Lacul Capra şi vârful Muşeteica pe care se suprapune monumentul alpiniştilor, următoarea dimineaţă. Spre deosebire de Călţun, Capra are mai multe izvoare care alimentează lacul şi care reprezintă surse bune de apă.

Vârful Iezerul Caprei şi şaua Capra. În şa ajunge atât poteca ce coboară de pe vârf cât şi poteca ce urcă de la Bâlea. De asemenea către dreapta (Văiuga) merge o potecă ce urcă spre Vânătoarea lui Buteanu, plimbare plăcută de care am beneficiat altă dată.

Puţin după ora 9:00 suntem gata cu programul de dimineaţă şi pornim la drum. Lacurile Capra şi Căpriţa rămân în spate.

Şoseaua Transfăgărăşan şi Cota 2.000.

Traversăm piciorul Caprei şi deodată avem în faţă creasta Arpăşelului (Vârtopelului). Poteca turistică traversează către dreapta la limita limbilor de grohotiş. În mulţi ani aici rămâne zăpadă chiar până în iunie-iulie, acum nu este cazul.

În dreapta noastră, valea Fundu Caprei unde iarna avalanşele colectează metri buni de zăpadă.

Piciorul Caprei, detaliu cu "acul revolver". Pentru vârfurile Capra şi Vânătoarea lui Buteanu piciorul se poate urca direct, în lung, fără probleme.

Traversând pe sub creasta Arpăşelului întâlnim câteva izvoare precum şi nelipsitele oi.

Mult deasupra potecii, creasta Arpăşelului.

Doi dintre vaşnicii apărători ai turmei dormitau chiar în potecă. Noroc că aşa de dimineaţă nu aveau chef nici de lătrat.

Destul de aproape de poteca ce urcă din valea Fundu Caprei, refugiile din Fereastra Zmeilor, cel vechi şi cel nou (după acelaşi model ca la Scara). N-am coborât să le vedem mai îndeaproape, sper ca sunt încă în stare bună, nefiind chiar în drumul turiştilor "de creastă". Este menţionat şi izvor în apropiere. O ştire "caldă" (26 august 2011) merită menţionată (green-report.ro/stiri/premiera-romania-panouri-fotovoltaice-la-refugiile-de-creasta-din-masivul-fagaras): panouri fotovoltaice montate la refugiu de către Asociaţia pentru Ecologie şi Turism Montan Ecoxtrem cu sprijinul Serviciului Salvamont Argeş, iniţiativă mai mult decât lăudabilă, să sperăm şi durabilă !

Portiţa Arpaşului, la intersecţia potecii de creastă cu poteca ce traversează în stânga către Podrăgel (bandă albastră) şi în dreapta către valea Fundu Caprei (triunghi galben).

Ne răsfăţăm cu o scurtă pauză...

Am şi eu parte de unul din puţinele momente în care sunt protagonist într-o poză.

Timp să ai să pierzi căci soluţii de a imortaliza fereastra sunt multe...

O vedere în spate; în soare, piciorul Caprei care culminează cu vârfurile Capra şi Vânătoarea lui Buteanu; în ultimul plan, în stânga, Lespezi - Călţun.

Urmează porţiunea cea mai spectaculoasă din această zonă a crestei numită "La trei paşi de moarte" :-) chiar dacă situaţia nu e chiar aşa de tragică.

Porţiunea puternic crenelată a crestei numită Fereastra Zmeilor este poate porţiunea cea mai dificilă după custura Sărăţii fără să pună însă probleme deosebite.

În ultimul plan, în soare, Capra - Vânătoarea lui Buteanu, în umbră, o porţiune din creasta Arpăşelului.

Porţiunile mai delicate sunt echipate cu cabluri utile pe vreme rea.

Fereastra Zmeilor văzută din partea cealaltă, de pe faţa muntelui Arpaşu Mic.

Poteca de creastă ocoleşte practic muntele Arpaşu Mic. În spate, în umbră, Muchia Albotei care se lasă către nord din vârful Fântâna de pe creasta Arpăşelului.

În stânga, cum înaintăm, marea căldare a Vârtopului.

Ocolul muntelui Arpaşu Mic se termină cu un urcuş către o şa largă dincolo de care se află căldarea şi lacul Buda. Aici, monumentul Nerlinger (Richard Nerlinger şi Herta Ruzicka, 1934).

Lacul Buda, un loc minunat de popas cu locuri bune de cort, apă din izvoarele ce alimentează lacul şi... multe marmote :-)

În continuare, principalul obstacol este Arpaşu Mare dar înainte de asta încă un vârf intermediar, Paru de Fier.

De pe Paru de Fier urmează o scurtă coborâre în şaua Vârtopul.

Chiar înainte de şaua Vârtopul poteca este destul de expusă, loc numai bun să întâlneşti un grup mare din sensul opus :-)

Până pe Arpaşu Mare avem de urcat cca 200 m. În spate, vârfurile Buda (stânga) şi Arpaşu Mic (dreapta) şi porţiunea de creastă tocmai parcursă.

Odată ajunşi pe creasta Arpaşu Mare - Mircii vedem deja căldarea următoare cu iezerul Podul Giurgiului şi o surpriză (deocamdată plăcută), un refugiu nou pe malul său.

Coborârea de pe vârful Mircii este destul de expusă pe alocuri, abruptă şi plină de lespezi (relativ) instabile, comparativ cu poteca bine bătută de pe Arpaşu Mare.

Iezerul Podul Giurgiului şi creasta Podrăgelului care culminează cu vârful Podragu (2.462 m) care lasă spre nord Piscul Podragului (nu se vede aici).

Spre est, evident, începe să se vadă piramida Viştea Mare - Moldoveanu.

