Urmează o dimineaţă ceţoasă de la bun început. Pentru prima dată ceaţa vine şi din sud, de-a lungul văilor.

Efectele sunt interesante şi modelele de lumină şi umbră se schimba de la minut la minut.

Destul cu poezia matinală... azi pornim din nou la drum cu căsuţa în spate. Din păcate nu e soare ca să se usuce prea bine aşa că ne bazăm mai mult pe vânt.

Ca de obicei, pornim pe la ora 9. Urcăm în diagonală spre refugiu. Unii dintre locatari au fost mai matinali, alţii îşi dezmorţesc oasele. Sunt sigur că la cort a fost mai confortabil, pare destulă lume pe-aici.

Refugiul are acoperiş nou şi cel puţin pe-afară arată bine dar din păcate e foarte multă mizerie în jur, aşa cum se întâmplă în fiecare astfel de loc.

În continuare avem de urcat. Ocolim vârful Hârtopul Ursului şi ne îndreptăm către şaua care-l desparte de vârful Gălbenele (Galbenele). Norul se menţine destul de jos şi e cea mai întunecată dimineaţă de până acum. Oare se schimbă vremea ?

Feţele de munte pe care le străbatem au de obicei mult soare aşa că sunt pline de flori variate şi mari.

Undeva sub vârful Gălbenele (Galbenele) o mică minune a naturii, un firicel de apă dintr-un bloc de stâncă pe care cineva a avut inspiraţia să-l dreneze ca să poată fi folosit mai eficient.

Reuşim să vedem, parţial în ceaţă, lacul Gălăşescu (Mioarelor).

În şaua Viştişoara, înainte de Gălăşescu Mare, o căpriţă singuratică paşte netulburată de nimeni; pe măsură ce ne apropiem înaintează şi ea, aparent fără să fie deranjată de prezenţa noastră.

Spre căldările nordice nu se vede nimic...

De-abia pe piciorul Gălăşescului întâlnim primii turişti.

Coborâm către şaua Răcorelelor; nu vedem nimic. Începem să urcăm spre Gălăşescu Mic şi curând nimerim între oi. Ne conversăm puţin cu băiatul care avea grijă de oi.

Viaţă de cioban.

Oiţele n-au treabă cu vremea, mănâncă orice-ar fi :-)

Coborâm către Fereastra Mică a Sâmbetei. Măgarii stau aici, ei nu par să aibe chef să se cocoaţe atât de mult ca oile :-)

O altă surpriză în Fereastra Mică a Sâmbetei, un refugiu nou. Faţă de cel de la Podul Giugiului arată mai bine, mai puţină mizerie înăuntru şi afară dar paturile lipsesc şi aici. Doar două paturi au plăcile pe care să poţi dormi, celelalte doar grilajul de fier. Apă nu ştiu dacă este. Oricum, în cca. 2 ore se poate coborî la cabana Valea Sâmbetei în caz de nevoie.

Ceaţă în continuare. Urcăm pe vârful Slănina şi apoi coborâm către Fereastra Mare a Sâmbetei. Către nord, valea Sâmbetei. De la locul de cort de sub Portiţa Viştei am făcut până aici cca. 3 ore.

Din Fereastra Mare a Sâmbetei se poate coborî la cabana Valea Sâmbetei în cca. 2 ore.

Către sud, marea căldare a Bândei.

După cca. 30 minute din Fereastra Mare a Sâmbetei un alt punct de răscruce: spre cabana Valea Sâmbetei prin Cheia Bândei (2 ore, punct roşu) şi spre refugiul Trăznita prin muchia Sâmbetei (2 ore, punct albastru).

Poteca noastră continuă spre est. Ocolim vârful Mogoş şi ne îndreptăm spre curmătura Mogoşului. În faţă se vede vârful Urlea.

Din curmătura Mogoşului o potecă urcă spre vârful Urlea pe un marcaj vechi cu triunghi albastru (către fosta cabană Urlea). Noi continuăm spre Curmătura Urlei (Portiţa Lacului).

Din Curmătura Urlei (Portiţa Lacului) se desprinde o potecă ce coboară la lacul Urlea (punct albastru). Vârful Urlea rămâne în spate.

Din vârful Urlea se lasă către est culmea Urlea - Somnului - Moşuleaţa - Moşu.

Continuăm să înaintăm către sud pe această porţiune a crestei. În spate, vârful Urlea.

O mică pauză. Către sud vârful Dara (2.500 m) în afara traseului de creastă dar care merită explorat cu altă ocazie.

Lacul Urlea şi... ultima zonă cu marmote...

În zona vârfului Fundu Bândei poteca se abate din nou către est.

Vârful şi lacul Urlea.

Zona devine pastorală. Lăsăm în dreapta (sud) marea căldare Hârtoapele Leaotei cu mai multe lacuri care din păcate nu sunt decât puţin vizibile din drumul nostru; necesită un ocol mai mare şi acum nu mai avem timpul necesar.

Înaintăm peste mai multe culmi domoale, ne "răfuim" cu nişte câini care din lipsă de activitate ne iau pe noi în vizor şi înaintăm către zona Leaota - Zârna (corect se pare că vârful la vest de curmătură este Leaota / Leaota-Zârna iar cel la est de curmătură este Zârna). Micul lac mâlos din căldarea din dreapta probabil este lacul Zârna.

Aici ne aflăm probabil în zona vârfului Leaota-Zârna dincolo de care, imediat, începem să coborâm.

Până în curmătura Zârnei avem de coborât aproape 300 m şi vom ajunge curând sub 2.000 m. În valea din dreapta se ghiceşte un fir de apă, un pic cam departe. Probabil este pârâul Zârna; lacul nu arăta grozav văzut de sus aşa că rămâne de văzut cam cum ar fi apa pârâului...

