm pe vârful Scara (2.306 m). În cca. 30 minute ajungem sus.

În partea cealaltă, către est, coborâm către şaua Scara unde se află şi refugiul nou construit. În dreapta, la cca. 5 minute pe vale găsim şi apă; debitul izvorului nu e foarte mare dar apa trebuie să fie bună.

Refugiul vechi e compromis total şi transformat în ghenă alpină (lăsând la o parte "tradiţionalul" morman de conserve ruginite şi câţiva saci uriaşi de deşeuri care aşteaptă evacuarea). Ar fi util, probabil, să fie desfiinţat complet şi zona curăţată. Refugiul nou, construit după un model pe care-l vom mai vedea, e relativ curat (totuşi dacă ar fi fost o mătură la îndemână nu ne-am fi sfiit să facem puţină curăţenie) şi cu paturile întregi (inclusiv plăcile OSB peste plasa de sârmă): 8 paturi simple şi 4 paturi duble (în care la nevoie în cap şi câte 3 persoane) + o masă şi două scaune (sudate de podea !). Pe ansamblu arată bine (faţă de altele pe care le vom vedea) şi, cel puţin în acest moment, pot spune că te poţi baza că poţi dormi în el... ceea ce am şi făcut pentru că norii de ploaie nu s-au lăsat aşteptaţi...

Din şaua Scara se lasă poteci în ambele părţi: către nord spre cabana Negoiu (2 ore) şi către sud spre valea Topologului prin valea Scara (3 ore), ambele marcate cu cruce albastră.

Spre est creasta este dominată de vârful Negoiu din zona căruia către nord se lasă Piscul Sărăţii - Muchia Tunsului.

După ploaia de seară, un moment în care zona Şerbota - Sărăţii - Negoiu este luminată de soarele ce se pregăteşte să apună.

Cerul se pregăteşte încet-încet pentru culorile asfinţitului.

Apus de soare în zona şeii Scara.

S-a mai încheiat o zi. Ne pregătim de culcare. Între timp la refugiu suntem noi doi, un englez şi-un cuplu de cehi. Am convieţuit bine cu excepţia sforăiturilor tânărului englez.