O nouă zi. Aproape de ora 9 suntem gata de plecare. Părăsim refugiul cu o impresie bună. Ca de obicei dimineaţă este senin dar curând norii îşi vor începe spectacolul zilnic.

Ca de obicei, de oaspeţi matinali nu ducem lipsă; oiţele îşi încep activitatea de cum răsare soarele...

O privire înapoi, spre vest, ceva mai sus de refugiu. Vârful Scara e deja în ceaţă, în ultimul plan zona Ciortea - Boia.

Din şaua Scara până în şaua Şerbota avem de urcat, respectiv de coborât ceva mai mult de 100 m peste câteva vârfuri dintre care cel mai înalt este Mâzgavu (2.277 m).

Întrucât mergem cu soarele în faţă e mai interesant de fotografiat în spate, către vest.

Şaua Şerbota (2.125 m) precede vârful cu acelaşi nume. Până aici facem cam 45 minute din şaua Scara.

O momâie uriaşă în şaua Şerbota, utilă ca punct de reper pe vreme de ceaţă, e un loc bun pentru o fotografie de familie şi o scurtă pauză înainte de urcuşul pe vârf.

O altă coastă de munte, o altă turmă...

O privire înapoi de pe faţa vestică a muntelui Şerbota; sub noi, şaua Şerbota şi zona de creastă străbătută ceva mai devreme iar în spate vârfurile Scara şi Ciortea - Boia.

Muchia Şerbotei şi cabana Negoiu dincolo de ea.

De pe vârful Şerbota creasta continuă cu custura Sărăţii, vârful Sărăţii, şaua Cleopatrei, vârful Negoiu. Custura e considerată porţiunea cea mai expusă din creasta Făgăraşului. Rucsacul mare şi relativ instabil (model mai vechi dar mai încăpător) şi traficul de pe creastă (chiar la această oră matinală) m-au făcut să optez pentru o variantă ocolitoare prin căldarea din dreapta.

Printre nori, pe vârful Şerbota (2.327 m). Din şaua Scara până aici am făcut cca. 1,5 ore (inclusiv pauza din şaua Şerbota).

Vedere spre vest de pe vârful Şerbota.

De pe vârful Şerbota porneşte o potecă marcată cu bandă galbenă care ocoleşte custura Sărăţii prin dreapta (sud). Porţiunea iniţială e destul de abruptă, ca şi custura propriu-zisă.

După scurt timp cele două poteci se intersectează aproape de punctul cel mai de jos al custurii. Poteca marcată cu bandă galbenă coboară puternic spre sud dar marcajul devine tot mai rar (oricum, galbenul nu e o culoare prea fericită pentru un marcaj turistic, confundându-se destul de uşor cu lichenii de pe pietre când vopseaua se mai şterge).

La un moment dat n-am mai văzut niciun semn dar am continuat să traversăm "de-a coasta" ca să nu coborâm totuşi prea mult (e posibil ca poteca să coboare de fapt mai mult către lacurile Negoiu deşi harta nu arată acest lucru); cert este că marcajul nu este evident iar pe vreme proastă (când de fapt este indicat să foloseşti această variantă de ocolire) sunt şanse să ai probleme de orientare, mai ales dacă n-ai mai fost niciodată prin zonă. Oricum, perspectiva asupra custurii Sărăţii merită ocolul.

Chiar dacă n-am coborât până la lacuri am întâlnit mai multe ochiuri de apă fotogenice.

După ce traversăm un picior puternic care coboară din zona vârfului Sărăţii, altă posibilitate de înaintare nevăzând, urcăm intuitiv printr-o zonă umbrită şi umedă în direcţia şeii Cleopatrei. Doar ceva capre se văd prin zonă. Curând însă ieşim într-o zonă deschisă, se ridică şi ceaţa şi vedem că suntem exact unde trebuie, sub şaua Cleopatrei. Misterios, reapare şi banda galbenă alături de triunghiul roşu care urcă de la lacurile Negoiului.

Vedere spre sud din căldarea de sub şaua Cleopatrei. La nevoie se poate sta aici cu cortul pentru a explora zona; apă ceva mai jos (5-10 minute).

În şaua Cleopatrei vine dinspre nord-est poteca marcată cu triunghi albastru de la cabana Negoiu (porţiunea finală e comună cu poteca ce vine dinspre strunga Ciobanului marcată cu cruce roşie, de remarcat Acul Cleopatrei). De pe vârful Şerbota am făcut cca 1,5 ore pe varianta noastră.

Din şaua Cleopatrei în cca. 30 minute ajungem pe vârful Negoiu.

În fine ajungem pe Negoiu. Din păcate căldarea situată la est de vârf est complet în ceaţă, în curând şi vârful. În partea cealaltă însă vizibilitatea este bună; până să vină ceaţa apucăm să vedem şi lacul de la Vidraru.

În plină ceaţă pe vârful Negoiu (2.535 m). Aşteptăm puţin dar, ca un făcut, ceaţa se va risipi doar după ce coborâm noi :-)

Întrucât strunga Dracului e complet în ceaţă şi nu mi se pare interesantă la coborâre, optăm pentru o rută uşor ocolitoare, către strunga Doamnei, mult mai lejer de parcurs în jos.

Ocolim practic Vârful dintre Strungi (Vârful Dracului) pe faţa de vest (în mod particular aici creasta principală are direcţia nord-sud) şi ne bucurăm de spectacolul oferit de nori.