Iniţial refugiul de la iezerul Podul Giurgiului a fost un motiv de bucurie. Văzând apoi în ce stare se află mi-am schimbat imediat părerea. Deşi nou, interiorul e devastat complet, nu mai există nicio placă pe paturi, doar plasa de fier pe care poţi dormi, la nevoie, ca la închisoare. Mizerie multă înăuntru iar uşa pare să nu mai reziste mult... asta ca să nu menţionez gunoaiele din jur, din lac şi din pârâul emergent. Practic nu prea poţi dormi aici decât în caz de forţă majoră. E foarte trist că unele refugii în loc să fie o oază de siguranţă în caz de necesitate sunt de fapt o sursă de murdărie şi infecţie pe faţa muntelui. Probabil că nu avem încă un nivel de civilizaţie atât de ridicat încât să apreciem un bun comun care la nevoie poate salva vieţi. E aproape imposibil să crezi că un om cu mintea întreagă poate să strice în mod deliberat sau prin neglijenţă un lucru care a fost construit cu trudă de alţii. Dezavantajul zonelor foarte circulate din zona centrală a masivului, Bâlea - Podragu - Moldoveanu.

NB: În prezent refugiul nu mai există, nu va faceţi planuri care să includă o noapte petrecută la refugiu, la Iezerul Podul Giurgiului ! Imaginile de mai sus sunt doar de arhivă !

Locul este minunat, păcat că a fost pângărit de vizitatori. Un lucru bun de menţionat, lacul are izvor cu apă bună de băut, în niciun caz n-aş recomanda apa din lac.

Plecăm cu dezamăgirea în suflet şi cu speranţa că mizeria de la iezerul Podul Giurgiului e doar un caz izolat. A-propos... pata galbenă inestetică de pe rucsacul Monicăi care apare persistent în imagini şi creşte de la zi la zi nu e altceva decât punga cu gunoaie care, inevitabil, se adună. Nu e atât de greu să duci la baza muntelui cutiile goale de conserve pe care le-ai cărat pline. Trebuie doar să vrei şi să-ţi pese. În spate culmea Mircii - Arpaşu Mare.

În faţă, şaua Podragu şi vârful Tărâţa.

Din şaua Podragu, spre nord, căldarea, lacul şi cabana Podragu. N-am coborât la cabană pentru că nu aveam intenţia dar din păcate n-am citit şi n-am auzit nimic de bine despre cabană în ultimul timp (aici, în şa, chiar de la cineva care dormise la cabană cu fiul său, experienţă pe care a zis că n-o va mai repeta !).

Lacul Podragu, cel mai adânc din Făgăraş (15,5 m).

Lăsând vârful Tărâţa în stânga, poteca merge de-a coasta, pe faţa muntelui Podul Giurgiului. Din şaua Podul Giurgiului vedem ce avem de urcat şi coborât în continuare !

Piramida Viştea Mare - Moldoveanu pare tot mai aproape dar mai sunt ceva vârfuri de ocolit... Corabia, Ucea Mare, Ucişoara...

Şaua Ucei Mari şi vârful Corabia.

Avem de coborât peste 150 m până în şaua Ucei Mari... nicio problemă, imediat o să-i urcăm la loc :-)

Viştea Mare - Moldoveanu... mai-mai să le atingi cu mâna...

În continuare ocolim vârful Ucea Mare şi ne îndreptăm către şaua Ucişoarei. În centru, în soare, şaua Orzănelei.

Deşi soare, pe alocuri vedem urme de picături; probabil unul din norii care tot dau târcoale s-a scuturat puţin.

Din şaua Ucişoarei admirăm vârful Ucişoara şi muchia Viştea Mare care se lasă către nord.

În fine, un ultim ocol pe faţa sudică a Ucişoarei între şaua Ucişoarei şi şaua Orzănelei.

Aproape de şaua Orzănelei şi o bine-meritată pauză înainte de urcuşul pe Viştea Mare.

Din şaua Orzănelei vedere către est: dincolo de Portiţa Viştei, vârful Hârtopul Ursului care lasă un picior nordic scurt, muchia La Padina Oţelei şi vârful Gălbenele (Galbenele) care lasă spre nord muchia Zănoaga.

După o scurtă pauză la soare urmează urcuşul pe Viştea Mare, cca 220 m.

În fine, din nou la peste 2.500 m pe Viştea Mare (2.527 m). Avem noroc că acum norii sunt mai sus şi avem vizibilitate bună.

Cu mare plăcere lăsăm rucsacii şi pornim spre Moldoveanu...

Vedere spre est din spintecătura de pe creasta spre Moldoveanu.

N-am mai fost pe Moldoveanu din 2008. Steagul României arată bine aici, să vedem cât rezistă.

Punctul cel mai înalt al ţării, 2.544 m.

Fotografie de familie pe Moldoveanu.

Către sud, o zonă mai puţin umblată şi cunoscută... doar 15 ore până în Nucşoara !

E o plăcere oricând să revii aici. Profităm de cerul senin şi stăm aproape 30 minute desfătându-ne vizual către toate punctele cardinale.

În curând însă un val de ceaţă se apropie aşa că e timpul să ne întoarcem la bagaje. Ajungem pe Viştea Mare într-o ceaţă totală.

În mai puţin de 30 minute ajungem în Portiţa Viştei, din nou o intersecţie de poteci, în stânga către valea Viştea, în dreapta către valea Rea a Moldoveanului. Noi facem dreapta şi coborâm minimul necesar până găsim un loc bun de cort şi un firicel de apă aproape.

La ora 18:00 cortul e deja montat şi ne pregătim pentru programul de seară, spălat, mâncat, culcat.