Un vechi stâlp de marcaj, victimă a forţelor naturii.

Curmătura Zârnei e un loc frumos, sunt multe ochiuri de apă (nepotabilă însă).

Refugiul nou din curmătura Zârnei, o surpriză plăcută, cel vechi fiind de mult compromis.

Refugiul nou arată foarte bine pentru că este bine făcut (spre deosebire de celelalte două pe care le vom întâlni, în curmătura Brătilei şi Comisului) şi pentru că zona nu este atât de circulată. Nici în jur nu este prea multă mizerie, aşa că impresia este pozitivă. Singurul aspect neplăcut este lipsa apei potabile; un semn de întrebare pentru pârâul Zârna la 15-20 minute către sud.

Interiorul arată bine, sunt două priciuri unde încap la nevoie câte 5 oameni, uşa e întreagă şi pare să funcţioneze bine, lucru vital pentru durabilitatea unui refugiu. Era un singur locatar când am ajuns noi, un neamţ singuratic, trecut de a doua tinereţe, şi el plăcut impresionat de starea refugiului.

O pasăre de apă la ochiul de apă din spatele refugiului.

Din Fereastra Mare a Sâmbetei am făcut până în curmătura Zârnei, la pas lejer, cca. 3,5 ore. Spre fosta cabană Urlea se lasă spre nord o potecă marcată cu punct roşu (cca. 3 ore). Pe noi însă ne interesează estul: până în curmătura Brătilei cca. 2 ore. M-am gândit să mai mergem pentru că este încă devreme şi acolo am citit că apa este mai aproape de refugiu.

Zona este fotogenică şi mai prietenoasă decât viitorul nostru loc de campare (curmătura Brătilei) dar am zis să mai scurtăm drumul de a doua zi către Rudăriţa.

Pornim la drum printre lacurile din curmătură şi ne pregătim de un nou urcuş, aici fiind doar puţin peste 1.900 m. Trebuie să depăşim vârful Zârna deci avem de recuperat cei 300 m pe care i-am coborât !

Vechiul refugiu din curmătura Zârnei este demult doar o amintire. Poate ar fi util să fie desfiinţat complet şi zona curăţată... sigur, e uşor de spus şi mai greu de făcut dar dacă se găsesc fonduri pentru refugii noi bănuiesc că se pot găsi resurse şi pentru ecologizare.

Vedere către sud din curmătura Zârnei. În ultimul plan, munţii Iezer.

Vedere de ansamblu asupra curmăturii Zârnei dinspre est. Se vede clar pârâul situat la sud de zona refugiului (stânga-sus în imagine) cu apă potabilă ?

O surpriză plăcută de care ne avertizase turistul neamţ de la Zârna: un izvor minunat chiar în potecă la mai puţin de o oră din curmătură.

Puţin mai sus, o privire înapoi către vest asupra zonei străbătute în ultimele ore. În ultimul plan vizibil vârfurile Urlea - Fundu Bândei - Dara - Muşetescu (de la dreapta la stânga).

Peisajul rămâne în continuare domol cu culmi largi, înierbate. Poteca e vizibilă, marcajul destul de bun pe pietre presărate ici-colo. Totuşi, pe ceaţă, ar putea fi o problemă, stâlpii fiind destul de rari. Spre sud, munţii Iezer.

Pare o plimbare prin parc...

În zona vârfului Ludişoru, cea mai înaltă de când tot urcăm din curmătura Zârnei (cca 2.300 m) vedem pentru prima dată, spre est... Piatra Craiului (din păcate mascat parţial de culmea întunecată din faţă).

Piatra Craiului este încă departe dar sentimentul că ne apropiem e totuşi foarte plăcut. Până jos, în curmătura Brătilei, doar o azvârlitură de băţ :-)

Ştiam că în curmătura Brătilei a apărut un refugiu şi chiar ne bucuram că arată bine (cel puţin de la distanţă).

Coborând spre curmătura Brătilei în dreapta (sud) vedem tot timpul munţii Iezer.

Refugiul din curmătura Brătilei şi munţii Iezer. Pe-afară refugiul arată bine dar dacă priveşti mai de-aproape observi că zonele de lipitură dintre panouri dau semne de slăbiciune. Uşa (care se închide prin propria greutate, cu balama în partea superioară) este ruptă, jumătatea inferioară lipseşte aşa că vântul (care suflă destul de tare aici) şi intemperiile o să-l şubrezească destul de repede dacă nu este reparat în timp util. În interior un miros pronunţat de mucegai aşa că în ciuda vântului puternic am ales să montăm cortul...

Vedere spre sud din curmătura Brătilei către munţii Iezer. Dealtfel, spre sud, există un drum care leagă Făgăraşul de Iezer prin culmea Brătila - Mezea - Oticu (triunghi roşu). Panoul indicator arată 8-9 ore până la refugiul Iezer şi 14 ore până la cabana Voina. Poteca se continuă către nord, spre Dejani (6 ore).

Până să dispară soarele din curmătură reuşim să avem cortul montat. Nu mai coborâm la apă pentru că pentru programul de seară ne ajunge cea pe care am luat-o din potecă, de la ultimul izvor.

Micul lac din curmătură este, probabil sezonier, deci o simplă baltă cu apă bună doar pentru animale. Izvorul se găseşte spre nord, pe poteca ce coboară spre Dejani, la doar 5 minute. Dacă vântul nu bate tare pârâul se aude şi poţi coborî chiar dacă nu ştii unde se află. Apa e foarte bună, debitul mare.

După o dimineaţă plină de nori şi ceaţă, seara este senină şi liniştită... sigur, când nu bate vântul...