Pe strunga Doamnei lanţurile par noi. Un grup de turişti străini cu ghizi români sunt chiar înaintea noastră şi aşteptăm să ajungă jos ca să nu le dăm emoţii văzându-ne pe noi repezindu-ne în jos cu bagaje mari :-)

Până în Portiţa Negoiului suntem în ceaţă... la propriu...

Odată ajunşi în Portiţa Negoiului aşteptăm puţin ca măcar de-aici să vedem Negoiul dacă de sus n-am avut parte acum... şi aşteptarea (scurtă dealtfel) dă roade.

Detaliu cu vârfurile Negoiu (dreapta) şi Dracului (stânga) separate de strunga Dracului.

Imediat sub noi, în partea cealaltă, lacul şi refugiul Călţun. Urmează unul din cele mai scurte trasee: Portiţa Negoiului - Lacul Călţun cca. 15 minute :-)

Lacul Călţun e un loc minunat de popas de care am profitat în mai multe rânduri. Acum însă facem doar o pauză scurtă pentru că e încă devreme (14:30) şi putem merge mai departe, vremea se menţine bună. Refugiul este încă în stare bună deşi ceva mai multă curăţenie şi ordine înăuntru nu strică. Sunt multe locuri de cort atât lângă lac cât şi ceva mai sus pe potecă. Conformaţia locului face ca de multe ori vântul să fie puternic iar ceaţa să zăbovească mult aici, în căldare. Singurul dezavantaj este apa, singura sursă (din câte ştiu eu) fiind lacul (probabil are doar izvoare subterane).

Dincolo de refugiu, în ultimul plan, piciorul Arpaşu Mic - Buda - Râiosu - Muşeteica.

După o scurtă pauză pornim iar la drum. Urmează un urcuş destul de pronunţat pe vârful Lăiţel aici în ceaţă (dreapta).

Poteca se strecoară pe porţiuni stâncoase pe alocuri. Prea multe nu vedem dn păcate deşi perspectiva asupra lacului şi zonei străbătute anterior este foarte frumoasă... acum însă lipseşte cu desăvârşire :-)

Până pe vârful Lăiţel (2.390 m) facem cam o oră. Ceaţa se menţine groasă deşi sunt sigur că jos, în vale, e soare. Bate şi vântul aşa că fiind transpiraţi nu stăm prea mult şi coborâm în partea cealaltă. Înainte de Lăiţa urmează o porţiune cu aspect de custură (echipată cu cabluri, utile pe vreme rea).

Este o porţiune spectaculoasă dar nu dificilă.

Vârful Lăiţa este puţin mai înalt decăt vârful Lăiţel atingând 2.399 m dar, din fericire, poteca îl ocoleşte pe faţa sudică.

Dincolo de Lăiţa, către şaua Doamnei, întrevedem în detaliu următoarea porţiune a crestei unde se distinge Turnul Paltinului.

Poteca se strecoară printre Turnul Paltinului şi vârful Lepşiţa, urcând apoi către vârful Paltinul (care aici nu se mai vede).

Spre est culmea Râiosu - Muşeteica - Piscu Negru.

Mergând pe feţe mai mereu însorite nu e de mirare că florile abundă.

După ce traversăm de-a coasta piciorul puternic al Turnului Paltinului ne îndreptăm către şaua unde ajunge şi poteca marcată cu punct albastru care vine din căldarea mare a Paltinului, din sud, de la cantonul Piscu Negru.

Ceva mai sus, sub vârful Paltinul privim spre zona străbătută. Chiar în faţă este căldarea Pietroasă iar în ultimul plan, contre-jour, vârfurile Lespezi - Călţun (centru) şi Negoiu (abia vizibil, dreapta).

Lăsăm în stânga poteca ce coboară la Bâlea şi continuăm, pe sub vârful Paltinul, către est.

Curând ajungem pe porţiunea de creasta deasupra căldării Bâlei. Fiind sărbătoare (15 august) este aglomeraţie mare. Mirosul de mititei răzbate până aici, exact ce-i trebuie unui drumeţ obosit la sfârşit de zi :-)

Vânt, ceaţă, soarele exact în spate... ingredientele necesare pentru acest moment de graţie: un halou ca un curcubeu în jurul umbrei subiectului, fenomen cunoscut ca spectrul din Brocken / fenomenul Gloria descris, se pare, de Johann Silberschlag în 1780 (en.wikipedia.org/wiki/Brocken_spectre). Întrucât vântul modifica stratul de ceaţă de la secundă la secundă, a durat foarte puţin dar am avut noroc să-l pot surprinde.

În dreapta avem căldăruşa lungă a Caprei (Paltinului ?).

După pauzele aferente vorbitului la telefon (aici fiind semnal) continuăm cu mici suişuri şi coborâşuri până către Fereastra Bâlei.

Căldarea şi Piscul Bâlei. Ar fi fost interesant un popas la cabană cu o masă copioasă şi-un duş (probabil) cald dar ar fi fost un contact prea brutal cu civilizaţia.

La final de zi, bomboana de pe colivă, urcuşul pe Iezerul Caprei.

Pe Iezerul Caprei (2.417 m). Efortul de cca. 20 minute este răsplătit cu panorama Făgăraşului către est.

Spre nord-est, vârfurile Vânătoarea lui Buteanu şi Capra, în afara traseului principal de creastă. De la Călţun până pe Iezerul Caprei am făcut cam 3,5 ore, mai mult decât în mod normal dar am mers mai încet şi-am socotit şi pauzele. Tot ce-avem acum de făcut este să coborâm la lacul Capra şi să montăm cortul. Din păcate jos nu mai e soare dar nu poţi să le ai pe toate...